În calendarul Bisericii Ortodoxe, ziua de 27 iunie este închinată pomenirii Sfântului Mucenic Anect, un martir al veacului al III-lea care a împlinit, prin sânge și suferință, cuvântul Mântuitorului: „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34).
Viața Sfântului Mucenic Anect este un exemplu luminos de curaj, statornicie în credință și dragoste jertfelnică pentru Iisus Hristos, în vremuri în care mărturisirea numelui Domnului putea aduce moartea. A trăit în timpul împăratului păgân Dioclețian, cunoscut pentru persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor, și al guvernatorului Urvan, conducător al Cezareei Capadociei, un oraș cu o puternică prezență creștină, dar și un centru al prigoanelor.
Învățător și întăritor al credinței
Sfântul Mucenic Anect era cunoscut pentru râvna sa duhovnicească și pentru faptul că întărea pe creștinii înfricoșați de amenințările prigonitorilor. Cu înțelepciune, dar și cu hotărâre, el învăța pe frații în credință să nu se teamă de chinurile trupești, ci să-și pună nădejdea în Domnul Iisus Hristos, Cel care dăruiește viață veșnică celor ce-L mărturisesc cu statornicie. Predica sa era simplă, dar plină de putere, chemând la bărbăție sufletească și la lepădarea de frica lumească pentru câștigarea cununii cerești.
Această îndrăzneală a sa în propovăduirea credinței nu a trecut neobservată. Pârât autorităților de către cei care nu suportau adevărul, Sfântul Anect a fost prins și întemnițat. Astfel a început drumul său al martiriului, care avea să-l ducă până la moarte, dar și la slavă cerească.
Mărturisirea înaintea păgânilor și minunile credinței
După ce a fost adus înaintea guvernatorului Urvan, Sfântului i s-a cerut, asemenea multor altor creștini din acea vreme, să jertfească idolilor păgâni, o cerință care echivala cu lepădarea de Hristos. Însă Anect a răspuns nu cu teamă, ci cu credință neclintită. Prin rugăciune fierbinte, el a doborât idolii la pământ, arătând neputința acestora și demascând rătăcirea păgânismului.
Pentru această îndrăzneală, sfântul a fost supus la cumplite chinuri. A fost întins de patru oameni și bătut cu toiege de zece ostași, apoi spânzurat de un lemn și mutilat: i-au fost tăiate degetele mâinilor și picioarelor, iar trupul i-a fost strujit cu unghii de fier. Însă, în mod minunat, după aceste chinuri cumplite, Sfântul Mucenic Anect a fost vindecat de un înger al Domnului, întărind astfel și mai mult credința celor care asistau la pătimirea sa.
Această minune nu a rămas fără ecou. Mulți dintre cei prezenți, impresionați de răbdarea și seninătatea sfântului, dar mai ales de puterea rugăciunii lui, s-au convertit la creștinism. Unii dintre aceștia au primit botezul pe loc și, odată cu el, și mucenicia, căci, văzând schimbarea și întărirea credinței în rândul poporului, autoritățile păgâne au poruncit ca noii creștini să fie uciși prin tăierea capului.
Chinuri peste chinuri, dar o biruință mai presus de fire
Încercând să înfrângă duhovnicește pe Sfântul Mucenic Anect, Urvan a continuat seria supliciilor. Însă, cu fiecare nouă tortură, sfântul ieșea mai întărit, iar credința sa strălucea tot mai mult. La un moment dat, în cruzimea lor, prigonitorii i-au smuls două fâșii de piele de pe spate, de la grumazi până la călcâie – un gest de o cruzime greu de imaginat. Dar ceea ce a urmat a fost un gest plin de forță duhovnicească: sfântul a luat una dintre fâșii și a aruncat-o în obrazul judecătorului, mustrându-l nu din ură, ci din râvnă pentru dreptate și din dorința de a trezi conștiința celui orbit de răutate.
Acest gest a fost interpretat drept ofensă maximă, iar sentința a fost tăierea capului. Astfel, Sfântul Mucenic Anect a fost ucis, dar moartea sa nu a fost o înfrângere, ci o biruință. El a primit cununa muceniciei, intrând în ceata sfinților care au mărturisit numele Domnului Iisus Hristos cu sânge și jertfă totală.
Moștenirea duhovnicească a unui mucenic
Viața Sfântului Mucenic Anect nu este doar o pagină din sinaxar, ci o chemare vie pentru fiecare creștin de a trăi credința cu îndrăzneală, cu curaj și cu nădejde în Domnul Iisus Hristos. Într-o lume în care valorile creștine sunt adesea marginalizate sau batjocorite, mărturisirea sinceră a lui Hristos devine o formă de mucenicie, fie ea și fără sânge.
Pilda Sfântului Mucenic Anect ne arată că nici un sacrificiu nu este prea mare atunci când este făcut pentru adevăr, pentru credință și pentru dragostea de Dumnezeu. El ne învață că durerile trupești pot fi biruite prin har, iar frica se poate transforma în curaj prin puterea rugăciunii și a statorniciei în Hristos.
Cinstirea liturgică și icoana jertfei
Sfântul Mucenic Anect este pomenit în fiecare an pe 27 iunie, iar numele său este înscris în rândul celor care au păstrat neștirbită comoara credinței în cele mai grele vremuri. Biserica îl cinstește ca pe un stâlp al adevărului, un apărător al dreptei credințe și un făcător de minuni, căci în viața sa s-au arătat nu doar suferințele mucenicești, ci și puterea lui Dumnezeu lucrătoare printr-un om smerit și statornic.
Icoanele îl înfățișează, adesea, ca pe un tânăr cu chip senin, purtând semnele muceniciei, rănile pe trup și, uneori, gestul aruncării fâșiei de piele în fața guvernatorului. Este reprezentarea unei mărturisiri fără compromis, a unei iubiri desăvârșite pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Viața și jertfa Sfântului Anect ne provoacă, ne trezește și ne luminează
Ne îndeamnă să privim dincolo de confortul lumii moderne și să redescoperim esența creștinismului: crucea, jertfa, învierea. Într-o epocă în care credința este pusă la încercare nu prin sabie, ci prin relativism și indiferență, Sfântul Mucenic Anect ne cheamă la o viețuire în adevăr, la o mărturisire curajoasă și la o dragoste curată pentru Hristos.
Să-l cinstim, așadar, cu evlavie și rugăciune, cerându-i să mijlocească pentru noi înaintea Tronului ceresc, ca să fim și noi întăriți în credință, întru toate zilele vieții noastre. Amin.