În istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Ierarh Petru strălucește ca un chip de aleasă curăție, de adâncă smerenie și de neclintită statornicie în adevăr.
El a fost rânduit de Dumnezeu nu doar ca ierarh al Bisericii, ci și ca făclie luminoasă într-o vreme de frământări politice, de dezbinări și de lupte pentru putere.
Nașterea și semnul alegerii dumnezeiești
Sfântul Petru s-a născut din părinți creștini dreptcredincioși, în ținutul Volinskiei. Încă dinainte de nașterea sa, Dumnezeu a binevoit să descopere maicii sale chemarea deosebită a copilului pe care îl purta. Într-o vedenie minunată, aceasta a văzut un miel între ale cărui coarne creștea un pom plin de flori și roade, iar între ramuri ardeau lumânări strălucitoare, răspândind bună mireasmă. Această vedenie profetică arăta curăția vieții ce avea să urmeze și rodirea duhovnicească bogată a Sfântului Petru, care avea să lumineze ca o candelă aprinsă în Biserica lui Hristos.
Copilăria și darul înțelepciunii
La vârsta de șapte ani, copilul a fost dat la învățătura cărților sfinte. Deși la început părea zăbavnic la învățătură, această întârziere nu era semn de neputință, ci rânduială dumnezeiască. Dumnezeu Însuși i-a dăruit înțelepciunea printr-o vedenie de noapte, când un arhiereu luminos i-a atins limba și l-a binecuvântat, umplându-i inima de dulceață duhovnicească. Din acel moment, Petru a învățat cu repeziciune și a ajuns să cunoască întreaga Scriptură, nu doar cu mintea, ci și cu inima.
Viața monahală, școala smereniei
Ajuns la vârsta de douăzeci de ani, Sfântul Petru a ales calea monahismului. În mănăstire, viața sa era o pildă de ascultare desăvârșită și de smerenie adâncă. Îndeplinea cele mai simple și grele ascultări: aducea apă și lemne, spăla hainele fraților, slujea fără cârtire, zi și noapte. Niciodată nu lipsea de la pravila bisericească și se remarca prin evlavie adâncă și luare-aminte la citirea Scripturilor. Hirotonit diacon și apoi preot, a unit slujirea liturgică cu o viață de asceză și rugăciune neîncetată.
Iconar al harului și întemeietor de mănăstire
Un dar aparte al Sfântului Petru a fost cel al zugrăvirii icoanelor. În timp ce picta chipurile sfinților, mintea lui se desprindea de cele pământești și se ridica spre Dumnezeu. Cu binecuvântare, s-a retras într-un loc liniștit, la râul Rata, unde a întemeiat o mănăstire și a zidit o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Acolo s-au adunat mulți frați, atrași de viața sa sfântă, de blândețea și de înțelepciunea cuvântului său. Era milostiv fără margini, niciodată nu lăsa pe sărac sau pe străin fără ajutor, iar vestea despre viața lui îmbunătățită s-a răspândit până la domnitori
Alegerea ca mitropolit, lucrarea Proniei
După moartea Mitropolitului Maxim, scaunul mitropolitan a fost râvnit pe nedrept de egumenul Gherontie, care a încercat să-l dobândească prin viclenie. În contrast, Sfântul Petru a fost chemat cu insistență de voievodul Volinskiei să meargă la Constantinopol pentru alegerea mitropolitului Kievului și al întregii Rusii. Deși s-a împotrivit multă vreme, smerenia sa a fost biruită de ascultare. Dumnezeu Însuși a arătat prin vedenie că Petru este alesul Său, iar Patriarhul Atanasie al Constantinopolului l-a hirotonit mitropolit, recunoscând în el un om al lui Dumnezeu.
Păstorirea plină de încercări
Ca mitropolit, Sfântul Petru a păstorit Biserica vreme de optsprezece ani, îndurând invidii, clevetiri și prigoniri. A fost acuzat pe nedrept, judecat în sinoade, dar întotdeauna s-a dovedit nevinovat. În loc de răzbunare, a ales iertarea, arătând o dragoste fără margini față de cei ce îl prigoneau. A combătut erezia cu fermitate, păstrând neîntinată dreapta credință, și a fost un neobosit lucrător al păcii, împăcând cneji, domnitori și popor.
Moscova, cetatea aleasă
În timpul păstoririi sale, Sfântul Petru a avut o legătură deosebită cu cetatea Moscovei, unde a aflat sprijin în persoana binecredinciosului domn Ioan Daniilovici. La îndemnul Sfântului, s-a zidit o biserică de piatră închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar Sfântul a prorocit că Moscova va deveni cetate slăvită și scaun al arhiereilor. Aici și-a pregătit mormântul, cunoscând mai dinainte, prin descoperire dumnezeiască, apropierea sfârșitului său.
Mutarea la Domnul și minunile
În anul 1326, după ce a săvârșit Sfânta Liturghie, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a binecuvântat poporul, Sfântul Petru și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, cu rugăciunea pe buze și mâinile ridicate spre cer. Înmormântarea sa a fost însoțită de mare jale, dar și de semne minunate. După mutarea sa la Domnul, sfintele sale moaște au izvorât nenumărate minuni: bolnavi s-au vindecat, orbi au văzut, surzi au auzit, iar credința poporului s-a întărit.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Ierarh Petru rămâne până astăzi un stâlp al Ortodoxiei și un model de ierarh desăvârșit. Viața sa ne învață că adevărata putere nu stă în ranguri sau autoritate omenească, ci în smerenie, dragoste și ascultare de Dumnezeu. Prin rugăciunile lui, Biserica este chemată să păstreze pacea, unitatea și credința curată, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor.