În pământurile vechii Georgii, unde odinioară tronau templele păgâne și cultul focului era slăvit ca zeitate supremă, Dumnezeu a sădit flori de sfințenie care și astăzi răspândesc mireasmă de credință, curaj și nădejde. Una dintre aceste flori este Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta, un convertit din rândul perșilor, mărturisitor al Domnului Iisus Hristos până la moarte, și prăznuit în fiecare an la data de 29 iulie de Biserica Ortodoxă.
Origini persane și chemarea harului
Sfântul Eustatie s-a născut în Persia, într-o familie închinătoare cultului zoroastrian, religia de stat a imperiului persan. Numele său dinainte de Botez era Bgrobandaves. Tatăl și frații săi erau slujitori devotați ai zeului focului, iar presiunea de a deveni și el preot păgân a fost mare. Însă, încă din tinerețe, Sfântul Eustatie s-a dovedit un om deosebit, simțind că focul material nu poate aprinde adevărata lumină în suflet.
În jurul anului 575, în timpul domniei împăratului Guram Kuropalat, Bgrobandaves părăsește satul natal Arbuketi, aflat în apropierea orașului Gândrakili, și se mută împreună cu familia sa în Mtskheta, vechea capitală a Georgiei. Acolo își câștiga traiul din confecționarea de sandale. Deși păgân, începe să meargă la slujbele creștine din catedrala locală, unde harul Duhului Sfânt pătrunde adânc în inima sa.
Taina convertirii și primirea botezului
Dumnezeu, în iconomia Sa, a rânduit ca Sfântul Eustatie să fie observat de arhidiaconul Samuel, un om cu viață sfântă, care mai târziu va deveni Catolicos al Bisericii Georgiene (582–591). Impresionat de râvna și smerenia persanului, Samuel îl ia ca și catecumen și îl pregătește pentru Botez. Când vine vremea potrivită, Samuel îl botează și îi dă numele creștin de Eustatie, care înseamnă „cel statornic”.
După botez, Eustatie se căsătorește cu o femeie creștină și duce o viață exemplară, plină de virtute, muncă cinstită și rugăciune. Deși s-a retras din vechea idolatrie, păgânii care locuiau la Mtskheta nu l-au iertat pentru „trădarea” lor și l-au urmărit cu dușmănie.
Prigonirea și mărturisirea Domnului Iisus Hristos
Perșii din cetate au reușit să-l convingă pe conducătorul comunității lor să îl trimită pe Eustatie la Tbilisi, unde se afla satrapul persan Arvand-Gubnav, un reprezentant al șahului Chosroes Nushirvan. Aici, Eustatie este judecat alături de alți creștini perși: Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi și Ștefan. Doi dintre aceștia: Bagdad și Panaguznas, slăbesc sub presiunea amenințărilor și renunță la Hristos. Dar ceilalți, între care și Sfântul Eustatie, își păstrează credința nestrămutată.
Pentru curajul lor, sunt închiși timp de șase luni în temniță, unde suferă bătăi și chinuri. Prin mijlocirea Catolicosului Samuel și a unui nobil georgian, ei sunt în cele din urmă eliberați, însă bucuria libertății este de scurtă durată.
A doua arestare și mucenicia
După trei ani, la conducerea Tbilisiului ajunge un nou satrap cu numele de Bezhan-Buzmil, cunoscut pentru cruzimea sa. Instigat de păgânii care nu uitaseră zelul lui Eustatie, acesta îl cheamă în fața sa și îi cere să se lepede de Hristos și să se întoarcă la închinarea focului.
Sfântul Eustatie răspunde cu demnitate, prin cuvinte pline de duh:
„Poate cineva să-L părăsească pe Făcătorul lumii și să adore o simplă creatură a Lui? Nu se va întâmpla niciodată! Nici soarele, nici luna, nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu este Cel care a făcut soarele să strălucească ziua, iar luna și stelele să lumineze noaptea. Focul nu este Dumnezeu; focul este făcut de om și este stins de om.”
Văzând tăria credinței sale, satrapul dă ordin să fie decapitat. Înainte de moarte, Eustatie se roagă fierbinte ca trupul său să fie înmormântat creștinește în cetatea Mtskheta.
Din cer se aude un glas care îl întărește:
„Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici în har, nici în tămăduiri. Nu-ți fă griji pentru trupul tău, va fi după cum îți dorești.”
Astfel, la 29 iulie 589, Sfântul Eustatie primește cununa muceniciei, sângele său pecetluind legământul cu Hristos.
Cinstirea sfintelor moaște
Trupul său, aruncat noaptea pe câmp de slujitorii satrapului, este găsit de creștini, care îl aduc în taină la Mtskheta. Cu evlavie și dragoste, trupul Sfântului Eustatie este așezat sub Sfânta Masă a altarului din Catedrala Svetitskhoveli, de către însuși Catolicosul Samuel IV. În semn de recunoștință și cinstire, el a rânduit prăznuirea Sfântului în ziua muceniciei sale, 29 iulie.
Până astăzi, moaștele Sfântului Eustatie sunt izvor de tămăduiri și binecuvântări pentru toți cei care se roagă cu credință. Iar catedrala din Mtskheta, vechea capitală a Georgiei, a devenit loc de pelerinaj și mângâiere pentru mulți.
Mărturisirea sfântului, îndemn pentru sufletele rătăcite
Sfântul Eustație nu a trăit în vremuri de liniște, ci într-o lume în care credința în Domnul Iisus Hristos se plătea cu propriul sânge. Nu a fost cărturar, nici predicator, ci un om simplu, cu mâinile bătătorite de muncă, dar cu inima deschisă adevărului. A venit la Hristos fără pretenții, fără poleială, dar cu o sinceritate care avea să-l facă mucenic.
Nu a avut parte de vreo minune răsunătoare care să-i lumineze drumul, ci de acea chemare tainică, dulce și stăruitoare, pe care numai cei curați cu inima o aud. Și-a lăsat vechea credință, obiceiurile, chiar neamul, pentru a primi lumina Domnului Iisus Hristos. Iar când a fost chemat să aleagă între viață și Adevăr, nu a ezitat.
Nu prin cuvinte grele, ci prin răspunsul său limpede: „Focul nu este Dumnezeu. Focul este făcut de om și stins de om”, a rușinat întreaga filosofie păgână. A arătat că o credință sinceră, hrănită din rugăciune și smerenie, e mai tare decât toate legile împăraților.
Viața lui ne mustră și ne ridică. Ne arată că Dumnezeu nu alege doar pe cei învățați, nici pe cei influenți, ci pe cei curați cu inima, statornici și hotărâți. Într-o vreme ca a noastră, în care ne pierdem ușor între îndoieli și comodități, Sfântul Eustatie devine oglindă și glas: nu te teme de pierdere, dacă e pentru Hristos. Nu te rușina de Evanghelie, chiar dacă ești singur. Nu renunța la adevăr, chiar dacă prețul e mare.
Prin tăcerea lui luminată, prin munca lui cinstită și prin moartea lui mărturisitoare, Sfântul Eustatie ne învață că sfințenia nu e rezervată celor aleși, ci este darul celor care iubesc cu adevărat pe Dumnezeu.