Sfântul Mucenic Calistrat, pomenit în fiecare an la data de 27 septembrie, face parte din marea ceată a sfinților care au mărturisit credința în Hristos în timpul prigoanelor sângeroase declanșate de împărații păgâni ai Romei, Dioclețian (284–305) și Maximian (286–305).
Acești doi conducători, înverșunați împotriva Bisericii lui Hristos, au încercat prin legi, prin forță și prin moarte să șteargă Numele Domnului Iisus Hristos din inimile oamenilor.
Contextul istoric al persecuțiilor
Lăsând la o parte grijile împărăției și războaiele cu vrăjmașii externi, Dioclețian și Maximian au socotit că nimic nu este mai important decât să distrugă creștinismul. Prigoana lor s-a răspândit în toate provinciile imperiului, iar creștinii au fost siliți să aducă jertfe idolilor. Cei care refuzau erau aruncați în închisori, chinuiți și omorâți prin diferite pedepse crude.
Însă tocmai prin aceste persecuții, Biserica a crescut și mai mult, căci sângele martirilor a devenit sămânța creștinilor. Între aceste jertfe sfințitoare se numără și pătimirea Sfântului Calistrat și a celor împreună cu dânsul.
Originile și moștenirea credinței
Sfântul Calistrat s-a născut în Cartagina, în Africa de Nord. El a fost creștin din pruncie, căci tatăl său, iar mai înainte bunicul său, moșteniseră comoara credinței adusă de strămoșul lor Neohor.
Acest Neohor fusese soldat roman în Ierusalim, în vremea lui Ponțiu Pilat. El a fost martor direct al Patimilor și Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.
Văzând minunile nemaivăzute care s-au petrecut atunci, cutremurul, întunecarea soarelui, deschiderea mormintelor, ruperea catapetesmei templului, el a crezut că Cel răstignit este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. A fost botezat de Sfinții Apostoli și, întorcându-se în Cartagina, a adus cu sine comoara cea neprețuită a credinței.
Astfel, credința s-a transmis din generație în generație, iar Sfântul Calistrat a crescut nu doar cunoscând Numele Domnlui Iisus Hristos, ci și iubindu-L din toată inima.
Mărturisirea în oaste
Ajungând la vârsta maturității, Calistrat a intrat în oastea romană, așa cum făcuseră și strămoșii săi. A fost rânduit în tabăra comandată de voievodul Persentin, aflată la Roma.
Deși era înconjurat de soldați păgâni, care trăiau în întunericul închinării la idoli, el strălucea prin curăția credinței și prin viața sa evlavioasă. În fiecare noapte se trezea la rugăciune, chemând Numele Domnului Iisus Hristos.
Această râvnă l-a dat de gol, căci unii dintre camarazii săi l-au pândit și, auzindu-l rugându-se, l-au pârât comandantului Persentin. Așa s-a descoperit credința lui în Domnul Iisus Hristos.
Primele chinuri
Aducându-l înaintea sa, Persentin i-a cerut să aducă jertfe idolilor. Sfântul a refuzat fără șovăială, mărturisind că Domnul Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat. Atunci comandantul a poruncit să fie bătut crunt, până când sângele îi curgea șiroaie din rănile trupului.
Dar Calistrat a rămas neclintit. Văzând aceasta, Persentin a poruncit să fie dezbrăcat și târât peste cioburi ascuțite, rănindu-se și mai cumplit.
În cele din urmă, a fost legat într-un sac și aruncat în mare, cu gândul că așa va fi nimicit fără urmă. Însă, prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, sacul s-a rupt, iar Calistrat a ieșit nevătămat din valuri.
Această minune i-a cutremurat pe cei patruzeci și cinci de ostași care participaseră la pedepsirea lui. Văzând puterea Dumnezeului lui Calistrat, au crezut și ei în Hristos și L-au mărturisit ca Domn.
Întemnițarea și propovăduirea
Persentin, mâniat de această întoarcere neașteptată a soldaților, a poruncit ca și ei să fie bătuți și apoi aruncați împreună cu Calistrat în temniță.
În închisoare, Sfântul Calistrat a continuat să lumineze pe noii săi frați în credință. El i-a învățat despre taina sufletului, despre Judecata viitoare, despre Înviere și despre cununa muceniciei. Astfel, inimile lor s-au întărit în credință și erau pregătiți să rabde orice chin pentru Domnul.
Temnița, care trebuia să fie loc al întunericului și al morții, s-a transformat prin rugăciunile Sfântului într-o mică biserică, plină de lumină duhovnicească.
Căderea idolilor și mărturisirea cea mare
După o vreme, Calistrat și cei împreună cu el au fost scoși din temniță și duși din nou la judecată. Pe drum, trecând pe lângă un templu păgân, ei s-au rugat lui Dumnezeu.
Atunci, prin puterea rugăciunii lor, idolii din templu s-au prăbușit și s-au sfărâmat ca loviți de cutremur. Minunea a fost atât de mare, încât alți o sută optzeci și patru de soldați au crezut în Hristos și s-au alăturat lor.
Astfel, mica ceată a lui Calistrat s-a făcut o mulțime de mărturisitori, dovedind cum un singur om credincios poate aprinde focul credinței în sufletele a sute de oameni.
Cununa muceniciei
Văzând că nu-i poate clinti din credință, Persentin a dat sentința finală: tuturor li s-au tăiat capetele pentru Numele lui Hristos.
Era anul 304, în ziua de 27 septembrie. Calistrat împreună cu cei 49 de ostași inițiali, dar și cu ceilalți 184 de credincioși întăriți de minunea căderii idolilor, au intrat în ceata biruitorilor, purtând cununa muceniciei.
După moartea lor, creștinii au adunat cu evlavie sfintele moaște, iar peste ele s-a ridicat o biserică, spre cinstirea lui Dumnezeu și a mărturisitorilor Săi.
Cinstirea Sfântului Calistrat
Biserica îl pomenește pe Sfântul Calistrat și pe cei împreună cu dânsul la data de 27 septembrie. Sfintele lor moaște au devenit izvor de vindecare și de întărire pentru credincioși.
Icoanele îi înfățișează pe Sfântul Calistrat în veșminte militare, arătând că a fost ostaș al Romei, dar mai ales ostaș al lui Hristos.
Creștinii îl cheamă în rugăciuni mai ales atunci când au nevoie de curaj în mărturisirea credinței și în momentele de încercare.
Sfântul Mucenic Calistrat și cei împreună cu dânsul ne arată cum credința adevărată nu poate fi înfrântă nici de chinuri, nici de prigoane, nici de moarte
Dintr-un singur suflet curajos s-a ridicat o întreagă ceată de martiri, dovedind că Hristos lucrează prin cei care Îl iubesc din inimă.
Astăzi, cinstindu-i pe acești sfinți, ne învățăm să rămânem statornici în credință, să mărturisim Adevărul fără teamă și să nu ne plecăm în fața „idolilor” moderni care încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu.
Cu adevărat, Sfântul Calistrat este un model de curaj, iar mărturisirea lui răsună peste veacuri ca o chemare la biruința credinței: „Hristos este Dumnezeul cel adevărat și viu, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în veci!”Amin.
Condacul Sfinţilor Mucenici Calistrat şi Ghimnasie şi al celor împreună cu dânşii
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Toată osteneala voastră, săvârşind astăzi Biserica, sfinţilor, vă laudă în taină pe voi, ca pe cei ce aţi pătimit pentru dânsa, Dumnezeieştilor mucenici, bunilor biruitori preaînţelepţi.
Troparul Sfinţilor Mucenici Calistrat şi Ghimnasie şi al celor împreună cu dânşii
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.