În fiecare an, la 1 iunie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, unul dintre cei mai importanți apologeți ai Bisericii primare, alături de alți sfinți ucenici ai săi, care au mărturisit credința în Hristos cu prețul vieții. Povestea lui Iustin nu este doar o pagină din sinaxare, ci o mărturie vie despre căutarea adevărului, convertirea inimii și jertfa ultimă a credinței. El nu a fost doar un filosof în sens clasic, ci un căutător profund al Adevărului absolut, care nu s-a oprit până nu L-a întâlnit pe Iisus Hristos.
Căutarea Adevărului: de la filosofia păgână la lumina lui Iisus Hristos
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful s-a născut în jurul anului 114 d.Hr., în cetatea Flavia Neapolis (vechiul Sihem), în Samaria, într-o familie elină păgână. Încă din tinerețe a fost animat de o sete adâncă de cunoaștere și sens, dedicându-se studiului filosofiei. A urmat, pe rând, școala stoicilor, apoi a peripateticilor, a pitagoreicilor și, în cele din urmă, a platonicienilor. Fiecare sistem filosofic promitea iluminare și acces la realitatea divină, dar niciunul nu-i aducea pacea interioară și convingerea că a găsit Adevărul.
Schimbarea decisivă s-a produs în urma unei întâlniri providențiale. Aflat în plimbare pe malul mării, Iustin a fost abordat de un bătrân necunoscut, care i-a vorbit despre profeții evrei și despre Iisus Hristos. Bătrânul i-a arătat limitele filosofiei păgâne și i-a îndemnat să caute adevărul în Scripturi și prin rugăciune. Acea discuție l-a zguduit și i-a deschis porțile unei noi înțelegeri: numai Iisus Hristos este „filosofia cea adevărată”.
Convertirea și misiunea publică
Convertirea la creștinism nu l-a îndepărtat pe Iustin de filosofia care i-a modelat spiritul, ci i-a dat un nou conținut. El a înțeles că învățătura creștină nu contrazice rațiunea, ci o desăvârșește. După botez, nu a renunțat la haina filosofului, ci a transformat-o în unealtă de propovăduire. A deschis o școală de filosofie creștină la Roma, oferind răspunsuri raționale la acuzațiile aduse creștinilor, apărarea în fața persecuțiilor și o punte de dialog între lumea greco-romană și revelația creștină.
Printre cele mai importante contribuții ale sale se numără cele două „Apologii” adresate împăraților romani și Senatului. În prima, i-a scris împăratului Antonin Pius în jurul anului 155, cerând încetarea persecuțiilor asupra creștinilor și demontând acuzațiile de ateism, canibalism sau răzvrătire. În a doua, trimisă în timpul lui Marcus Aurelius, reafirmă raționalitatea credinței creștine și moralitatea ireproșabilă a credincioșilor.
Dialogul cu Trifon și teologia Logosului
Una dintre scrierile sale fundamentale este Dialogul cu Trifon, un schimb teologic între Iustin și un învățat evreu, în care filosoful dovedește, din Scriptura Vechiului Testament, că Iisus Hristos este Mesia cel vestit de profeți. Această lucrare este importantă nu doar pentru că reprezintă o apologie bine argumentată, ci și pentru că ne arată metodele pedagogice ale lui Iustin și respectul față de tradiția iudaică, pe care o considera o etapă esențială în istoria mântuirii.
Un element central al gândirii sale este doctrina Logosului – Cuvântul divin. Iustin afirmă că Logosul, adică Iisus Hristos, este prezent și lucrează în lume dintru început. Filosofii păgâni, spune el, au intuit fragmente ale adevărului datorită prezenței acestui Logos în lume, dar nu L-au cunoscut în deplinătatea Lui, așa cum se revelează în Hristos. Astfel, Iustin nu respinge în totalitate înțelepciunea păgână, dar o vede ca un drum pregătitor, o „sămânță a Cuvântului”.
Mucenicia: mărturia supremă
Viața sa de mărturisitor al Adevărului s-a sfârșit în anul 167, sub împăratul Marcus Aurelius. Denunțat de un filosof cinic pe nume Crescent, gelos pe influența și curăția lui Iustin, acesta a fost arestat împreună cu șase dintre ucenicii săi. Judecata lui Rusticus, prefectul Romei, a fost una tipică pentru acea vreme. Întrebat despre credința lui, Iustin a declarat fără teamă:
„Am studiat toate științele. Am sfârșit prin a mă lipi de învățătura cea dreaptă, a creștinilor.”
Refuzând să aducă jertfă zeilor păgâni, el și tovarășii săi au fost osândiți la moarte prin decapitare. Astfel, Iustin cel „filosof” s-a împlinit pe sine ca „mucenic”, arătând că adevărata filosofie nu este doar o înțelepciune teoretică, ci un drum care duce la cruce și la viața veșnică.
Moștenirea Sfântului Iustin
Moștenirea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful este uriașă pentru Biserica Ortodoxă și pentru gândirea creștină universală. El este puntea între rațiunea omenească și revelația divină, între filosofia elenă și credința în Hristos. A arătat că nu există opoziție între minte și credință, atâta timp cât mintea este curățită de patimi și călăuzită de dorul de Adevăr.
Scrierile sale, deși puține ca număr, sunt pline de discernământ teologic și pedagogic. Ele continuă să inspire și astăzi gândirea creștină, în special în dialogul cu filosofia și cultura modernă. Pentru lumea contemporană, însetată de sens, dar adesea rătăcită în relativism, figura lui Iustin este mai actuală ca oricând.
Cei împreună cu el: frați în jertfă, ucenici în adevăr
Sfinții care au fost uciși alături de Iustin – Chariton, Euelpist, Ierax, Peon, Valerian și Just – nu sunt simple figuri de fundal. Ei sunt dovada că Iustin nu era singur în lucrarea sa. Învățătura lui rodise în suflete, formase caractere, întărise voințe. Acești ucenici l-au urmat nu doar în clasă, ci și pe drumul Golgotei. Biserica îi pomenește împreună, ca mărturisitori ai aceleiași filozofii: învățătura lui Hristos.
Un model pentru omul de astăzi
Într-o lume dominată de zgomotul relativismului, de superficialitatea informațională și de criza sensului, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful rămâne un model de verticalitate, de curaj și de discernământ. El ne arată că adevărul nu este o idee abstractă, ci o Persoană – Iisus Hristos. Și că drumul spre El este deschis oricui caută cu sinceritate, cu rugăciune și cu inimă curată.
Sfântul Iustin ne cheamă și pe noi să fim filosofi ai credinței, nu prin diplome sau concepte, ci prin viață, mărturie și jertfă. El ne amintește că adevărata înțelepciune începe cu frica de Dumnezeu și se desăvârșește în dragostea de Hristos.
Cântare de laudă la Sfântul Iustin, martirul și filosoful
Cel care este al lui Hristos,
Pentru Hristos moare.
Sfântul Iustin, apărătorul adevărului,
Puterea lui Hristos a recunoscut-o
Și în scris a mărturisit-o.
El fără teamă tot imperiul l-a cutreierat
Apărându-I pe drepți, pe păgâni înfierându-i.
El cu adevărul a strălucit în întreaga lume.
El din cetate păgânească era,
Chiar din cetatea celor zece leproși
Vindecați de Hristos Domnul,
Leproși pe care El, Mântuitorul,
i-a vindecat doar cu cuvântul.
Acum a lui Iustin lepr-a minciunii
Vindecatu-s-a desăvârșit
Prin puterea credinței lui în Hristos.
El pe creștini i-a apărat ca un tată.
El nebunia păgână puternic o a vădit.
împăraților el le-a grăit adevărul,
El sfeșnic luminos a fost,
până ce flacăra l-a mistuit,
Până ce vicleanul confrate
Trupul i l-a ucis.
Dar îngerii sufletul lui
Purtatu-l-au la ceruri,
În Raiul de unde ca un soare străluce,
întocmai ca și-a lui Apologie,
Proslăvind până azi numele lui Iustin,
Și învățând lumea ce înseamnă adevărul.
Condacul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii
Glasul 2
Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.