Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, pomenit la data de 7 februarie, a trăit în vremea marelui împărat Constantin și s-a arătat păstor înțelept, făcător de minuni și doctor fără de plată, aducând la credință o cetate întreagă stăpânită de idolatrie.
Copilăria și începutul unei vieți de sfințenie
Sfântul Ierarh Partenie s-a născut în Melitopoli, fiind fiul lui Cristofor, diacon al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu din acea cetate. Deși nu a învățat carte la început, avea o însușire rară: ascultând cele citite în biserică, ținea minte multe din dumnezeiasca Scriptură, ca un „cărturar ales”. Aici se vede încă de timpuriu lucrarea Duhului Sfânt, Care nu se lasă împiedicat de lipsa învățăturii omenești, atunci când inima este curată și doritoare de Dumnezeu.
Crescând, Partenie își câștiga existența în chip simplu: stătea lângă un lac din apropiere, pescuia și vindea pește. Însă munca lui nu era niciodată ruptă de iubirea față de aproapele. Din câștigul său, dădea milostenie săracilor și îi ajuta pe cei lipsiți. Pentru el, binele semenilor era mai de preț decât mulțumirea sa. În această viață obișnuită, tăinuia o evlavie adâncă și o virtute ascunsă, iar Dumnezeu l-a învrednicit, încă din tinerețe, de daruri duhovnicești pe care nu le căuta pentru slavă, ci le păstra cu smerenie.
Darul vindecării și al alungării demonilor
În anul al 18-lea al vieții sale, s-a arătat în chip vădit harul care lucra în el: a început să facă minuni, gonind diavolii din oameni prin chemarea preasfântului nume al lui Hristos. Vestea despre un tânăr care vindeca și izbăvea pe cei chinuiți de duhuri necurate s-a răspândit repede, iar despre el a aflat și Filip, episcopul Melitopoliei. Chemându-l și cercetându-l cu atenție, episcopul s-a minunat de faptele lui cele bune și de darul lui Dumnezeu din el.
Atunci Filip a poruncit să fie învățat carte și, după ce Partenie a învățat, l-a hirotonit preot, chiar dacă acesta nu dorea cinstea slujirii. Mai mult, i-a încredințat și cîrmuirea bisericească, cunoscând că un astfel de suflet poate purta grija turmei. Iar Partenie, intrând în rânduiala preoției, nu s-a mulțumit cu cele deja dobândite, ci s-a nevoit și mai mult, sporind în sfințenie și primind îndoit dar: al facerii de minuni și al tămăduirii.
Minuni care descoperă puterea lui Hristos
Între numeroasele minuni ale sfântului, s-au petrecut unele care au rămas ca mărturii puternice ale lucrării lui Dumnezeu.
Un om i-a ieșit înainte având o rană îngrozitoare: fusese lovit de un taur cu cornul în obraz, iar ochiul îi fusese scos și îl ținea în mână, tremurând. Sfântul Partenie a luat ochiul și l-a pus la loc, apoi l-a spălat cu apă; în trei zile, omul s-a tămăduit deplin.
O femeie avea o vătămare cumplită și netămăduită în părțile ascunse ale trupului. Venind cu rușine și cu durere, a cerut ajutor. Cuviosul i-a făcut semnul crucii pe frunte, iar boala a pierit îndată, arătând că tămăduirea vine din puterea Crucii lui Hristos.
Altă dată, trecând pe lângă casa unui boier, un câine mare scăpat din lanțuri s-a repezit asupra lui și s-a urcat cu labele pe umerii sfântului, vrând să-i muște fața. Partenie a suflat asupra câinelui și și-a făcut semnul crucii; îndată câinele a murit, iar sfântul l-a aruncat de pe umeri. Minunea aceasta a arătat tuturor nu o cruzime omenească, ci puterea nevăzută care stăpânește asupra făpturii atunci când omul este unit cu Dumnezeu.
Episcop al Lampsacului și lupta cu păgânătatea
Faima sfântului a ajuns la Ahilie, arhiepiscopul Cizicului, care l-a chemat și l-a rânduit episcop în cetatea Lampsacului. Aici începe una dintre cele mai grele lucrări ale lui Partenie: păstorirea unei cetăți în care păgânătatea elinească era încă stăpânitoare, iar creștinii erau puțini. Bunul păstor s-a întristat adânc, însă nu s-a înfricoșat. Zi de zi, nu înceta să-i sfătuiască pe oameni, să-i mustre cu blândețe, să-i roage și să le arate calea adevărului. Minunile pe care le săvârșea, tămăduind bolnavii lor, au înmuiat inimile multora, până ce i-a adus la cunoștința adevăratului Dumnezeu.
Văzând cum cetatea se întoarce de la slujirea idolilor, Partenie a dorit să strice capiștele idolești și să zidească în locul lor biserici. Pentru aceasta a mers la împăratul Constantin cel Mare, cerând împuternicire.
Împăratul, primindu-l cu cinste, i-a dat scrisoare împărătească pentru risipirea capiștelor și, pe lângă aceasta, i-a dăruit și mult aur pentru zidirea bisericilor. Întors în Lampsac, sfântul a răsturnat capiștele din temelie și a zidit o biserică mare și frumoasă în mijlocul cetății, punând el însuși mâna la lucru și ajutând pe zidari.
Izgonirea diavolului și învierea lui Eutihian
Pe când se zidea biserica, a venit la sfânt un om stăpânit de duh necurat de mulți ani. Diavolul, vorbind din omul acela, s-a plâns că Partenie nu i-a răspuns la plecăciune. Sfântul i-a poruncit să iasă din zidirea lui Dumnezeu.
Duhul necurat se ruga să nu fie izgonit și întreba unde să se ducă. Atunci Partenie, cu îndrăzneală sfântă, i-a zis: „Îți voi da un om… Eu sunt; intră și locuiește în mine”. Diavolul a strigat ars de foc: „Cum voi intra în Casa lui Dumnezeu?”, și a fugit în pustie, iar omul a rămas sănătos. Aici se vede adâncul curăției sfântului: cel necurat nu poate să se apropie de un vas sfințit.
O altă încercare diavolească s-a ivit când sfântul a luat o piatră aleasă dintr-o capiște risipită, ca să fie pregătită pentru Sfânta Masă din altar. Boii care trăgeau carul s-au tulburat, iar Eutihian, omul care îi ducea, a fost aruncat sub car și a murit zdrobit. Partenie a înțeles îndată că diavolul vrea să împiedice lucrul lui Dumnezeu.
A mers la trupul mortului, a îngenuncheat și s-a rugat cu lacrimi. În vremea rugăciunii, duhul mortului s-a întors în trup, iar Eutihian s-a ridicat sănătos. Poporul a strigat: „Slavă Ție, Hristoase, Dumnezeule, Care înviezi și morții!”, iar minunea a întărit credința multora.
Doctor fără de plată și părinte al celor necăjiți
De atunci, se aduceau la el bolnavi și îndrăciți din toate părțile, iar harul lui Dumnezeu lucra fără încetare. Sfântul vindeca pe Dafna, fiica lui Dionisie, chinuită cumplit de diavol; tămăduia pe Agalmatia din Smirna și pe Zoila, femeie vestită, bântuită de duh iscoditor. Pe tânărul Nicon, fiu de preot, îl izbăvea după ce mustra părinții pentru cuvintele lor grele spuse din amărăciune; însă, văzând lacrimile lor, s-a rugat și diavolul a ieșit.
A înviat din nou pe un sirian, Alan, care se spânzurase în biserică; a vindecat femei îndrăcite și oameni otrăviți, slăbănogi și leproși, ungându-i cu untdelemn sfințit și rugându-se. Pe Maxim, tânăr mort de dizenterie, l-a ridicat din patul morții, dându-l părinților săi viu, iar cetatea întreagă se umplea de uimire și de slavă către Dumnezeu.
Puterea pocăinței și binecuvântarea rugăciunii Sfântului Partenie
Minunile lui nu se opreau la trup. Când a mers în Tracia, la Iraclia, Dumnezeu i-a descoperit că arhiepiscopul Ipatian era bolnav greu din pricina iubirii de argint, pentru că ținea la sine averile săracilor. Sfântul l-a îndemnat să dea înapoi cele luate și să le împartă celor lipsiți. Arhiepiscopul s-a pocăit, a împărțit argintul și, în trei zile, a primit sănătate deplină. Așa arăta Partenie că tămăduirea trupească este adesea legată de îndreptarea sufletului.
În aceeași vreme, prin rugăciunea lui, Dumnezeu a trimis ploaie peste țarinile uscate de secetă, salvând semănăturile și izbăvind poporul de foamete. Și a proorocit, apoi, că arhidiaconul Ipatian va ajunge arhiepiscop, îndemnându-l să aibă grijă de săraci; prorocia s-a împlinit întocmai.
Sfârșitul bineplăcut și cinstirea după moarte
Strălucind prin viață îngerească și întorcând pe mulți de la idoli la Dumnezeu, Sfântul Partenie, aproape de sfârșitul său, s-a îmbolnăvit. Chemându-se de Domnul, s-a mutat către El în ziua a șaptea a lunii februarie, odihnindu-se în pace, la bătrâneți fericite.
Vestea mutării lui s-a răspândit repede și s-au adunat la îngropare mulți ierarhi: arhiepiscopii Iracliei, Cizicului, Melitopoliei, Pariei și alții, împreună cu preoți și popor. L-au îngropat cu psalmi și cântări duhovnicești, așezând cinstitul trup aproape de biserica sobornicească pe care o zidise. Iar Dumnezeu a întărit cinstirea sfântului și după moarte: de la mormântul lui se dădeau multe tămăduiri, se curățeau leproși, se izgoneau diavoli și se vindecau boli.
Viața Cuviosului Partenie ne învață că sfințenia se naște din smerenie, milostenie și credință lucrătoare
El nu a fost ales pentru înțelepciunea lumii, ci pentru curăția inimii și pentru dragostea față de oameni. A fost pescar cu mâinile, dar „pescar” și de suflete; a vindecat trupuri, dar a vindecat și răni mai adânci, ale lăcomiei și necredinței. Iar astăzi, precum atunci, sfântul rămâne doctor fără de plată, mijlocind înaintea lui Hristos pentru cei ce îl cheamă cu credință.
Cu rugăciunile lui, să dobândim și noi milă, întărire și luminare, ca să trăim în adevăr și să ne mântuim sufletele, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
Troparul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Partenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Dumnezeiesc har de minuni ai primit de Dumnezeu înţelepţite, Sfinţite Părinte Partenie, făcătorule de minuni şi purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioşilor curăţind, părinte şi duhurile celui viclean alungându-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al harului lui Dumnezeu.