Într-o lume în care credința era prigonită, iar idolatria era ridicată la rang de lege, a existat un tânăr care a refuzat să se închine zeilor mincinoși, alegând în schimb suferința și moartea pentru Iisus Hristos. Numele său era Caliopie, iar povestea vieții și a muceniciei sale rămâne una dintre cele mai puternice mărturii de curaj, fidelitate și iubire neclintită față de Dumnezeu. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe 7 aprilie, zi în care credincioșii își amintesc de jertfa lui și se roagă pentru întărirea lor în credință, după pilda lui.
Un copil născut din rugăciune
Caliopie s-a născut în cetatea Perga din Pamfilia, într-o familie aleasă, cu tată patriciu și senator, iar mamă evlavioasă și milostivă, pe nume Teoclia. Îndelung a fost lipsită de rod al pântecelui, dar prin stăruință în rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit un fiu, pe care l-a crescut nu doar în înțelepciunea cărților, ci mai ales în frica de Dumnezeu. A rămas văduvă de tânără, dar toată averea soțului ei a folosit-o cu discernământ, având un singur scop: mântuirea fiului ei.
Teoclia nu și-a crescut copilul în lux sau trufie, deși averea i-ar fi permis. Dimpotrivă, l-a învățat să fie smerit, cumpătat, să postească, să se roage și să iubească Scripturile. L-a crescut cu gândul că trăirea în Hristos este mai valoroasă decât orice titlu omenesc. Tânărul Caliopie a crescut într-o lume în care idolatria domina, iar creștinii erau persecutați. Cu toate acestea, a rămas statornic în credință.
Când credința devine motiv de prigoană
Trecerea la maturitate nu i-a adus liniște. În acea vreme, guvernatorii păgâni căutau cu înverșunare pe creștinii care refuzau să participe la închinările idolatre. Ajunsese și la urechile autorităților vestea despre Caliopie – tânărul care nu participa la jertfele zeilor și care învăța pe alții despre Iisus Hristos. Mama sa, văzând primejdia, i-a dat bani, haine și slugi și l-a trimis cu corabia în altă cetate, ca să-l ferească de moarte.
Dar pronia divină avea alt plan. Ajuns în cetatea Ciliciei, tocmai în timpul unui mare festival păgân, Caliopie a văzut cum oamenii dansau și aduceau jertfe idolilor. Mirat, a întrebat ce se întâmplă, iar când i s-a spus că este sărbătoarea zeilor, a răspuns simplu și categoric: „Sunt creștin și nu pot participa la jertfele necurate ale zeilor voștri. Eu prăznuiesc cele ale Hristosului meu.”
Judecata, promisiunile și refuzul
Vorbele lui au ajuns repede la urechile guvernatorului Maxim. Acesta l-a chemat la judecată și l-a întrebat cum se numește. „Sunt creștin și mă numesc Caliopie.” Răspunsul lui a fost atât un act de mărturisire, cât și o sfidare la adresa autorității păgâne. În fața întregii curți, tânărul n-a cedat: „Ați lăsat pe Dumnezeul cel viu și vă închinați lucrurilor făcute de mâini omenești.”
Văzând îndrăzneala lui, Maxim a încercat să-l convingă cu promisiuni lumești. I-a spus că, dacă se închină zeilor, îi va da de soție pe propria sa fiică. Caliopie, însă, a refuzat cu noblețe: „Am făgăduit lui Hristos fecioria mea. Am ales curăția, nu căsătoria.” Era evident că nimic nu-l putea clinti – nici promisiunile, nici amenințările.
Mucenicia – moartea ca biruință
Furios, ighemonul a ordonat ca tânărul să fie supus la chinuri. L-au întins pe roată și i-au sfărâmat oasele, apoi i-au ars trupul. Caliopie nu s-a clătinat. Dimpotrivă, răbda totul cu seninătate, întărindu-se în rugăciune. În ochii lumii era un tânăr învins, dar în ochii cerului era un biruitor.
Maica sa, Teoclia, deși plină de durere, nu s-a împotrivit martiriului fiului ei. A înțeles că ceea ce se petrece este o lucrare a lui Dumnezeu. L-a însoțit cu rugăciune și a primit cu demnitate vestea morții lui. După moartea mucenicească, a adunat cu grijă sfintele moaște și le-a îngropat cu cinste, lăsând lumii o pildă vie de jertfă și nădejde.
Ce învățăm de la Sfântul Mucenic Caliopie?
Povestea Sfântului Mucenic Caliopie nu este doar o lecție de istorie bisericească. Este o chemare la curaj, la verticalitate și la fidelitate față de Iisus Hristos în orice vreme. Iată câteva lecții esențiale din viața lui:
- Credința nu este negociabilă. Nici averea, nici amenințările, nici promisiunile lumești nu l-au putut îndepărta pe Caliopie de Iisus Hristos. A înțeles că adevărata comoară este sufletul său și legătura cu Dumnezeu.
- Educația în credință începe din familie. Mama sa, Teoclia, este un exemplu de părinte care pune viața duhovnicească a copilului mai presus de orice. Ea nu l-a învățat doar carte, ci i-a sădit în inimă frica de Dumnezeu și iubirea pentru Iisus Hristos.
- Curajul se naște din convingere. Caliopie nu a fost un rebel fără cauză. El a avut o convingere adâncă, zidită pe Scriptură și pe rugăciune. De aceea a putut înfrunta moartea fără frică.
- Mucenicia este cea mai înaltă formă de iubire. Să mori pentru Iisus Hristos nu e un gest nebunesc, ci o dovadă supremă de dragoste. Așa cum Iisus Hristos a murit pentru noi, și martirii își dau viața pentru El, convinși că vor primi cununa veșniciei.
Moștenirea lui Caliopie
Astăzi, Sfântul Caliopie este pomenit ca unul dintre cei mai tineri și fermi mucenici ai Bisericii. Chipul său este zugrăvit în icoane cu o pace aparte, semn al biruinței asupra durerii și a morții. Moaștele lui sunt cinstite de credincioși, iar rugăciunile către el aduc mângâiere celor care trec prin prigoane, nedreptăți sau suferințe.
Într-o lume care încearcă să relativizeze credința și să o transforme într-o opțiune „personală și flexibilă”, exemplul Sfântului Caliopie strigă: credința adevărată nu se negociază, nu se ascunde și nu se adaptează după lume. Ea se trăiește cu demnitate, până la capăt – chiar dacă acel capăt este crucea.
Sfântul Caliopie nu a fost un erou născut din legendă, ci un om ca noi, dar cu o alegere fermă: Iisus Hristos
A fost un tânăr cu avere, educație și perspective lumești, dar a ales calea cea strâmtă, știind că acolo este viața adevărată. Să ne rugăm să avem și noi curajul să-L mărturisim pe Iisus Hristos, așa cum a făcut-o el – nu doar cu vorba, ci și cu viața.
Troparul Sfântului Mucenic Caliopie
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Caliopie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.