În istoria Bisericii Ortodoxe Române, numele Sfântului Ioan Valahul strălucește cu lumină de mucenicie, curaj și fidelitate până la moarte față de Hristos. Un tânăr român, abia ieșit din copilărie, crescut în iubirea de Dumnezeu și în dreapta credință ortodoxă, avea să devină unul dintre cei mai iubiți și admirați sfinți mucenici români, pătimind în capitala Imperiului Otoman, la Constantinopol, în anul 1662.
Un copil crescut în frică de Dumnezeu
Sfântul Ioan s-a născut în Țara Românească, în jurul anului 1644, într-o familie evlavioasă, cel mai probabil din Oltenia. Crescut într-un spirit de credință, smerenie și dragoste față de cele sfinte, tânărul Ioan se distingea prin frumusețea sa trupească, dar mai ales prin curăția sufletului. Era un copil înțelept peste vârsta lui, râvnitor în rugăciune și ascultător față de părinți, cu o inimă aprinsă de iubirea pentru Hristos.
În toamna anului 1659, când avea doar 15 ani, Țara Românească a fost cuprinsă de teroare. Domnul Mihnea al III-lea, în încercarea de a scăpa țara de jugul otoman, s-a răsculat împotriva turcilor. Drept represalii, sultanul a trimis o oaste puternică în țară. Prădările, jafurile și robirea locuitorilor au fost cumplite. În urma acestei năvăliri, peste 50.000 de români au fost duși în robie. Printre ei, și tânărul Ioan.
Robul care a refuzat păcatul
Drumul spre Constantinopol a fost unul al suferinței. Robii erau maltratați, înfometați, forțați să meargă zile întregi. Ioan, chipeș și curat, a atras privirile unui soldat turc păgân care l-a cumpărat cu gânduri necurate. Tânărul a fost silit spre păcatul rușinos al sodomiei, dar a refuzat cu tărie, mărturisind că este creștin și că urăște fărădelegile spurcate ale păgânătății. În timpul confruntării, Ioan l-a ucis pe turc pentru a-și apăra trupul și sufletul.
Arestat de ceilalți ostași, a fost dus în lanțuri până la Constantinopol și dat spre judecată. Vizirul otoman, în loc să-l condamne, l-a dat văduvei celui ucis, cu libertatea de a face cu el ce va voi. Această femeie, văzând frumusețea tânărului, s-a aprins de poftă și i-a propus să-i fie soț, cu condiția să se lepede de Hristos și să treacă la islam. I-a promis bunăstare, protecție și o viață ușoară. Ioan a refuzat, alegând să-și păstreze credința.
Temnița, chinurile și jertfa
Pentru îndrăzneala lui, a fost aruncat în temniță și bătut cu cruzime timp de mai multe zile. În același timp, femeia turcoaică îl vizita zilnic și îl ispitea, amăgindu-l cu promisiuni și amenințându-l cu moartea dacă nu va ceda. Sfântul, asemenea lui Iosif din Vechiul Testament, a rămas neclintit. Nici durerea, nici lipsa, nici frica nu i-au clătinat credința.
Pentru statornicia lui în Hristos și refuzul de a se supune păcatului și lepădării de credință, vizirul a hotărât ca Ioan să fie omorât. A fost dus la locul numit Parmak-Kapî, lângă bazarul din Constantinopol, și spânzurat de turci în ziua de 12 mai 1662, într-o zi de vineri, chiar înainte de sărbătoarea Înălțării Domnului. Avea doar 17 sau 18 ani.
Mucenicia – coroană de lumină
Prin moartea sa, Ioan Valahul nu a pierdut nimic. A câștigat totul. A primit cununa muceniciei, dar și admirația și cinstirea creștinilor de pretutindeni. Mucenicia lui nu este doar o mărturie despre cruzimea unor vremuri, ci o lecție de credință și demnitate pentru toate generațiile. Nu a fost un erou militar, nici un învățat, ci doar un copil crescut în frică de Dumnezeu, care a ales să moară decât să-și piardă sufletul.
Trupul lui a fost aruncat, cel mai probabil, în apele Bosforului sau într-un loc necurat, după obiceiul turcesc față de creștinii osândiți. Dar sufletul său s-a unit cu ceata sfinților mucenici, iar Biserica Ortodoxă l-a recunoscut ca sfânt, pomenindu-l în fiecare an la 12 mai.
De ce contează astăzi Sfântul Ioan Valahul
Într-o lume în care valorile creștine sunt adesea marginalizate, iar tinerii sunt îndemnați să-și trăiască viața după reguli de „autenticitate” fără Dumnezeu, exemplul lui Ioan Valahul devine actual. El este un model de curaj, de tărie în fața ispitei, de rezistență morală și de fidelitate față de Domnul Iisus Hristos chiar cu prețul vieții.
Pătimirea lui Ioan ne amintește că adevărata libertate nu este libertatea de a face orice, ci libertatea de a rămâne credincios conștiinței tale și lui Dumnezeu. Curăția, credința și puterea de a spune „nu” păcatului sunt virtuți pe care Sfântul Ioan le-a arătat într-o vreme de întuneric și teroare. Tocmai de aceea, el nu este doar un personaj al trecutului, ci o icoană vie pentru prezent.
Rugăciune și învățătură
Sfântul Ioan Valahul este cinstit în toată Ortodoxia ca un nou mucenic, un mărturisitor al dreptei credințe în vremuri de robie și necredință. Viața sa este citită în biserici, pomenirea lui este marcată în slujbele sfinților mucenici, iar rugăciunile către el aduc mângâiere și întărire celor care luptă cu ispitele și presiunile vieții.
El este patronul tinerilor care vor să trăiască curat, protectorul celor care sunt persecutați pentru credință și ajutătorul celor care trec prin suferințe și încercări grele. Rugăciunea către el este simplă și profundă:
„Sfinte Mucenice Ioane Valahul, întărește-ne în lupta cu păcatul, roagă-te pentru tinerii noștri și dă-ne tăria ta în mărturisirea lui Hristos!”
Viața și moartea Sfântului Mucenic Ioan Valahul nu sunt doar o pagină din istoria Bisericii, ci un exemplu viu de sfințenie atinsă prin jertfă
Tânărul Ioan a arătat că nu vârsta, nici puterea lumească, nici bogăția nu sunt condiții pentru mântuire, ci credința vie, curajul și dorința de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult decât viața.
Într-o lume care încurajează superficialitatea și compromisurile, el rămâne un model de verticalitate, de tărie morală și de credință neclintită. De aceea, pomenirea sa nu este doar un act liturgic, ci o chemare la trezvie, la statornicie și la sfințenie.
Condacul Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului, luminând pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!
Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Glasul 4
Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.