Sfântul Ioan de Kronstadt este una dintre cele mai puternice și luminoase figuri ale Ortodoxiei din epoca modernă. Trimis de Dumnezeu într-un timp de mare criză morală și spirituală, el a fost un adevărat izvor al trezviei duhovnicești pentru poporul rus, aflat în pragul Revoluției și al unei prăbușiri fără precedent.
Păstor al sufletelor și iconom al milostivirii dumnezeiești
Viața și lucrarea sa arată, cu o forță rar întâlnită, ce trebuie să fie preotul ortodox: slujitor al Sfintei Liturghii, iconom al milostivirii dumnezeiești și păstor al sufletelor încredințate lui.
Prin rugăciune, jertfă, dragoste fără margini și slujire neobosită, Sfântul Ioan de Kronstadt a devenit un „stâlp viu de mijlocire” între cer și pământ, un model de trăire euharistică și de pastorație autentică, valabil pentru toate timpurile.
Originea și formarea duhovnicească
Sfântul Ioan de Kronstadt, pe numele său de botez Ioan (Ivan) Ilici Sergheiev, s-a născut la 19 octombrie 1829, într-o familie foarte săracă din satul Sura, gubernia Arhanghelsk, situată în extremitatea nordică a Rusiei. Tatăl său, paracliser al bisericii locale, i-a insuflat încă din copilărie dragostea pentru slujbele bisericești, pentru rugăciune și pentru viața trăită sub privirea lui Dumnezeu.
Copilăria i-a fost marcată de lipsuri materiale și de greutăți la învățătură. La școală, Ioan întâmpina mari dificultăți, însă, în loc să se lase cuprins de deznădejde, s-a refugiat în rugăciune fierbinte. Ca răspuns la strigătul său sincer, Dumnezeu i-a luminat mintea într-o noapte, iar din acel moment a devenit un elev strălucit. Această minune l-a însoțit întreaga viață, întărindu-i convingerea că nimic nu este cu neputință atunci când omul se încredințează deplin lui Dumnezeu.
Datorită rezultatelor sale, a obținut o bursă pentru a-și continua studiile la Academia Ecleziastică din Sankt Petersburg. Acolo, pe lângă preocuparea pentru disciplinele teologice și științifice, Ioan se remarca prin viața sa de rugăciune, prin dragostea pentru liniște și prin căutarea neîncetată a comuniunii cu Dumnezeu.
Încercările tinereții și lupta cu deznădejdea
Moartea tatălui său l-a pus pe Ioan în situația de a-și întreține familia, lucrând ca secretar, pe lângă studiile solicitante. Sărăcia, oboseala și presiunea responsabilităților îl aduceau adesea în pragul deznădejdii. Cu toate acestea, el a învățat să lupte necontenit prin rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu nu doar ajutor material, ci mai ales harul credinței vii și al bucuriei duhovnicești.
Mai târziu va mărturisi că tristețea este „o apostazie și moartea inimii”, pentru că îl desparte pe om de nădejdea în Dumnezeu. Această experiență personală a luptei lăuntrice l-a făcut capabil să înțeleagă și să vindece suferințele altora.
Convins că fiecare eveniment din viață este un semn al purtării de grijă dumnezeiești, Ioan a primit, în urma unui vis, chemarea de a se căsători cu fiica protopresbiterului catedralei din Kronstadt. Astfel, a renunțat la planurile sale misionare îndepărtate, pentru a deveni misionar în propria țară, într-un loc unde mizeria socială și degradarea morală atinseseră cote dramatice.
Căsătoria în curăție și începutul slujirii preoțești
Chiar din ziua nunții, Ioan i-a spus soției sale, Elisabeta: „Liza, sunt destule familii fericite. Să ne punem, tu și cu mine, în slujba Domnului”. Cei doi au trăit până la sfârșitul vieții în deplină curăție, numindu-se unul pe altul „frate” și „soră”, oferind un exemplu rar de dăruire totală lui Dumnezeu.
Hirotonit preot la 12 noiembrie 1855, părintele Ioan și-a întemeiat viața pe trei mari lucrări: cugetarea la Sfintele Scripturi, Rugăciunea lui Iisus și slujirea zilnică a Sfintei Liturghii. Pentru el, Liturghia nu era doar o rânduială, ci însăși prezența vie a cerului pe pământ. În jurnalul său, „Viața mea în Hristos”, afirma că nimic nu este mai sfânt, mai desăvârșit și mai dătător de viață decât Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Preotul ca prelungire a Liturghiei în lume
Pentru Sfântul Ioan, întreaga activitate a preotului era o prelungire a Tainei Liturghiei. De aceea, a dus lumina lui Hristos în cartierele cele mai sărace și mai rău famate din Kronstadt. Intra în casele oamenilor, lua copiii în brațe, mângâia bolnavii și schimba inimile împietrite prin cuvinte pline de dragoste.
Milostenia sa era totală. Dăruia tot ce avea, uneori întorcându-se acasă fără haine sau încălțăminte. Nu judeca pe nimeni, ci se ruga pentru toți, făcându-L prezent pe Hristos prin faptele sale. Această purtare i-a atras defăimări și osândiri, însă el le primea cu bucurie, ca pe o cruce pentru iubirea Domnului.
Lucrarea socială și educativă
Cu ajutorul darurilor primite, părintele Ioan a întemeiat „Casa muncii”, un mare așezământ de binefacere, care cuprindea biserică, școli, azile și ateliere. Aici, mii de oameni nu primeau doar ajutor material, ci și demnitatea pierdută, prin muncă, educație și viață bisericească.
Timp de treizeci și doi de ani, a fost și profesor, punând accent pe educarea inimii, nu doar pe acumularea de cunoștințe. Îi învăța pe copii să-L recunoască pe Dumnezeu în frumusețea creației și să-i respecte pe ceilalți ca pe chipuri ale lui Dumnezeu.
Păstor al întregii Rusii
Pe măsură ce faima sa se răspândea, Sfântul Ioan a devenit un adevărat păstor al întregii Rusii. Mulțimi nenumărate veneau zilnic la Kronstadt pentru rugăciune și sfat. Rugăciunea sa primea putere de vindecare, de întoarcere la credință și de mângâiere a sufletelor.
Sfânta Liturghie săvârșită de el era o experiență cutremurătoare. Se împărtășea cu lacrimi, îndemna poporul la deasa împărtășanie și la pocăință sinceră, făcându-i pe credincioși să simtă prezența vie a lui Hristos.
Sfârșitul pământesc și moștenirea duhovnicească
Spre sfârșitul vieții, Sfântul Ioan a fost greu încercat de boală, pe care a purtat-o cu răbdare și mulțumire. Cunoscându-și dinainte ceasul morții, a adormit în Domnul la 20 decembrie 1908, cinstit de întregul popor rus, de la cei mai săraci până la familia imperială.
Un model veșnic de slujire liturgică și milostenie creștină
Sfântul Ioan de Kronstadt rămâne un model viu de preot ortodox, trimis de Dumnezeu ca un nou proroc într-o vreme de mare rătăcire. El a arătat că adevărata slujire se naște din Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, se continuă în milostenie și se desăvârșește în rugăciune. Prin viața sa, a devenit un izvor al trezviei duhovnicești și un iconom al milostivirii dumnezeiești, luminând calea celor care caută cu sinceritate pe Domnul Iisus Hristos.
Troparul Sfântului Ioan de Kronstadt
Glas 1
Toată grija cea lumească lepădând, cu un glas să lăudăm pe cel ce este lumină călăuzitoare pământului Rusiei şi lumii întregi, pe preotul Ioan, bunul păstor, care ne-a arătat nouă strălucitorul chip al vieţuirii în Hristos, şi pe pământ fiind, de duhul rugăciunii s-a aprins, şi de la Domnul îndoit dar de tămăduire a dobândit. Cu ale lui sfinte rugăciuni, întru credinţă să ne întărească pe noi Hristos, şi fii neclintiţi ai Bisericii să ne arate, spre mântuirea sufletelor noastre!