Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei, este unul dintre cei mai luminați mărturisitori ai dreptei credințe din vremea prigoanei împotriva sfintelor icoane.
El a fost un adevărat stâlp al Bisericii lui Hristos, apărător al Ortodoxiei, dascăl al evlaviei și poet al Duhului Sfânt, prin cântările și canoanele pe care le-a alcătuit. Viața sa este o pildă vie de credință neclintită, de dragoste pentru Dumnezeu și de răbdare în suferințe.
Nașterea și educația întru înțelepciune și evlavie
Sfântul Teofan s-a născut în Palestina, într-o familie binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu și de oameni. Părinții lui, oameni înstăriți și cu inimă milostivă, se întreceau în a primi străinii în casa lor și în a ajuta pe cei aflați în nevoi. Din fragedă vârstă, Teofan și fratele său, Sfântul Teodor (pomenit la 27 decembrie), au fost crescuți în frica de Dumnezeu și au primit o educație aleasă, deprinzând atât filosofia elinească, cât și înțelepciunea duhovnicească a Scripturii.
Cei doi frați au fost înzestrați cu o minte ascuțită, cu o înțelepciune rară și cu o dragoste fierbinte pentru Adevăr. Într-o vreme în care mulți oameni erau amăgiți de slava și plăcerile lumii, Teofan și Teodor au înțeles deșertăciunea lucrurilor pământești și au ales calea cea strâmtă a vieții monahale. Au părăsit lumea și au mers în lavra Sfântului Sava cel Sfințit, loc sfânt al ascezei și al rugăciunii neîncetate.
Intrarea în viața monahală și nevoințele întru sfințenie
În Lavra Sfântului Sava, Teofan și Teodor au strălucit prin viața lor curată, prin post, priveghere și rugăciune. În tăcerea pustiei, sufletele lor s-au curățit de patimi și s-au umplut de lumina Duhului Sfânt. Teodor a fost hirotonit preot pentru viața sa plină de virtute, iar Teofan i-a fost alături ca frate de nevoință și rugăciune.
În acea vreme însă, Biserica lui Hristos a fost tulburată de marea prigoană iconoclastă, ridicată de împăratul Leon Armeanul și continuată de urmașii săi. Lupta împotriva sfintelor icoane a adus multă durere și sminteală, pentru că mulți credincioși și ierarhi au fost prigoniți, bătuți și închiși pentru mărturisirea adevărului.
Mărturisirea credinței înaintea împăratului Leon
Cei doi frați sfinți, Teofan și Teodor, fiind plini de râvnă pentru dreapta credință, au fost trimiși de Patriarhul Ierusalimului la împăratul Leon, ca să-l mustre pentru rătăcirea lui și să apere învățătura Bisericii.
Cu îndrăzneală și cu dragoste de adevăr, ei au stat înaintea împăratului și i-au arătat din Scripturi și din Tradiția Sfinților Părinți că icoanele nu sunt idoli, ci chipuri sfințite care îndreaptă mintea către prototipul lor, către Hristos, către Maica Domnului și către sfinți.
Însă împăratul, orbit de mândrie și necredință, nu a primit mustrarea lor, ci a poruncit să fie schingiuiți cumplit. Au fost bătuți, batjocoriți și aruncați în temniță, suferind foame, sete și frig, dar nu s-au lepădat de Hristos și nici nu au încetat a-L lăuda.
Pătimirile celor doi frați pentru sfintele icoane
După moartea lui Leon, prigoana nu a încetat. Urmașii săi, împărații Mihail Valvul și Teofil, au continuat lupta împotriva sfintelor icoane. Sub împăratul Teofil, care a fost cel mai aprig prigonitor, cei doi frați au fost din nou aruncați în lanțuri.
Teodor a fost scos din temniță, bătut cu cruzime și însemnat pe față cu versuri batjocoritoare scrise cu fierul roșu. Apoi a fost aruncat din nou în închisoare, unde și-a sfârșit viața ca adevărat mucenic al lui Hristos. Sfântul Teofan a fost și el schingiuit și trimis în temniță la Tesalonic, unde a răbdat ani îndelungați, în suferință și lipsuri.
Douăzeci și cinci de ani a petrecut în chinuri, dar credința lui nu s-a clătinat. În lanțuri și în întuneric, el și-a găsit mângâierea în rugăciune și în nădejdea în Dumnezeu, Care nu lasă pe cei ce-L iubesc.
Eliberarea și slujirea ca episcop al Niceei
După moartea împăratului Teofil, Biserica a aflat din nou pace. Fiul acestuia, Mihail al III-lea, împreună cu evlavioasa sa mamă, împărăteasa Teodora, au restabilit cinstirea sfintelor icoane și au pus capăt ereziei iconoclaste. Atunci, cei întemnițați pentru credință au fost eliberați și cinstiți cu mare slavă.
Sfântul Teofan a fost chemat din temniță la Constantinopol și, pentru curăția vieții sale și pentru mărturisirea sa neînfricată, a fost hirotonit episcop al cetății Niceea de către Patriarhul Metodie, cel care a risipit rătăcirea iconoclastă.
Ca ierarh, Sfântul Teofan a păstorit cu blândețe și înțelepciune, îndreptând pe cei rătăciți și întărind pe cei slabi în credință. A fost un episcop luminat, plin de dragoste, care a căutat mai mult folosul sufletelor decât slava lumească.
Făcător de canoane și imnograf al Bisericii
Pe lângă darul mărturisirii, Sfântul Teofan a primit de la Dumnezeu și darul poeziei duhovnicești. El a alcătuit numeroase canoane și cântări bisericești, însuflețite de o adâncă înțelegere teologică și de o sensibilitate sfântă. Tradiția spune că Sfântul Teofan a compus peste o sută patruzeci de canoane, între care se numără și cel pentru cinstirea sfintelor icoane.
Prin aceste cântări, Biserica a primit nu doar podoabe poetice, ci adevărate mărturii de credință și de teologie ortodoxă. În glasurile și troparele sale se simte bucuria luminii necreate și biruința Adevărului asupra întunericului ereziei.
Adormirea în pace și moștenirea cerească
După o viață plină de osteneli și suferințe, Sfântul Teofan s-a mutat către Domnul în anul 847, primind cununa biruinței. A lăsat în urmă o moștenire duhovnicească neprețuită, nu doar prin scrierile și canoanele sale, ci și prin exemplul unei vieți trăite întru adevăr, răbdare și smerenie.
El rămâne pentru toate veacurile o pildă de mărturisitor neclintit, de ierarh luminat și de poet inspirat de Duhul Sfânt. Întru lumina cea neînserată, Sfântul Teofan se bucură acum împreună cu îngerii și cu toți sfinții de slava lui Dumnezeu, pe Care L-a iubit mai presus de toate.
Moștenirea duhovnicească și cinstirea în Biserică
Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Teofan Mărturisitorul la data de 11 octombrie, zi în care credincioșii îl cinstesc ca pe un mare apărător al Ortodoxiei și ca pe un făcător de cântări dumnezeiești. Viețile sfinților și canoanele sale rămân izvoare de învățătură și de mângâiere duhovnicească pentru cei ce caută sfințenia.
Prin suferințele sale, Sfântul Teofan a arătat că adevărata credință nu se măsoară în vorbe, ci în răbdarea și jertfa pentru Hristos. Chipul său senin, ars de fierul prigonitorilor, a devenit icoană vie a dragostei dumnezeiești și dovadă că nimic nu poate birui pe cei ce-L mărturisesc cu inimă curată pe Mântuitorul lumii.
În vremuri de încercare, pilda Sfântului Teofan ne amintește că dreapta credință trebuie păstrată cu statornicie și apărată cu blândețe, fără ură, dar cu fermitate. El ne cheamă să iubim Biserica și să ne închinăm cu evlavie icoanelor, ca semne sfințite ale prezenței lui Dumnezeu între oameni.
Astfel, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Teofan Mărturisitorul, să ne învrednicească și pe noi Domnul de credință neclintită, de răbdare în necazuri și de iubire pentru Adevăr, ca împreună cu el să moștenim bucuria cea veșnică în Împărăția cerurilor.
Condacul Sfântului Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei
Glasul 1
Ceata Dumnezeiască…
Frumos este rodul buzelor tale, părinte, iar viaţa dulce ca fagurele de miere, s-a arătat acum, fericite, Bisericii lui Hristos; că de tine s-au temut şi mulţimile demonilor şi s-au ruşinat bârfitoarele limbi ale ereticilor, de tine, cel ce credinţa ai păzit.
Troparul Sfântului Ierarh Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei
Glasul 8
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teofan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.