În istoria Bisericii primare, puțini ierarhi au fost rânduiți de Dumnezeu să păstorească turma lui Hristos într-o vreme atât de decisivă precum Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei.
Pomenit de Biserică la data de 2 ianuarie, Sfântul Ierarh Silvestru rămâne un model de păstor adevărat, apărător al dreptei credințe și slujitor plin de dragoste față de aproapele.
Originea și formarea duhovnicească
Sfântul Ierarh Silvestru s-a născut în Roma cea veche, într-o familie creștină, fiind fiul lui Rufin și al Justei. Încă din copilărie a fost crescut în frica lui Dumnezeu și în învățătura credinței creștine, deprinzând atât cartea, cât și bunele obiceiuri, sub povățuirea preotului Quirinus, bărbat ortodox și iubitor de Dumnezeu.
Mai târziu, Pronia dumnezeiască i-a scos în cale pe preotul Timotei, venit din Antiohia la Roma pentru propovăduirea Evangheliei. Sfântul Silvestru l-a primit pe acesta în casa sa, slujindu-i cu dragoste și ospitalitate, spălându-i picioarele, hrănindu-l și oferindu-i odihnă, asemenea creștinilor din vremea apostolică. De la Timotei, Silvestru a primit o învățătură temeinică în credință și s-a desăvârșit în viața duhovnicească.
Mucenicia preotului Timotei și mărturisirea credinței
Preotul Timotei, propovăduind pe Hristos în Roma, a întors pe mulți de la închinarea la idoli. Pentru aceasta, a fost prins de eparhul Tarțuinius, supus chinurilor și, în cele din urmă, martirizat prin tăierea capului. Sfântul Silvestru a luat noaptea sfintele moaște ale mucenicului și le-a îngropat cu cinste în casa sa.
Pentru această faptă, dar și pentru refuzul de a jertfi idolilor, Silvestru a fost aruncat în temniță. Însă Dumnezeu a proslăvit pe robul Său: eparhul Tarțuinius, mâncând pește, s-a înecat cu un os și a murit în aceeași noapte, după cuvântul prorocesc rostit de Silvestru. Această întâmplare a înfricoșat pe mulți, iar unii, văzând împlinirea prorociei, s-au întors la Hristos.
Hirotonia și alegerea ca episcop al Romei
Ajungând la vârsta de treizeci de ani, Sfântul Silvestru a fost hirotonit diacon de către episcopul Romei, Miltiade. După moartea acestuia, în anul 314, Silvestru a fost ales în unanimitate episcop al Romei, datorită vieții sale curate, credinței statornice și înțelepciunii dovedite.
Ca episcop, el a păstorit turma lui Hristos asemenea unui apostol, îndreptând pe clericii care se abătuseră de la rânduiala bisericească și poruncind ca slujitorii altarului să nu se îndeletnicească cu negustorii lumești. A dat rânduieli clare pentru viața Bisericii, întărind disciplina și buna rânduială.
Rânduieli bisericești și viața liturgică
Între rânduielile importante stabilite de Sfântul Silvestru se numără și cele privitoare la zilele săptămânii. El a înlocuit denumirile păgâne ale zilelor, inspirate de zei și corpuri cerești, cu numiri potrivite credinței creștine, rânduind ca prima zi să fie numită „Ziua Domnului”, în amintirea Învierii Mântuitorului.
De asemenea, a corectat obiceiul postirii sâmbetei, care era încă ținut de unii creștini, stabilind ca postul să fie păstrat doar în Sfânta și Marea Sâmbătă și în sâmbetele din posturile de peste an.
Relația cu împăratul Constantin cel Mare
O parte importantă a vieții Sfântului Silvestru este legată de împăratul Constantin cel Mare. Potrivit tradiției, înainte de Botez, împăratul s-a îmbolnăvit, iar vracii păgâni l-au îndemnat să se vindece printr-o faptă cumplită. Sfântul Silvestru l-a povățuit însă să creadă în Domnul Iisus Hristos, să postească, să facă milostenie și să elibereze pe creștinii întemnițați.
Urmând acest sfat, împăratul a primit Sfântul Botez și a devenit ocrotitor al Bisericii. La îndemnul Sfântului Silvestru, Constantin a refuzat prigonirea păgânilor, afirmând libertatea conștiinței și credința primită de bunăvoie.
Minunea disputei cu evreii și păgânii
După creștinarea împăratului, evreii și păgânii au cerut o dispută publică cu episcopul Romei. În fața împăratului și a curții, Sfântul Silvestru a dovedit, prin prorocii și Scripturi, dumnezeirea lui Iisus Hristos. Rabinul Zâmbri a încercat să-și dovedească credința prin magie, ucigând un bou prin șoptirea unui nume pretins dumnezeiesc.
Sfântul Ierarh Silvestru, chemând numele Domnului Iisus Hristos, a înviat boul, arătând astfel puterea Dumnezeului Celui Viu. Mulți dintre cei de față au crezut atunci în Hristos, văzând minunea.
Legătura cu Sinodul I Ecumenic și adormirea sa
Din pricina vârstei înaintate, Sfântul Ierarh Silvestru nu a putut participa personal la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), dar a trimis soli și a primit întru totul hotărârile sinodale, prin care a fost condamnată erezia ariană și întărită dreapta credință.
După o păstorire de aproximativ douăzeci de ani, plină de roade duhovnicești, Sfântul Ierarh Silvestru s-a mutat la Domnul în anul 335, fiind îngropat în cimitirul Priscilei din Roma.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Ierarh Silvestru
Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei, rămâne o lumină puternică a Bisericii primare: păstor înțelept, apărător al adevărului, mărturisitor al lui Hristos și lucrător de minuni. Viața sa arată cum Dumnezeu ridică oameni aleși în momentele de răscruce ale istoriei, pentru a întări credința și a conduce poporul Său pe calea mântuirii.
Pomenirea lui este pentru creștini prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu și de chemare la statornicie în credință, smerenie și dragoste față de aproapele.
Troparul Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Glasul 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Silvestru, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Glasul 2
Căutând cele de sus…
De înţelepciunea lui Dumnezeu umplându-ţi-se gura, ne-ai lămurit nouă cunoaşterea Preasfintei Treimi şi necredinţa tiranilor ai surpat-o, Sfinte Părinte Silvestru, cu puterea cuvintelor tale. Drept aceea, roagă-te Domnului pentru noi.