Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul

În fiecare an, la data de 27 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, un mărturisitor al cărui curaj a înflăcărat credința creștinilor din vechime

Originea și viața lui Iacob înainte de cădere

Sfântul Iacob s-a născut în Persia, în cetatea Elani (sau Elapa), într-o familie creștină binecredincioasă. Crescut în dreapta credință, având o educație luminată și un caracter ales, Iacob a fost îndrăgit încă de tânăr de împăratul perșilor, Isdegherd. Datorită înțelepciunii și calităților sale personale, a fost rânduit mare dregător la palatele împărătești, poziție care i-a adus multă cinste și bogăție. Era căsătorit cu o femeie creștină, trăind în respect și bună rânduială.

Însă tocmai această cinste lumească pe care o primise s-a dovedit o primejdie pentru sufletul său. În perioadele în care împăratul se ridica împotriva creștinilor și se închinau idolilor, Iacob – orbit de favorurile împărătești, a căzut din credință și s-a alăturat împăratului în jertfiri păgâne.

Căderea lui, deși născută din slăbiciune, nu a rămas ascunsă. A ajuns imediat la urechile celor mai apropiate și mai iubitoare persoane: mama lui și soția lui.

Scrisoarea care a schimbat inima

Cele două femei creștine, suflete pline de durere, i-au trimis lui Iacob o scrisoare în care, cu lacrimi, îi arătau cât de adânc este păcatul apostaziei. Cuvintele lor aspre, dar născute din dragoste, au zguduit sufletul lui Iacob:

„O, ticălosule! Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească? (…) Fiind fiu al luminii, acum te-ai făcut fiul întunericului și al gheenei… Dacă nu te vei întoarce către Dumnezeu, nu ai parte cu noi, căci nu voim a te mai vedea fiind închinător de idoli.”

În aceeași scrisoare îl avertizau că slujirea împăratului trecător îi va aduce mânia lui Dumnezeu, iar pedeapsa veșnică îl va ajunge împreună cu cei ce s-au lepădat.

Aceste cuvinte simple, dar pline de putere, au lucrat în inima lui Iacob ca o sabie a Duhului. Citindu-le iar și iar, el a fost copleșit de pocăință. Lacrimile i-au înmuiat inima, iar mintea i s-a întors către Hristos.

„Voi bate neîncetat în ușa milostivirii lui Dumnezeu, până când îmi va deschide; căci știu că este Îndurat și Milostiv.”

Pocăința lui era sinceră și hotărâtă. Nu a mai putut trăi în minciună. Iar dovada acestei întoarceri urma să fie făcută înaintea împăratului însuși.

Mărturisirea credinței în fața împăratului

Când unii păgâni l-au văzut plângând și l-au bănuit că s-a întors la creștinism, au alergat la împărat să-l denunțe. Iacob a fost chemat în fața lui Isdegherd și întrebat direct:

– „Spune-ne nouă adevărul: nazarinean ești?”

Iar el, cu fermitate:

– „Este adevărat, sunt nazarinean!”

Împăratul l-a mustrat pentru „necredință” față de favorurile primite, iar Iacob i-a răspuns cu o îndrăzneală înfricoșătoare:

– „Unde este acum tatăl tău? Iată trupul lui se strică în pământ, iar sufletul lui este aruncat în iad.”

Aceste cuvinte pline de adevăr au aprins mânia împăratului, care i-a hotărât o moarte cumplită: nu prin tăiere grabnică cu sabia, ci prin tăierea bucățică cu bucățică a trupului, pentru ca agonia să fie cât mai lungă și mai dureroasă.

Dar Iacob, luminat de pocăință, nu s-a temut:

„Ceea ce te lauzi să faci, aceea fă-o mai degrabă, căci nu mă sperie cuvintele tale.”

Mucenicia prin tăierea mădular cu mădular

Tortura la care a fost supus sfântul este una dintre cele mai cumplite din toate viețile mucenicilor. I s-au tăiat, rând pe rând, fiecare încheietură a trupului:

degetele de la mâini și de la picioare,
apoi mâinile,
brațele,
picioarele,
umerii,
până când a rămas doar trunchiul și capul.

Abia la sfârșit i-a fost tăiat și capul, primind astfel cununa muceniciei.

Dar ceea ce uimește este puterea duhovnicească a sfântului în aceste momente. La fiecare tăiere, el aducea slavă lui Dumnezeu, interpretând fiecare rană ca pe o jertfă liturgică:

La tăierea degetului mare: „Și via se taie așa, ca o viță tânără să poată ieși în loc!”
La al doilea: „Primește, Doamne, și acest al doilea ram al secerării Tale.”
La al treilea:„Binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt.”
La al patrulea:„Primește jertfa acestui al patrulea deget, o, Stăpâne!”
La al cincilea: „Să se împlinească bucuria mea precum a celor cinci fecioare înțelepte!”

Și așa mai departe, mergând până la zece, legând fiecare durere de o lucrare dumnezeiască: ceasul al șaselea al Răstignirii, lauda lui David de șapte ori pe zi, circumcizia Domnului în a opta zi, ceasul al nouălea al morții Mântuitorului, cele Zece Porunci.

Fiecare mădular devenea o cântare de laudă.

Din rănile sale, spun martorii, ieșea bună mireasmă de chiparos, iar sufletul său se înălța către Dumnezeu ca o jertfă curată.

Moartea sa și cinstirea de peste veacuri

Sfântul Iacob Persul a primit mucenicia în jurul anului 400, în vremea împăraților creștini Honoriu și Arcadie. Biserica l-a numit „cel Tăiat în Bucăți”, spre amintirea felului în care și-a dat viața pentru Hristos.

Capul său se păstrează în Roma, iar alte sfinte moaște se află în Portugalia, unde este prăznuit și la 22 mai.

Biserica l-a așezat între marii mărturisitori ai pocăinței, căci prin greșeala lui căderea sa a fost mare, dar întoarcerea a fost și mai mare. A devenit astfel pildă pentru toți cei care se tem că păcatele lor sunt prea mari pentru a mai fi iertați: Iacob arată că nimic nu este mai tare decât mila lui Dumnezeu.

Învățături din viața Sfântului Iacob Persul

Primejdia slavei deșarte

Iacob nu a căzut pentru că ar fi fost rău, ci pentru că a primit prea multe daruri omenești și a uitat de darurile lui Dumnezeu. Slava lumească este trecătoare și adesea își cere preț sufletesc.

Mustrarea iubitoare aduce viață

Scrisoarea mamei și a soției sale nu a fost o judecată rece, ci o chemare la mântuire. Adevărata dragoste nu ascunde adevărul, ci îl spune pentru a salva.

Pocăința este mai puternică decât păcatul

Iacob s-a întors din apostazie la Hristos cu lacrimi sincere. Această pocăință l-a ridicat la cea mai înaltă treaptă, mucenicia.

Martiriul, împlinire a dragostei

Sfântul Iacob nu a privit moartea ca pe o pedeapsă, ci ca pe un dar al lui Dumnezeu, o șansă de a-și spăla păcatul și de a-și arăta credința.

Tăria mărturisirii înseamnă tăria dragostei

Nu exista în el nici urmă de teamă. Dragostea lui pentru Hristos, reaprinsă prin lacrimi, a ars orice urmă de slăbiciune.

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul rămâne una dintre cele mai impresionante figuri ale creștinătății vechi

Viața lui ne arată atât fragilitatea omului, cât și puterea îndreptării atunci când omul se luminează prin pocăință și se întoarce către Dumnezeu. Prin curajul și mărturisirea lui, el a devenit izvor de întărire pentru toți cei care se tem de cădere sau se luptă cu slăbiciunile lor.

Sfântul Iacob, cel ce a fost tăiat mădular cu mădular pentru Hristos, este pentru noi o chemare la sinceritate, la trezvie, la dragoste adevărată și la statornicie în credință, până la sfârșit.

Condacul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul

Glasul 4

Căutând cele de sus…

Îndemnat fiind de bună soţia ta, ca cel cu suflet răbdător şi de înfricoşătoarea judecată temându-te, porunca perşilor şi îngrozirea ai surpat-o, Sfinte Iacov şi te-ai arătat mucenic minunat, la trup ca o viţă fiind tăiat.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul