Sfântul Ierarh Osie al Cordobei este una dintre figurile luminoase ale Bisericii primelor veacuri, un mare apărător al credinței ortodoxe în fața tulburărilor aduse de erezia lui Arie. Viața și lucrarea sa pastorală se înscriu într-o epocă dificilă, marcată de persecuții, de schimbări politice și de mari confruntări teologice. El a fost un ierarh care a înțeles că păstorirea Bisericii nu înseamnă doar slujire locală, ci și apărarea întregului trup al lui Hristos, adică a Bisericii universale. Prin râvna sa pentru dreapta credință, prin participarea la marile sinoade ale vremii și prin curajul de a mărturisi adevărul în fața împăraților și a ereziilor, Sfântul Osie rămâne un model de episcop și de mărturisitor al Ortodoxiei.
Viața timpurie și alegerea ca episcop
Fericitul Osie a strălucit încă din tinerețe prin evlavie și prin dorința de a se dărui lui Dumnezeu. El s-a nevoit mai întâi în sihăstrie, deprinzând virtuțile prin rugăciune, post și smerenie. Pilda vieții sale, însoțită de o înțelepciune deosebită, l-a făcut cunoscut și cinstit în rândul clerului și al credincioșilor.
Pentru viața sa curată și pentru faptele bune cu care era împodobit, a fost chemat să păstorească Biserica din Cordoba, un oraș vestit al Spaniei, încă din primele secole creștine. Ca episcop, el a condus turma sa cu blândețe, dar și cu fermitate, păstrând dreapta credință și cultivând unitatea Bisericii. Timp de peste șaizeci de ani a păstorit cu înțelepciune și răbdare, fiind un sprijin al credincioșilor și un povățuitor al clerului.
Contextul istoric: erezia ariană
Perioada în care a trăit Sfântul Osie a fost una dintre cele mai dificile din istoria Bisericii. După încetarea persecuțiilor sângeroase împotriva creștinilor, Biserica a trebuit să înfrunte o primejdie mai subtilă, dar la fel de primejdioasă: erezia ariană. Arie, preot din Alexandria, propovăduia o învățătură falsă despre Fiul lui Dumnezeu, negând dumnezeirea Sa veșnică și afirmând că Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar nu de aceeași ființă cu Tatăl.
Această învățătură a tulburat întreaga Biserică, provocând dezbinări și neînțelegeri. Mulți au fost amăgiți de subtilitatea argumentelor lui Arie, iar puterea politică a împăratului Constanțiu a sprijinit adesea pe arieni. În această atmosferă tensionată, Biserica avea nevoie de ierarhi curajoși și statornici în adevăr, care să apere dreapta credință. Sfântul Osie al Cordobei a fost unul dintre acești mari apărători ai Ortodoxiei.
Participarea la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325)
Un moment esențial din viața Sfântului Osie a fost participarea sa la primul Sinod Ecumenic, convocat de împăratul Constantin cel Mare la Niceea, în anul 325. Acolo s-au adunat peste 300 de episcopi din întreaga lume creștină pentru a da un răspuns hotărât ereziei ariene.
Sfântul Osie a fost unul dintre Părinții de seamă ai acestui sinod. El a mustrat cu tărie rătăcirea lui Arie și a celor care îl urmau, mărturisind cu fermitate dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, deoființă cu Tatăl. La Niceea a fost formulat simbolul credinței, Crezul pe care Biserica Ortodoxă îl rostește până astăzi la fiecare Sfântă Liturghie.
Prin contribuția sa, Sfântul Osie a rămas în istorie ca un pilon al acestui mare moment de biruință a Ortodoxiei asupra ereziei.
Sinodul de la Sardica (347)
După câteva decenii, erezia ariană nu fusese stinsă, ci dimpotrivă, căpătase noi forme și noi susținători. În anul 347, Biserica a convocat un alt sinod important, la Sardica (orașul Sofia de astăzi, în Bulgaria). Și de această dată, Sfântul Osie a fost în fruntea celor adunați.
El a prezidat lucrările sinodului și a avut rolul de exarh între episcopii participanți. Aici s-au discutat din nou problemele legate de apărarea Sfântului Atanasie cel Mare și a altor episcopi ortodocși care fuseseră caterisiți pe nedrept de împăratul Constanțiu și de arieni. Sfântul Osie a refuzat să semneze actele de condamnare împotriva acestor mari apărători ai credinței, dovedind o statornicie neclintită.
Această atitudine i-a adus multe necazuri, fiind prigonit și izgonit, dar el a rămas neclintit în mărturisirea adevărului.
Răbdarea prigoanelor și sfârșitul vieții
Pentru că nu s-a învoit niciodată cu erezia lui Arie și nu a acceptat unirea cu cei ce o sprijineau, Sfântul Osie a fost supus multor suferințe. A fost prigonit, izgonit din scaunul său și silit să îndure mari încercări. Însă toate acestea nu i-au slăbit râvna, ci au arătat puterea credinței sale.
Ajuns la bătrânețe, după o viață de peste șaizeci de ani de episcopat, el și-a simțit apropierea sfârșitului. Atunci, ca un adevărat păstor, a dorit să dea încă o mărturie împotriva rătăcirii ariene. Cu ultimele sale cuvinte, a anatematizat din nou erezia și pe toți cei ce o susțin, încredințând Bisericii pilda sa de statornicie și de curaj. A trecut la Domnul în surghiun, primind cununa muceniciei albe, a mărturisitorilor.
Moștenirea sa duhovnicească
Sfântul Ierarh Osie al Cordobei rămâne în istoria Bisericii un model de episcop care a știut să îmbine viața de rugăciune cu slujirea activă și cu apărarea neclintită a adevărului de credință.
El a arătat că un ierarh nu este doar un păstor al unei eparhii locale, ci și un apărător al Bisericii întregi, atunci când aceasta este primejduită. A participat la sinoade, a înfruntat împărați și a răbdat prigoane pentru a păstra neîntinată dreapta credință.
În vremuri de tulburare și confuzie, mărturia lui este un îndemn pentru toți creștinii de a rămâne statornici în adevăr și de a nu se lăsa înșelați de învățăturile străine de Biserică. El ne arată că dragostea adevărată pentru Domnul Iisus Hristos se dovedește prin fidelitatea față de dreapta credință, chiar cu prețul suferinței.
Cinstirea liturgică
Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Osie al Cordobei la data de 27 august. În această zi, credincioșii se roagă pentru întărirea în credință și pentru mijlocirea sfântului în fața lui Dumnezeu.
Chipul său luminos, trecut în rândul Părinților Bisericii, ne învață că adevărata putere a unui creștin stă în credința neclintită, iar biruința Bisericii vine din lucrarea Duhului Sfânt, prin oameni care se lasă călăuziți de El.
Sfântul Ierarh Osie, episcopul Cordobei, a fost un mare apărător al Ortodoxiei în fața ereziei ariene
Viața sa, marcată de asceză, de păstorire îndelungată, de participare la sinoadele ecumenice și locale, de prigoane și de mărturisirea credinței până la sfârșit, este o adevărată icoană a statorniciei și a râvnei pentru Domnul Iisus Hristos.
El ne îndeamnă pe toți, ierarhi și credincioși deopotrivă, să păstrăm cu sfințenie dreapta credință primită de la Sfinții Părinți și să nu facem niciun compromis cu învățăturile străine de Biserică.
Astfel, pomenirea Sfântului Osie al Cordobei nu este doar o amintire a unui eveniment istoric, ci și o chemare vie la mărturisirea credinței și la urmarea exemplului său de statornicie și dragoste față de Adevăr.