În fiecare an, la data de 24 octombrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Areta și a celor împreună cu dânsul, mărturisitori ai credinței în Hristos care au suferit moarte martirică în cetatea Negran, din pământul Arabiei de sud, cunoscut în vechime ca „Arabia fericită” sau „ținutul Sava”. Jertfa lor, petrecută în anul 523, rămâne una dintre cele mai impresionante pagini de mărturisire creștină din istoria Bisericii.
Prigoana împotriva creștinilor
În acea vreme, pe tronul Bizanțului se afla împăratul Iustin cel Bătrân (518–527), iar peste ținuturile Etiopiei domnea dreptcredinciosul Elezvoi (Elezbaan), cunoscut pentru evlavia sa. În Arabia însă, se ridicase un împărat fără de lege, numit Dunaan, un evreu necredincios și înverșunat prigonitor al creștinilor. Acesta ura numele lui Hristos și dorea să șteargă orice urmă de creștinism din pământul omeriților (Omir), adică din actualul Yemen.
Dunaan avea curtea sa plină de sfetnici evrei și păgâni, care se închinau soarelui, lunii și idolilor. În nebunia lui, prigonitorul a poruncit ca toți creștinii din ținuturile sale să se lepede de credința lor și să primească legea lui Moise. Cei care refuzau erau supuși chinurilor cumplite și omorâți fără milă.
Războiul lui Elezvoi și prima biruință asupra lui Dunaan
Auzind despre cruzimea și fărădelegea lui Dunaan, împăratul Elezvoi al Etiopiei s-a mâniat foarte tare și, adunând o oaste mare, a pornit împotriva tiranului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, l-a biruit pe Dunaan, l-a supus plății unui tribut și a pus garnizoane etiopiene în cetățile Arabiei, pentru a apăra pe creștini. Însă, după o vreme, Dunaan, călcând înțelegerea făcută, s-a ridicat din nou împotriva Etiopiei, a ucis ostașii lăsați de Elezvoi și a început iarăși o cumplită prigoană asupra creștinilor.
Cetatea Negran, cetatea credincioșilor
În mijlocul acestei prigoane, doar cetatea Negran (Nagran), o mare și veche așezare creștină, a rămas neclintită în credință. Creștinismul înflorise acolo încă din vremea împăratului Constantie, fiul Sfântului Constantin cel Mare, care trimisese solii să propovăduiască Evanghelia și să zidească biserici în ținuturile Sabei. Locuitorii din Negran, întăriți de preoți, monahi și monahii, păzeau cu sfințenie dreapta credință și nu îngăduiau între ei păgâni sau eretici.
Această credință vie și statornică a stârnit mânia lui Dunaan, care a adunat o oaste numeroasă și a pornit asupra cetății cu gândul să o distrugă. A înconjurat Negranul cu armata sa și a săpat șanțuri în jurul zidurilor, poruncind ostașilor să strige către creștini:
„Supuneți-vă împăratului, aruncați jos semnele cele blestemate, așa numea el la sfintele cruci și lepădați-vă de Cel răstignit, ca să rămâneți în viață! Dacă nu, de foc și de sabie veți pieri!”.
Dar creștinii, în frunte cu dregătorul cetății, Sfântul Areta, nu s-au înfricoșat, ci au răspuns cu o singură voce că nu vor renunța la Hristos nici pentru viața aceasta, nici pentru toate bogățiile lumii.
Vicleșugul lui Dunaan și călcarea jurământului
Văzând că nu poate cuceri cetatea cu forța, Dunaan a recurs la înșelăciune. A trimis solii în cetate cu jurământ mincinos, zicând:
„Mă jur pe Dumnezeu că nu vă voi face niciun rău! Deschideți porțile și veți rămâne liberi să trăiți în credința voastră. Cer doar darea de tribut, așa cum se cuvine împăraților.”
Mulți dintre dregătorii cetății, obosiți de asediu, au crezut jurământul și au deschis porțile. Numai bătrânul Areta, un om înțelept și plin de Duh Sfânt, s-a împotrivit, amintindu-le cuvintele Apostolului Pavel:
„Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.” (Galateni 5, 1).
Dar poporul, înșelat de minciuna lui Dunaan, a primit să-l lase să intre. Imediat ce a pătruns în cetate, ticălosul împărat și-a călcat jurământul, poruncind să fie uciși toți cei care mărturiseau pe Hristos.
Moartea mucenicească a Sfântului Areta
Întâi a fost adus înaintea împăratului Sfântul Areta, bătrân de peste nouăzeci și cinci de ani, dregător al cetății și cunoscut pentru blândețea și înțelepciunea lui. Dunaan l-a batjocorit pentru vârsta sa înaintată și l-a întrebat de ce mai are nevoie de o viață lungă, când moartea e aproape. Sfântul i-a răspuns cu liniște:
„Viața aceasta este trecătoare, iar moartea pentru Hristos este naștere întru veșnicie. Eu nu mă tem de moarte, ci de păcat.”
După ce a întărit pe toți credincioșii să rămână statornici în credință, bătrânul mucenic a primit cu seninătate moartea prin sabie. După el au fost uciși 340 de creștini: bărbați, femei și copii, care au mărturisit pe Hristos cu aceeași tărie. Tradiția spune că numărul celor jertfiți în acea zi s-a ridicat la peste patru mii de suflete.
Răzbunarea cerească și biruința credinței
Vestea acestei cumplite măcelăriri a ajuns până la împăratul Iustin din Constantinopol, care a plâns pentru pierderea atâtor creștini nevinovați. El i-a scris îndată lui Elezvoi al Etiopiei, rugându-l să pornească din nou împotriva călcătorului de jurământ și să pedepsească nedreptatea.
Elezvoi a ascultat cererea și, adunând o armată puternică, a pornit asupra lui Dunaan. L-a biruit desăvârșit, a tăiat oștirea lui și l-a pedepsit cu moartea pentru sângele creștinilor vărsat.
După această biruință, prin descoperire dumnezeiască, a fost rânduit Avramie ca guvernator al ținutului Omir, iar Sfântul Grigorie din Omir (pomenit la 19 decembrie) a fost sfințit arhiepiscop. Sub conducerea lor, creștinii au refăcut bisericile arse de Dunaan, au zidit din nou biserica Sfintei Treimi și au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Areta și a tuturor celor împreună cu el.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Areta
Jertfa Sfântului Areta și a celor împreună cu dânsul a rămas pentru totdeauna un exemplu de credință neclintită, curaj și dragoste față de Hristos. Ei au înfruntat sabia și focul, dar nu au lepădat semnul Sfintei Cruci.
Deși au fost uciși, sufletele lor s-au mutat în lumina veșnică a Împărăției lui Dumnezeu. Prin sângele lor, credința creștină s-a întărit și mai mult în acele ținuturi, iar Biserica i-a cinstit ca pe niște mari mucenici.
Sfântul Areta, deși bătrân și slăbit trupește, s-a arătat tânăr în duh și tare în credință. Prin cuvântul și pilda sa, el a întărit întreaga cetate, dovedind că adevărata tărie nu stă în puterea trupului, ci în credința nestrămutată în Hristos.
Sfântul Mare Mucenic Areta și miile de creștini din cetatea Negran au sfințit prin sângele lor pământul Arabiei și au înscris în ceruri o pagină de neuitat a dreptei credințe. Ei au arătat că nicio forță omenească nu poate birui pe cei care își pun nădejdea în Hristos.
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește la 24 octombrie, cântându-le:
Condacul Sfântului Mare Mucenic Areta şi al celor împreună cu dânsul
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Pricină de veselie ne-a venit nouă astăzi, praznicul celui purtător de lupte; pe care lăudându-l, slăvim pe Domnul, Cel Ce este întru Înălţime.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Areta şi al celor împreună cu dânsul
Glasul 1
Pentru durerile Sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii Milostiv Doamne şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.