În calendarul ortodox, pe data de 4 iunie, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului. Deși timpul său s-a încheiat acum mai bine de 16 veacuri, viața și faptele acestui arhiereu continuă să inspire prin verticalitate, claritate duhovnicească și viziune eclesială.
Rădăcini nobile, credință neclintită
Sfântul Mitrofan s-a născut într-o familie de rang imperial. Tatăl său, Dometie Romanul, era frate cu împăratul Probus al Romei. Deși crescut în mediul păgân al înaltei societăți romane, Dometie a înțeles deșertăciunea idolatriei și a ales calea lui Hristos. Această convertire profundă a influențat decisiv familia sa. Dometie, împreună cu fiii săi Prob și Mitrofan, au părăsit Roma și s-au stabilit la Bizanț, o cetate modestă la acea vreme, dar bogată în potențial spiritual.
Acolo, în umbra episcopului Tit – un om sfânt și luminat – Mitrofan a primit formarea duhovnicească. A învățat rugăciunea, postul, înfrânarea și ascultarea, fiind hirotonit mai târziu preot. La rândul său, și tatăl său Dometie a fost ales episcop al Bizanțului, apoi fratele său Prob, iar în cele din urmă, Mitrofan a fost înălțat în scaunul episcopal.
Întâlnirea cu Constantin cel Mare
Această perioadă corespunde domniei marelui împărat Constantin, întemeietorul libertății religioase creștine în imperiu. Venind în Tracia, Constantin l-a întâlnit pe episcopul Mitrofan și a fost profund impresionat de sfințenia și înțelepciunea acestuia. Împăratul l-a cinstit ca pe un părinte duhovnicesc, cerându-i sfaturi și îndrumări.
Această legătură a avut urmări decisive în istoria creștinismului. În contextul în care împăratul plănuia mutarea capitalei imperiului de la Roma la Bizanț – oraș pe care îl va numi Constantinopol – Sfântul Mitrofan a devenit un simbol al trecerii Bisericii de la prigoană la influență, de la catacombe la catedrale.
De la episcop la patriarh
În anul 325, la Niceea, avea loc primul Sinod Ecumenic, convocat pentru a combate erezia lui Arie, care contesta dumnezeirea Fiului. Deși Mitrofan era prea slăbit și bătrân pentru a participa personal, el a trimis în locul său pe preotul Alexandru, pe care îl considera cel mai vrednic. După încheierea sinodului, Alexandru va deveni patriarhul care îi va urma în scaun.
În urma sinodului, la inițiativa lui Constantin și cu susținerea celor 318 Sfinți Părinți participanți, Mitrofan a fost proclamat întâiul patriarh al Constantinopolului – o recunoaștere a prestigiului său, dar și a noului statut al orașului ca centru spiritual al creștinătății răsăritene.
Un sfârșit sfânt
Potrivit tradiției, la puțin timp după Sinodul de la Niceea, împăratul Constantin, însoțit de părinții sinodali, a mers să-l vadă pe bătrânul Mitrofan, aflat pe patul de moarte. Împăratul l-a întrebat cine ar fi vrednic să-i urmeze, iar sfântul a mărturisit că Dumnezeu îi descoperise deja: Alexandru și, după el, Pavel.
Sfântul Ierarh Mitrofan a trecut la Domnul la vârsta de 117 ani – o viață lungă, trăită cu smerenie, jertfelnicie și dăruire. Moaștele sale se păstrează într-o biserică din Constantinopol, aproape de locașul Sfântului Mucenic Acachie.
Un om al viziunii
Viața Sfântului Mitrofan este o sinteză rară de noblețe și umilință, de viziune și răbdare. Deși născut din sânge imperial, a renunțat la ambiții lumești și a îmbrățișat crucea slujirii. Deși trăia într-o vreme nesigură pentru creștini, nu s-a temut să își afirme credința. Și deși a condus o biserică aflată în tranziție, a reușit să fie punte între tradiție și transformare, între Roma veche și Roma cea nouă – Constantinopolul.
Îndrumându-și turma cu blândețe, fără compromisuri, fără zgomot, a stat ca un stâlp în fața furtunilor care amenințau unitatea Bisericii. Fără să fie prezent fizic la Sinodul de la Niceea, Mitrofan a fost prezent prin delegatul său, prin rugăciune, și prin moștenirea pe care a lăsat-o: o Biserică dreaptă în învățătură și curată în slujire.
Relevanța astăzi
Într-o epocă în care viziunile clare sunt rare, iar compromisul este la tot pasul, modelul Sfântului Mitrofan e de actualitate. Trăim vremuri în care mulți caută poziții, dar puțini caută sfințenia. Mitrofan nu și-a dorit nici scaune, nici titluri – le-a primit pentru că viața lui era deja o mărturie. A fost patriarh pentru că a fost, înainte de toate, un rob credincios al lui Iisus Hristos.
Într-o lume religioasă adesea polarizată între zel și indiferență, el a ales calea dreaptă: fidel Evangheliei, dar blând cu oamenii; atent la curăția dogmei, dar și la mila inimii. Nu s-a luptat pentru poziții, dar Dumnezeu l-a înălțat mai mult decât și-ar fi închipuit cineva.
Sfântul Ierarh Mitrofan nu a fost doar un episcop al vremii sale – a fost un părinte al noii lumi creștine
A fost martorul unei epoci care a văzut moartea idolilor și nașterea unei civilizații creștine. Fără gesturi teatrale sau conflicte spectaculoase, el a lucrat cu răbdare la temelia unei Biserici care va dăinui până la sfârșitul veacurilor.
Asemenea patriarhului Avraam, Sfântul Mitrofan a fost un părinte al multor popoare în credință, iar pomenirea lui, an de an, ne amintește ce înseamnă adevărata slujire: tăcută, statornică, plină de har.
Condacul Sfântului Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Cel ce Te-ai înălţat…
Pe ierarhul lui Hristos Mitrofan, pe luminătorul Bisericii cel luminat, cel ce a propovăduit în mijlocul de Dumnezeu purtătorilor părinţi pe Cuvântul a fi de o fiinţă cu Tatăl, care şi scaunul cetăţii împărăteşti întâi l-a împodobit şi har de proorocie de la Dumnezeu luminat a luat, cu un glas să-l lăudăm.
Troparul Sfântului Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Mitrofan, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.