Pe data de 19 august, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Andrei Stratilat, împreună cu cei 2.593 de ostași care au primit moarte mucenicească pentru credința în Hristos. Viețile lor, pline de vitejie și jertfă, arată cum credința curată și puterea rugăciunii pot transforma inimile oamenilor și pot da biruință în fața celor mai mari primejdii.
Contextul istoric și prigoana împăratului Maximian
Sfântul Mucenic Andrei Stratilat a trăit în vremea împăratului păgân Maximian (284–305), cunoscut pentru prigoanele cumplite împotriva creștinilor. În acea perioadă, credința creștină se răspândise în întreg Imperiul Roman, iar autoritățile păgâne încercau să o stârpească prin pedepse, chinuri și execuții.
În Siria, dregător peste toată oastea romană era un om numit Antioh, plin de cruzime și mare slujitor al idolilor. De la el primiseră poruncă tribunii și conducătorii de armate să urmărească, să tortureze și să omoare pe toți cei care se închinau Domnului Iisus Hristos. Între acești tribuni se afla și Andrei, bărbat de neam sirian, plin de curaj și înțelepciune, dar și rob tainic al Domnului Iisus Hristos.
Credința ascunsă și viața curată a lui Andrei
Deși era în slujba armată și se afla sub stăpânirea păgânilor, Sfântul Andrei își păstrase credința în Domnul Iisus Hristos. El nu primise încă Sfântul Botez, dar trăia după poruncile Evangheliei: se ruga, postea, se ferea de orice păcat și împlinea faptele bune.
Această viață curată i-a atras binecuvântarea lui Dumnezeu. În toate luptele, Andrei ieșea biruitor și era recunoscut pentru vitejia și bărbăția sa. Nimeni nu-l întrecea în îndrăzneală și în priceperea conducerii oștilor. Tocmai de aceea, era cinstit între soldați și respectat de ceilalți comandanți.
Ridicarea la rangul de Stratilat
La un moment dat, perșii au ridicat război împotriva Siriei, năvălind cu o armată numeroasă. Antioh, voievodul roman, s-a înfricoșat de acea primejdie și, aducându-și aminte de curajul și vitejia lui Andrei, l-a chemat și i-a încredințat comanda supremă a oștirilor, dându-i titlul de stratilat (general).
Andrei a primit însă această cinste nu pentru propria slavă, ci pentru a-L slăvi pe Hristos Dumnezeu, singurul care putea dărui adevărata biruință. El și-a ales din mulțimea de soldați numai pe aceia pe care îi simțea cu inima mai aproape de adevăr și i-a pregătit pentru luptă, nu doar cu armele, ci și cu credința.
Mărturisirea lui Dumnezeu în fața oștilor
Înaintea luptei cu perșii, Sfântul Andrei și-a adunat soldații și le-a vorbit deschis:
„Zeii păgânilor sunt diavoli și nu pot ajuta nimănui. Adevăratul Dumnezeu este Unul singur, Cel care a făcut cerul și pământul. Dacă Îl veți chema pe El, El vă va da biruință asupra vrăjmașilor.”
La început, ostașii erau necredincioși, închinători la idoli. Dar cuvintele generalului lor, puterea mărturiei și încrederea pe care o aveau în el i-au mișcat. Toți au primit să cheme pe Domnul Iisus Hristos în ajutor.
Biruința asupra perșilor prin puterea lui Hristos
Cu oaste puțină, dar întărită prin rugăciune, Andrei a pornit la luptă împotriva perșilor. Atunci s-a arătat cu adevărat puterea lui Dumnezeu: armata păgână, deși numeroasă, a fost cuprinsă de spaimă și a fugit. Ostașii lui Andrei au biruit cu ușurință, tăind pe vrăjmași „precum se seceră spicele”.
Această biruință neașteptată a întărit credința ostașilor: toți au înțeles că Hristos le-a venit în ajutor și au început să creadă în El. Întorcându-se în Antiohia, au fost primiți cu slavă, dar și cu invidia celor care nu puteau înțelege puterea lui Dumnezeu.
Judecata nedreaptă și primele chinuri
Unul dintre comandanții zavistnici l-a pârât pe Andrei la Antioh, spunând că generalul cinstește pe Hristos. Chemându-l la judecată, Antioh l-a întrebat dacă este adevărat. Sfântul Andrei a mărturisit cu îndrăzneală că este rob al lui Hristos și că nimic nu-l va despărți de El.
Pentru această mărturisire, a fost întins pe un pat de fier încins, dar focul, prin minune, nu i-a vătămat trupul. Văzând aceasta, Antioh a poruncit ca Andrei și tovarășii lui să fie aruncați în temniță, urmând să ceară porunca împăratului pentru uciderea lor.
Maximian însă, temându-se de răscoala oștenilor, a cerut ca Andrei și soldații să fie eliberați, dar în taină să se caute prilej ca să fie omorâți.
Botezul și întărirea în credință
Prin descoperire dumnezeiască, Sfântul Andrei a aflat planul păgânilor. El și-a adunat toți soldații în număr de 2.593 și au plecat spre Tarsul Ciliciei, unde episcopul Petru i-a botezat pe toți în numele Sfintei Treimi.
De acum nu mai erau doar luptători pământești, ci oșteni ai Domnului Iisus Hristos, pregătiți să-și dea viața pentru El.
Mucenicia în Munții Taurus
Dregătorii romani au aflat despre botezul lor și au trimis oaste să-i prindă. Sfântul Andrei, împreună cu soldații, s-au retras în Munții Taurus din Armenia. Ajunși într-un loc strâmt, asemenea unei cetăți de piatră, au înțeles că acolo avea să se sfârșească viața lor pământească.
Sfântul Andrei i-a întărit cu aceste cuvinte:
„Nu ridicați mâinile împotriva prigonitorilor noștri, ci ridicați-le către Dumnezeu, mulțumindu-I că ne-a învrednicit să fim părtași pătimirii pentru numele Său.”
Apoi s-a rugat ca în locul unde sângele lor se va vărsa să izvorască un izvor de tămăduire pentru cei ce vor veni cu credință.
Când oastea prigonitorilor a năvălit, mucenicii nu s-au împotrivit, deși erau războinici iscusiți. Ca niște miei ai lui Hristos, și-au plecat grumajii sub sabie și au primit cu bucurie moartea mucenicească.
Astfel, Sfântul Andrei Stratilat și cei 2.593 de ostași s-au săvârșit în ziua de 19 august, primind cununile biruinței.
Minunea izvorului tămăduitor
Îndată după vărsarea sângelui mucenicilor, din locul acela a izvorât un izvor de apă vie, care până astăzi este cunoscut ca izvor de vindecări și alungare a duhurilor necurate. Cei bolnavi care se apropiau cu credință primeau tămăduire sufletească și trupească.
Trupurile mucenicilor au fost îngropate cu cinste de episcopii Petru al Tarsului și Non al Veriei, care le-au urmat în taină.
Înțelesuri duhovnicești
Viața Sfântului Andrei Stratilat și a oștenilor săi ne arată mai multe învățături:
• Credința ascunsă nu poate rămâne mult timp tăinuită. Sfântul Andrei, deși la început se ferea să-și arate credința, a venit vremea să o mărturisească deschis, chiar cu prețul vieții.
• Puterea Domnului Iisus Hristos este mai mare decât orice armată. Oastea mică și neputincioasă, dar întărită de Dumnezeu, a biruit asupra perșilor cei mulți și puternici.
• Mucenicia este cea mai mare dovadă a dragostei față de Domnul Iisus Hristos. Sfântul Andrei și soldații săi nu au ridicat armele, ci au primit moartea ca pe o nuntă duhovnicească.
• Rugăciunea sfinților aduce binecuvântare peste locurile unde ei s-au jertfit. Izvorul tămăduitor din Munții Taurus este o mărturie a rugăciunii lor ascultate de Dumnezeu.
Sfântul Mare Mucenic Andrei Stratilat și cei 2.593 de ostași mucenici sunt chipuri luminoase de mărturisire, vitejie și credință
Ei ne arată că biruința adevărată nu se măsoară prin arme sau prin puterea trupului, ci prin statornicia în Domnul Iisus Hristos.
Astăzi, când îi cinstim, să ne aducem aminte de cuvintele lui:
„Sfârșitul lucrului început este cunună; nu cel ce a început bine este încununat, ci cel ce a săvârșit bine.”
Condacul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat
Glasul 2
În rugăciuni stând înaintea Domnului, ca o stea mergătoare înaintea soarelui şi dorită vistierie a Împărăţiei văzând, de negrăită bucurie te-ai umplut în vecii cei fără sfârşit la Împăratul Cel fără de moarte; şi acolo cu îngerii laudă neîncetată cânţi, Sfinte Andrei Stratilat. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat
Glasul 5
Mărirea cea pământească ai lăsat şi Cereasca Împărăţie ai moştenit; sângele picurându-ţi, ca şi cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; şi către Hristos ai venit cu sobor răbdător de patimi, cu ceata îngerilor în Lumina Cea Neînserată; şi pe Hristos, Soarele Cel Neapus, ai aflat, Sfinte Andrei Stratilat. Aceluia roagă-te pururea, cu cei împreună cu tine purtători de chinuri, să mântuiască sufletele noastre.