Biserica Ortodoxă prăznuiește în fiecare an pe Sfântul Mucenic Ghervasie, împreună cu fratele său Sfântul Protasie, ca pe doi stâlpi de credință și dragoste desăvârșită față de Hristos.
Viața lor, strâns legată de aceea a Sfântului Nazarie, este o mărturie vie a curajului creștin și a puterii dumnezeiești care însoțește pe cei ce nu se tem să-și dea viața pentru adevăr.
Nașterea și credința în Hristos
Sfântul Ghervasie s-a născut în cetatea Mediolanului (Milano), din părinți binecredincioși: Sfântul Vitalie, ostaș roman, și Sfânta Valeria, femeie dreptcredincioasă și plină de milă.
Tatăl său, fiind descoperit creștin, a fost ucis pentru credință în cetatea Ravenna, fiind îngropat de viu pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor. Iar mama lor, întorcându-se spre Mediolan, a fost bătută de păgâni pentru că nu a voit să guste din jertfele idolești, mărturisind că este creștină.
După câteva zile, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, lăsând pe cei doi fii ai săi, Ghervasie și Protasie, moștenitori nu de avere, ci de credință și de nădejde cerească.
Împărțirea averii și viața de nevoință
După moartea părinților, cei doi frați au vândut întreaga lor avere și au împărțit-o săracilor, eliberând totodată și robii din casa lor. S-au retras apoi într-o locuință modestă, unde timp de zece ani s-au nevoit în post, rugăciune și citirea dumnezeieștilor Scripturi.
Acești ani de liniște au fost pregătirea lor pentru marea mărturisire ce avea să urmeze, căci prin rugăciune și curățirea inimii s-au făcut vase alese ale Duhului Sfânt.
Prigoana împotriva creștinilor
În vremea împăratului Nero, prigoana împotriva creștinilor s-a întins până în Mediolan. Mulți erau aruncați în temniță, bătuți și chinuiți pentru că mărturiseau pe Hristos.
În acea vreme, un tânăr cucernic, Sfântul Nazarie, fiu al unei femei creștine, a venit din Roma în Mediolan, dăruindu-și toată averea celor săraci și slujind celor întemnițați pentru Hristos. Acolo i-a cunoscut pe Sfinții Ghervasie și Protasie, care se aflau în lanțuri pentru numele Domnului. Între ei s-a legat o prietenie sfântă, plină de dragoste și râvnă pentru mântuire.
Sfântul Nazarie îi mângâia și îi întărea în credință, iar Sfântul Ghervasie și fratele său îi erau pildă de curaj și blândețe. Împreună se rugau și se pregăteau pentru mucenicie, așteptând ceasul când vor putea să-L mărturisească pe Hristos cu prețul vieții lor.
Prinderea și pătimirea Sfântului Ghervasie
Stăpânitorul păgân al cetății, Anulin, aflând că Nazarie și cei doi frați întăresc credința creștinilor, a poruncit să fie prinși. Pe Nazarie și ucenicul său, Sfântul Chelsie, i-a trimis la împăratul Nero, unde au fost supuși la chinuri grele și, în cele din urmă, li s-au tăiat capetele. Pe Sfinții Ghervasie și Protasie i-a aruncat din nou în temniță, unde au rămas până la venirea comitelui Astazie, trimis cu război împotriva moravilor.
Când păgânii jertfitori de idoli s-au plâns comitelui că zeii lor nu mai dau răspunsuri din pricina celor doi frați care îi batjocoresc, Astazie a poruncit ca Sfinții Ghervasie și Protasie să fie scoși din temniță și aduși înaintea lui. Le-a poruncit să aducă jertfe idolilor pentru a îmbuna zeii, dar Sfinții au răspuns cu blândețe și cu îndrăzneală:
„Biruință asupra vrăjmașilor poți cere numai de la Dumnezeu Cel Atotputernic, iar nu de la idoli care nu văd, nu aud și nu grăiesc.”
Mâniindu-se, Astazie a poruncit să fie bătut Sfântul Ghervasie cu vergi de plumb până la moarte. Astfel și-a dat sufletul mucenicul în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa cea neveștejită a biruinței.
Mărturisirea și moartea Sfântului Protasie
După moartea fratelui său, comitele a încercat să-l înduplece pe Protasie să se lepede de credință, zicându-i: „Ticălosule, cruță-ți viața ta și nu pieri ca fratele tău.”
Dar Sfântul Protasie, cu seninătate și milă, a răspuns: „Nu mă tem de tine, Astazie, căci nu știi ce faci. Nu pe noi ne biruiești, ci te osândești pe tine însuți, căci împotriva lui Dumnezeu te ridici. Săvârșește ceea ce ai început, ca să pot vedea împreună cu iubitul meu frate pe Mântuitorul meu.”
Atunci, comitele a poruncit ca Protasie să fie tăiat cu sabia, și astfel s-a săvârșit mucenicul întru Domnul.
Aducerea și ascunderea sfintelor moaște
Trupurile celor doi frați au fost luate în taină de un creștin credincios, pe nume Filip, care, împreună cu fiul său, le-a îngropat cu cinste în casa sa. Deasupra locului a fost așezată o raclă de marmură, iar moaștele au rămas ascunse multă vreme, până când Dumnezeu a binevoit să le descopere.
Descoperirea minunată a moaștelor
În vremea Sfântului Ambrozie, episcopul Mediolanului, prin descoperire dumnezeiască, au fost aflate moaștele Sfinților Ghervasie și Protasie. Într-o vedenie, Sfântul Ambrozie a văzut doi tineri în haine albe rugându-se, iar lângă ei pe Sfântul Apostol Pavel, care i-a spus: „Aceștia sunt cei care, ascultând cuvintele mele, au lăsat lumea și au urmat lui Hristos. Le vei afla trupurile aici unde te rogi și vei zidi o biserică în numele lor.”
După ce episcopul a săpat în locul arătat, a aflat racla cu sfintele moaște nestricate și binemirositoare, iar la capetele lor o cărticică scrisă de Filip, care povestea viața și pătimirea lor. În ziua scoaterii moaștelor s-au săvârșit nenumărate minuni: bolnavii s-au vindecat, demonii au fost izgoniți, iar orbii au căpătat vedere. Unul dintre aceștia, pe nume Sevir, s-a atins doar de hainele ce acopereau moaștele și îndată ochii i s-au deschis.
Sfântul Ambrozie, cu bucurie duhovnicească, a scris o epistolă către creștinii din Italia, zicând:
„Cei care au primit daruri de la Dumnezeu sunt datori să le arate și altora. De aceea vă vestesc cu bucurie că am aflat sfintele moaște ale mucenicilor lui Hristos, ca toți să se veselească și să-L slăvească pe Domnul.”
Pomenirea și cinstirea Sfântului Ghervasie
De atunci, Sfinții Ghervasie și Protasie au fost prăznuiți în toată Biserica, iar biserica zidită de Sfântul Ambrozie în cinstea lor a devenit loc de pelerinaj și izvor de vindecări. Moaștele lor, împreună cu ale Sfinților Nazarie și Chelsie, au fost așezate la loc de cinste în Mediolan, de unde s-au răspândit minuni și ajutor celor ce îi cheamă cu credință.
Sfântul Ghervasie rămâne pentru creștini un model de statornicie, de jertfă și de iubire față de Dumnezeu. Viața sa ne arată că adevărata putere nu stă în sabie, ci în credința neclintită, iar biruința nu este a celor care ucid trupul, ci a celor care biruie lumea prin Hristos.
Prin pilda Sfântului Ghervasie, învățăm că suferința pentru credință nu este pierdere, ci câștig veșnic
El și-a vărsat sângele pentru Hristos, dar a primit cununa nestricăcioasă a vieții. Mucenicia sa este o lumină care nu se stinge, o chemare către toți credincioșii de a rămâne statornici în credință, chiar și în fața încercărilor.
Cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ghervasie și ale tuturor sfinților mucenici, să ne lumineze și pe noi Domnul, ca în lumina feței Sale să umblăm și întru numele Lui să ne bucurăm în veci.
Condacul Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
Glasul 1
Ceata îngerească…
Mărirea cea împătrit numărată a mucenicilor lui Hristos, să o lăudăm, credincioşilor, cu laude de cântări; pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, pe Ghervasie şi Chelsie, că aceştia s-au nevoit până la tăiere şi moarte, aceştia luând cununa nestricăciunii, se roagă să ne mântuim noi.
Troparul Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.