Viața sfinților mucenici este pentru Biserica Ortodoxă o continuă mărturie a biruinței credinței asupra fricii, a dragostei asupra cruzimii și a nădejdii asupra morții. Între aceștia se numără și Sfântul Mucenic Adrian, alături de soția sa, Natalia, pomeniți de Biserică în ziua de 26 august. Istoria lor este de o frumusețe aparte, căci arată nu doar curajul unui tânăr care a ales să moară pentru Domnul Iisus Hristos, ci și statornicia și dragostea unei soții care a rămas neclintită lângă el până la sfârșit.
Povestea lor s-a petrecut în Nicomidia Bitiniei, în vremea împăratului Maximian Galeriu, prigonitorul cumplit al creștinilor. Această perioadă (303–305 d.Hr.) este cunoscută drept una dintre cele mai sângeroase persecuții împotriva celor ce se închinau lui Hristos.
Prigoana creștinilor în Nicomidia
Maximian, intrând în Nicomidia, a adus jertfe idolilor și a poruncit să fie prinși toți creștinii. Groaza stăpânea întreaga cetate, căci cei care ascundeau sau ajutau un creștin riscau să fie dați morții. Denunțurile erau frecvente, vecini își pârau vecinii, părinți își trădau propriii copii, doar pentru a scăpa de pedeapsă sau pentru a primi o răsplată de la împărat.
În acest context, douăzeci și trei de creștini s-au ascuns într-o peșteră, unde se rugau și cântau lui Dumnezeu. Descoperiți de un păgân, au fost prinși și aduși legați înaintea împăratului. Mărturisind că sunt creștini, au fost bătuți cu cruzime și condamnați la chinuri cumplite.
Întâlnirea providențială cu Adrian
Adrian era la acea vreme mare dregător al cetății, un om tânăr, bogat și respectat, dar păgân. El a asistat la anchetarea creștinilor și, văzându-le răbdarea și liniștea în suferință, i-a întrebat:
„Pentru ce răbdați aceste chinuri cumplite?”
Răspunsul lor a fost limpede și plin de nădejde:
„Pentru ca să dobândim bunătățile cele ce sunt gătite de la Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, bunătăți pe care nici auzul nu le poate cuprinde, nici cuvântul nu le poate povesti.”
Aceste cuvinte au atins inima lui Adrian mai mult decât orice predică. Harul lui Dumnezeu l-a luminat și, fără șovăială, a spus scriitorilor să treacă și numele lui în rândul mărturisitorilor. Cu toată tăria a declarat:
„Și eu sunt creștin și voiesc să mor împreună cu ei pentru Hristos.”
Auzind acestea, împăratul a rămas uimit și l-a întrebat:
„Ți-ai ieșit din minți?”
Iar Adrian a răspuns cu hotărâre:
„Nicidecum! De abia acum mi-am venit în simțiri.”
Astfel, marele dregător al păgânilor a fost pus în lanțuri și aruncat în temniță, împreună cu cei douăzeci și trei de mucenici.
Reacția soției sale, Natalia
Soția lui, Natalia, era în taină creștină. La început, auzind că soțul ei fusese aruncat în temniță, a plâns și s-a temut, crezând că a fost prins pentru o altă vină. Când a aflat însă că a ales singur să mărturisească pe Domnul Iisus Hristos, a simțit o bucurie de nedescris.
Îmbrăcând haine luminoase, a alergat la temniță și, intrând, a sărutat lanțurile soțului ei. Nu l-a plâns, ci l-a întărit cu îndrăzneală:
„Să nu te temi, iubite al meu, și să nu te clatini în fața chinurilor. Nu uita că pentru Domnul Iisus Hristos ai ales să pătimești. Bucură-te, căci ți s-a dat cununa muceniciei!”
Natalia a devenit astfel nu doar sprijin, ci și întărire pentru Adrian și pentru ceilalți mucenici. Ea îi îngrijea, le spăla rănile și îi mângâia cu cuvinte de credință.
Neînțelegerea și împăcarea
Cu o zi înainte de execuția sa, Adrian a plătit paznicilor și a ieșit din temniță pentru a merge la Natalia, ca să-i ducă vestea și să o ia să fie de față la sfârșitul lui. Văzându-l, Natalia a crezut că a fugit de frica chinurilor și i-a închis ușa, mustrându-l cu lacrimi și cuvinte grele:
„Nu m-am învrednicit să fiu soția unui mucenic, ci a unui păgân fricos. Cum am ajuns eu nevasta unui lepădat de Hristos?”
Adrian însă a răbdat și a explicat:
„Nu am fugit, ci am venit să te iau cu mine, precum ți-am făgăduit, ca să fii de față la sfârșitul meu. Chezășuiesc mucenicii pentru mine că mă voi întoarce la temniță.”
Auzind acestea, Natalia l-a îmbrățișat cu bucurie și l-a urmat. Împreună au mers înapoi la ceilalți mucenici, unde Natalia a rămas până la capăt, slujindu-le.
Patimile și moartea mucenicilor
Adrian, având doar 28 de ani și fiind căsătorit de doar treisprezece luni, a fost adus înaintea împăratului și a mărturisit fără teamă că Domnul Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat. Atunci a fost aruncat la pământ, bătut cu toiege și lovit peste pântece până i se vedeau măruntaiele.
În cele din urmă, împăratul a poruncit ca tuturor mucenicilor să li se zdrobească mâinile și picioarele cu ciocanul pe nicovală. Așa și-a dat Adrian sufletul în mâinile Domnului, împreună cu ceilalți douăzeci și trei de creștini.
Natalia, văzând sfârșitul soțului său, a strâns cu evlavie sângele care picura din rănile lui și a ascuns în sân o mână a sfântului, ca pe o comoară de mare preț.
Strămutarea moaștelor
După moartea mucenicilor, împăratul a poruncit să fie arse trupurile lor. Dar o ploaie mare a stins focul și creștinii au putut lua moaștele. Un bărbat dreptcredincios, Eusebie, le-a pus într-o corabie mică și le-a dus la Argyropolis, lângă Constantinopol, unde au fost așezate cu cinste.
Natalia a rămas lângă sfintele moaște, petrecându-și viața în rugăciune și în lacrimi. Într-o vedenie, Adrian i s-a arătat în lumină cerească și i-a spus:
„Curând vei veni la mine și te vei odihni împreună cu noi în Împărăția lui Dumnezeu.”
La scurt timp, Natalia și-a dat sufletul Domnului și a fost îngropată lângă soțul ei și ceilalți mucenici.
Semnificația duhovnicească a jertfei lor
Pilda Sfinților Adrian și Natalia este una dintre cele mai emoționante mărturii de credință și dragoste creștină.
- Pentru Adrian, momentul convertirii a fost clipa în care a înțeles că adevărata viață nu este în bogăție și slavă, ci în jertfa pentru Hristos.
- Pentru Natalia, dragostea față de soțul ei a fost unită cu dragostea față de Dumnezeu, devenind putere de întărire și de mărturisire.
Ei arată că familia creștină nu este doar o legătură pământească, ci și o cale comună spre mântuire, chiar prin mucenicie.
Cinstirea în Biserică
Biserica îi prăznuiește pe 26 august, iar numele lor au rămas înscrise cu litere de aur în Sinaxar. În icoane, sunt reprezentați împreună, ca soți uniți nu doar prin dragoste, ci și prin mucenicie.
Credincioșii îi cheamă în rugăciune ca ocrotitori ai familiei, ai soților credincioși și ai celor ce se află în necazuri și prigoane. Ei sunt chipuri vii ale cuvântului Apostolului Pavel:
„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere».Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. ” (Romani 8, 35–37).
Sfântul Mucenic Adrian și soția sa, Natalia, rămân un exemplu de neclintită credință și de iubire jertfelnică
Viețile lor ne arată că Domnul Iisus Hristos cheamă la mântuire pe oricine, chiar și pe cel aflat în mijlocul păgânilor, precum Adrian. În același timp, jertfa lor arată puterea unei familii unite în credință, unde soția devine sprijin și întărire pentru soț, iar amândoi primesc cununa veșniciei.
Pomenirea lor nu este doar o amintire istorică, ci o chemare vie pentru fiecare creștin: să nu ne temem de încercări și să fim gata, asemenea lor, să ne mărturisim credința cu tărie, știind că „bunătățile cele gătite de Dumnezeu” nu se pot asemăna cu nimic din cele pământești.
Condacul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Dumnezeiască pomenirea mucenicilor strălucind cu lumină, a luminat toate marginile pământului, pentru cei ce cu veselie cântă: Tu eşti, Hristoase, bucuria mucenicilor.
Troparul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa
Glasul 3
Credinţa cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o şi urmând Stăpânului, te-ai îmbogăţit cu darurile cele Dumnezeieşti Sfinte Adrian Mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.