Pe 9 aprilie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei, un tânăr cu viață aleasă, căsătorit întru Domnul și mucenic al lui Iisus Hristos în vremea împăratului Iulian Apostatul. Viața și pătimirea acestui sfânt sunt dovada vie că credința adevărată nu se reduce la trăirea interioară, ci se arată și în fapte puternice, curajoase, fără compromisuri, chiar și în fața morții.
Un tânăr curat, înțelept și plin de râvnă pentru Iisus Hristos
Sfântul Eupsihie s-a născut în Cezareea Capadociei, într-o familie de neam bun și cu rang înalt, având dregătorie de patrician. Nu s-a lăsat cuprins de mândrie sau comoditate, ci și-a păstrat viața curată, petrecând în înțelepciune creștinească și trăind cu frică de Dumnezeu. Tinerețea lui nu a fost risipită în plăceri, ci a fost închinată slujirii Adevărului. Când a venit vremea căsătoriei, s-a însurat cu o femeie credincioasă, după rânduiala Bisericii, trăind nunta cu aceeași curăție lăuntrică pe care o avusese și înainte.
Viața lui a fost o împletire între rânduiala lumească și râvna cerească. A știut să fie în lume, dar nu al lumii. Și tocmai în acest context s-a petrecut o întâmplare care avea să-i pecetluiască viața cu sângele mărturisirii.
O nuntă într-o zi de jertfă păgână
În ziua nunții sale, în cetate se desfășura și un praznic în cinstea zeiței păgâne Tihis (echivalentul norocului). Aceasta era o divinitate cinstită cu mare fast în acea vreme, iar împăratul Iulian aducea zilnic jertfe acolo. Capiștea (templul) acestei zeițe era faimoasă în oraș, un simbol al religiei păgâne pe care Iulian încerca să o revigoreze în detrimentul creștinismului.
În loc să ignore întâmplarea sau să amâne reacția pentru o zi mai potrivită, Eupsihie nu a stat nepăsător. Aprins de râvnă pentru Dumnezeu, a adunat un grup de creștini și, cu mâinile lor, au dărâmat capiștea până în temelie. A fost o faptă îndrăzneață, radicală, dar nu motivată de ură, ci de dragostea fierbinte pentru Dumnezeu și de dorința de a pune capăt unei minciuni religioase susținute cu forța de stat.
Pregătirea pentru mucenicie
Știa ce urmează. Nu s-a amăgit cu ideea că va scăpa, nu s-a ascuns, nu a fugit. În loc să se teamă, Eupsihie a făcut ce face orice creștin adevărat când simte că se apropie ceasul întâlnirii cu Iisus Hristos: s-a rugat, a postit și și-a împărțit averea săracilor. A intrat, cumva, în „marea sa ieșire”, în liniște și pregătire duhovnicească.
Când vestea dărâmării capiștei a ajuns la împăratul Iulian, acesta s-a înfuriat nu doar pe Eupsihie, ci pe întreaga cetate Cezareea. A poruncit arestări în masă, execuții, exiluri și confiscări de bunuri. Clericii au fost înrolați cu forța în armată, iar cetatea a fost retrogradată administrativ: i s-a luat numele Cezareea și a fost numită din nou Maza – o umilință simbolică impusă de împărat. A mai pus și o dajdie grea asupra creștinilor și a cerut ca aceștia să reconstruiască, din propriile resurse, capiștea dărâmată.
Refuzul compromisului
Pentru Iulian, reconstrucția templului era un act de supunere. Dar pentru Eupsihie, și mai ales pentru Biserică, era un act de lepădare de Hristos. Când a fost prins, Eupsihie a fost adus la interogatorii și supus unor chinuri grele. I s-a promis iertarea dacă doar ar aduce o singură jertfă idolilor. Ar fi fost, din punctul de vedere al prigonitorilor, un compromis mic, un gest simbolic. Dar pentru Eupsihie ar fi fost o trădare totală.
Nu s-a înfricoșat, nu a negociat. A fost spânzurat, strujit cu piepteni de fier, sfâșiat până la oase. Dar în suferința sa i s-a arătat un înger care l-a întărit. Aceasta nu e doar o imagine duhovnicească, ci o realitate mărturisită de Biserică: Iisus Hristos nu își lasă sfinții singuri în vremea încercării.
După multe chinuri, i s-a tăiat capul cu sabia. Și s-a petrecut o minune: în loc de sânge, din trupul său a curs lapte și apă, semn al curăției și al prezenței harului dumnezeiesc în el.
Moștenirea lui Eupsihie și prăbușirea lui Iulian
Credincioșii i-au luat trupul și l-au îngropat cu cinste. Cetatea însă continua să fie apăsată de mânia lui Iulian. Acesta chiar s-a apropiat de Cezareea în drumul său spre Persia, amenințând că o va șterge complet de pe fața pământului. Dar Dumnezeu a avut alt plan.
Iulian a murit în acea campanie, într-un mod rușinos, iar toate planurile lui de a reînvia păgânismul au căzut. Istoria nu l-a reținut ca pe un mare lider, ci ca pe un apostat – cel care s-a lepădat de Iisus Hristos și a eșuat.
De ce este important Sfântul Mucenic Eupsihie astăzi?
Povestea lui Eupsihie e tulburătoare nu doar pentru martiriul său, ci pentru contextul și curajul de care a dat dovadă. Trăia într-o societate care se „întorcea” împotriva creștinismului, într-o vreme în care autoritatea statului era folosită pentru a impune credința greșită. El nu a fost doar un simplu credincios pasiv, ci a intervenit, a luat poziție și a distrus un simbol al păgânătății, asumându-și urmările.
Astăzi, mulți creștini sunt puși în situații în care li se cere să tacă, să accepte compromisuri „mici” sau să se conformeze unor ideologii care contrazic credința. Eupsihie vine ca o mărturie vie că nu poți sluji la doi stăpâni. A ales să piardă viața ca să o câștige. A refuzat minciuna ca să rămână în Adevăr. Și a plătit cu moartea pentru asta, dar a câștigat cununa cea nestricăcioasă.
Sfântul Mucenic Eupsihie nu e un personaj de legendă
E un om real, cu o soție reală, cu o viață înaltă, care s-a confruntat cu o alegere grea. Nu a fost fanatic, ci plin de Duhul Sfânt. Nu a fost impulsiv, ci profund ancorat în Iisus Hristos. De aceea, Biserica îl cinstește ca pe unul dintre cei mai vrednici mucenici ai secolului IV.
Condacul Sfântului Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Ca o luminoasă şi neînşelătoare stea te-ai arătat lumii, care cu razele sale a vestit mai înainte pe Soarele Hristos şi a stins toată înşelăciunea şi a dăruit nouă lumină, rugându-te neîncetat pentru noi, rabdătorule de patimi, Sfinte Mucenice Eupsihie.
Troparul Sfântului Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Eupsihie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Să ne fie pildă și sprijin în vremurile în care credința noastră e pusă la încercare. Și să-l rugăm: