Sfântul Ierarh Porfirie, episcopul Gazei, este unul dintre marii păstori ai Bisericii din primele veacuri, pomenit în fiecare an la data de 26 februarie.
Prin viața sa ascetică, prin râvna pentru dreapta credință și prin nevoința de a întoarce de la idolatrie cetatea Gaza, el s-a arătat apărător neînfricat al creștinilor și luminător al celor rătăciți.
Gaza, cetate vestită și întunecată de idolatrie
Gaza era o cetate din Palestina, aproape de hotarul Egiptului, cunoscută încă din vechime: fusese moștenirea fiilor lui Israel din seminția lui Iuda, apoi stăpânită de filisteni; de aici luase odinioară Samson porțile cetății pe umeri.
Deși Domnul Iisus Hristos Se întrupase și lumina Evangheliei ajunsese în parte acolo prin Sfinții Apostoli și episcopii de după ei, cea mai mare parte a cetății rătăcea în întunericul închinării la idoli. Se închinau lui Marnas, chip cioplit numit zeu al lor, Venerei și altor zei elini. Și nu o dată se vărsase sânge creștinesc: mai ales în vremea împăratului Iulian Apostatul, când preoți, monahi și fecioare sfințite lui Dumnezeu fuseseră uciși cu nemilostivire.
O asemenea cetate nu putea fi curățită ușor. Însă Dumnezeu a rânduit un păstor care să întărească turma mică și, cu multă osteneală, să câștige lui Hristos întreaga Gaza.
Din Tesalonic în pustie: lepădarea bogăției și școala nevoinței
Sfântul Porfirie era de neam din Tesalonic, fiu de părinți bogați. La 25 de ani a lăsat casa, frații și bogăția și a mers mai întâi în Egipt, apoi la Schit, unde a primit îmbrăcămintea monahicească și viața pustnicească. A petrecut cu sfinții părinți cinci ani, după care a mers la Ierusalim, închinându-se Sfintei Cruci și Mormântului Domnului și înconjurând locurile sfinte. Dorind liniștirea inimii, s-a așezat în părțile Iordanului, într-o peșteră mare, viețuind cinci ani cu post și rugăciune neîncetată.
Acolo s-a îmbolnăvit greu. Neputând merge, a rugat pe cineva să-l ducă la Ierusalim. Și, deși bolnav, nu lăsa închinarea la sfintele locuri: dacă nu putea merge, se târa pe genunchi; dar nu lipsea de la Biserica Învierii și de la Sfânta Cruce.
Ucenicul Marcu și sărăcia aleasă de bunăvoie
Văzând nevoința lui, un monah tânăr, Marcu, care mai târziu avea să-i scrie viața, a început să-i slujească. Sfântul l-a trimis cu scrisoare la Tesalonic ca să împartă averea rămasă între frații mai tineri, iar partea lui să i-o aducă spre a o împărți săracilor. Marcu a vândut partea pentru trei mii de galbeni și i-a adus lui Porfirie 1400 de galbeni, împreună cu hainele și argintul. Iar sfântul le-a împărțit îndată săracilor și mănăstirilor lipsite, rămânând el însuși sărac, ca unul care își alesese comoara în cer.
Minunea vindecării la Golgota și încredințarea Lemnului Sfintei Cruci
Cum s-a făcut sănătos, sfântul i-a povestit lui Marcu o vedenie cutremurătoare: în timpul unei privegheri de duminică, căzând bolnav și întinzându-se lângă Golgota, a văzut ca într-o vedenie pe Mântuitorul pironit pe Cruce și pe tâlharul răstignit. Strigând cu tâlharul: „Pomenește-mă, Doamne…”, a auzit pe Domnul poruncind tâlharului să-l vindece de durerile trupești, precum Hristos îl vindecase de cele sufletești. Tâlharul l-a ridicat și l-a dus la Domnul, Care i-a zis: „Primește lemnul acesta și-l păzește”. Și îndată, venindu-și în fire, Porfirie s-a făcut sănătos.
Nu după mult, a fost hirotonit preot de patriarhul Ierusalimului și i s-a încredințat spre pază cinstitul Lemn al făcătoarei de viață Cruci, încuiat în raclă de aur. Astfel s-a împlinit vedenia: Domnul îi dăduse Crucea „să o păzească”.
Chemarea la episcopie: „mireasa săracă”, Gaza
După trei ani de preoție, a murit episcopul Gazei, Enea. Credincioșii, împreună cu clericii, au mers la mitropolitul Ioan al Cezareei Palestinei cerându-i episcop, ca să se poată împotrivi cuvântului și lucrului idolatrilor. Mitropolitul, poruncind post și rugăciune, a primit descoperire în vedenie: Porfirie, preotul Ierusalimului, păzitorul Lemnului Crucii. A cerut patriarhului Ilarie să-l trimită la Cezareea.
Sfântul a ezitat, dar a zis: „Voia Domnului să fie”. Și i-a spus lui Marcu despre o altă vedenie: Domnul îi cerea „visteria”, Lemnul Crucii și voia să-l însoțească cu o „mireasă cu adevărat săracă … soră adevărată” a Domnului. Gaza era mireasa săracă: cetatea rănită de idolatrie, pe care episcopul era chemat s-o împodobească prin credință, fără nedreptate, fără câștig necurat, doar cu nădejdea că Dumnezeu va trimite cele de trebuință.
Sfântul a predat cheile raclei patriarhului, cu lacrimi, apoi a plecat spre Cezareea cu Marcu și cu Varuh, tânărul luat cândva din gunoi, plin de răni, tămăduit și crescut de sfânt.
Mitropolitul Ioan l-a silit, chiar nevrând, să primească sfințirea ca episcop al Gazei. Porfirie plângea, socotindu-se nevrednic, dar s-a supus voii lui Dumnezeu.
Intrarea în Gaza: spini, gropi și fum
Drumul spre Gaza a fost întâmpinat cu ură. Păgânii au așternut spini, au săpat gropi, au adunat gunoi și au făcut fum necurat, ca să îngreuneze venirea episcopului. Cu multă osteneală, creștinii au ajuns noaptea în cetate. Acolo era doar o biserică mică, iar temple idolești mulțime; în mijlocul cetății strălucea templul mare al lui Marnas.
Sfântul Porfirie a început să păstorească turma mică a lui Hristos.
Rugăciune pentru ploaie și întoarcerea multora la Hristos
În acel an a fost secetă mare și foamete. Păgânii spuneau că zeii s-au mâniat din pricina lui Porfirie. S-au rugat șapte zile lui Marnas, fără folos. Atunci cei 280 de creștini: bărbați, femei și copii, l-au rugat pe episcop să facă litie și rugăciune pentru ploaie.
Sfântul a rânduit post, priveghere de toată noaptea și, a doua zi, a ieșit cu Sfânta Cruce. Au mers la biserici vechi și la moaștele mucenicilor, cu cântări și lacrimi. Când s-au întors, păgânii le-au încuiat porțile cetății și i-au ținut afară două ceasuri. Dar Dumnezeu, văzând răbdarea, a ridicat vânt dinspre miazăzi: cerul s-a acoperit de nori, cu tunete și fulgere, și a început ploaie mare.
Unii elini, văzând minunea, au strigat: „Hristos este unicul Dumnezeu adevărat!” și au cerut învățătură spre Botez. S-au botezat atunci mulți, iar în același an s-au mai adăugat și alții la turma lui Hristos.
Prigoniri, Varuh și puterea smereniei
Dușmănia însă nu a încetat. Păgânii îi asupreau pe creștini, îi sileau la lucrări și îi chinuiau ca pe robi. Sfântul Porfirie se ruga neîncetat cu lacrimi ca rătăciții să se întoarcă.
Varuh a fost bătut aproape până la moarte într-un sat pentru o datorie de chirie bisericească. Când creștinii l-au adus în cetate, păgânii l-au târât prin ulițe, ocărând și pe episcop. Sfântul a răbdat cu smerenie, iar noaptea s-a rugat pentru Varuh. Minune: Varuh și-a revenit, s-a ridicat cu putere mare și i-a izgonit pe cei răzvrătiți până la capiștea lui Marnas. Din acea vreme se temeau de el. Sfântul l-a hirotonit diacon, asemenea și pe Marcu.
Constantinopolul: Ioan Gură de Aur, împărăteasa și porunca împărătească
Văzând necazurile, Porfirie l-a trimis pe Marcu la împăratul Arcadie și a scris și Sfântului Ioan Gură de Aur, cerând ajutor. S-a dat poruncă să se închidă templele, dar nu să se risipească. Un om împărătesc, Ilarie, a luat mită și a lăsat liber templul lui Marnas.
Atunci Porfirie și mitropolitul Ioan au mers ei înșiși la Constantinopol. Pe drum, la Rodos, au primit povățuire de la sihastrul Procopie: să meargă la Ioan Gură de Aur și, prin Amantie, postelnicul împărătesei, să capete ajutor; să vestească împărătesei că va naște fiu.
Așa s-a întâmplat. Împărăteasa, însărcinată, i-a primit cu smerenie și le-a făgăduit sprijin. După nașterea fiului Teodosie și după botezul lui, scrisoarea de cerere a episcopilor a devenit „întâia poruncă” a noului împărat, întărită prin scrisori împărătești. S-a trimis în Gaza un om credincios, Chineghie, ca să ducă poruncile la îndeplinire, iar împărăteasa a dat aur pentru o biserică de piatră și pentru casa de străini.
Sfărâmarea idolilor și biserica în locul lui Marnas
La întoarcere, o furtună pe mare s-a potolit după ce cârmaciul, arian în taină, s-a lepădat de erezie și a primit dreapta credință, fiind botezat.
În Gaza, la venirea lor cu porunci împărătești, păgânii s-au înfricoșat. Idolul Venerei s-a sfărâmat, și mulți au cerut Botezul. Apoi Chineghie a arătat porunca pentru risipirea capiștilor. În zece zile au fost sfărâmate templele și idolii, iar despre templul lui Marnas s-a cerut încredințare de la Dumnezeu. Un copil de șapte ani a strigat, grăind și grecește, că templul să fie ars și risipit până în temelie. Și așa s-a făcut.
Pe locul acela, Porfirie a întemeiat o biserică în chipul Crucii, după închipuirea trimisă de împărăteasa Eudoxia: cu mulți stâlpi de marmură. În cinci ani s-a zidit o biserică minunată, iar în locul jertfelor sângeroase ale idolilor s-a adus Jertfa cea fără de sânge a adevăratului Dumnezeu. A zidit și casă pentru străini, odihnind pe călători și hrănind pe săraci.
Ultimele încercări, minuni și sfârșitul cu pace
Au mai fost tulburări: într-o răscoală, șapte credincioși au fost uciși, Varuh rănit, iar sfântul a fost silit să se ascundă două zile la o fecioară săracă, Salata. După pedepsirea vinovaților, s-a așezat pacea. Sfântul a botezat-o pe Salata și pe bătrâna ei îngrijită, le-a purtat de grijă și a sfințit-o pe Salata în ceata fecioarelor, mireasă a lui Hristos.
A făcut și minuni: a păzit vii trei copii căzuți într-un puț adânc; a pedepsit, prin rugăciune, pe o femeie maniheică ce tulbura credința; și multe altele spre slava lui Dumnezeu. Păstorind Biserica din Gaza 24 de ani, 11 luni și 8 zile, s-a dus la Arhipăstorul Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Viața Sfântului Porfirie arată că biruința Bisericii nu vine din putere omenească, ci din lacrimă și răbdare, din rugăciune și adevăr
A înfruntat batjocură, foamete, răscoale, nedreptăți, însă nu a răspuns cu ură, ci cu post și litie, cu milostenie și curaj. Iar Dumnezeu a întors inimile multora: uneori prin ploaie, alteori prin vindecare, alteori printr-un copil de șapte ani. Așa lucrează harul: rușinează întunericul și întărește lumina.
Fie ca pomenirea Sfântului Ierarh Porfirie, episcopul Gazei, să ne aprindă și nouă dorul de rugăciune statornică, de inimă curată și de mărturisire fără frică, spre întoarcerea noastră și a celor de aproape la calea cunoașterii adevărului.
Troparul Sfântului Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei
Glas 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei
Glasul 4
Podobie: Cele de sus căutând…
Cu preasfinţitele tale obiceiuri fiind înfrumuseţat, cu haina arhieriei te-ai luminat, preafericite de Dumnezeu insuflate, Sfinte Ierarhe Porfirie şi cu înălţările tămăduirilor eşti împodobit, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.