În rândul marilor sfinți mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe, strălucește cu lumină aleasă Sfântul Ierarh Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului, fratele Sfântului Teodor Studitul. Trăind în secolul al IX-lea, într-o perioadă de intense frământări religioase cauzate de erezia iconoclastă, Sfântul Iosif a rămas statornic în dreapta credință, suportând cu răbdare suferințe și exiluri pentru apărarea sfintelor icoane. Pe lângă tăria sa în lupta duhovnicească, el s-a distins și ca imnograf inspirat, îmbogățind comoara liturgică a Ortodoxiei cu creații profunde și pătrunse de duh.
Obârșie aleasă și formare duhovnicească
Sfântul Iosif s-a născut în secolul al IX-lea, în Asia Mică, într-o familie binecredincioasă, care a dat Bisericii nu unul, ci doi mari sfinți: el și fratele său mai cunoscut, Sfântul Teodor Studitul. După ce părinții lor au trecut la Domnul, cei doi copii au fost crescuți de unchiul lor, Cuviosul Platon, un mare duhovnic și egumen al Mănăstirii Sakudion, aflată în Bitinia. Aici, în această vatră de spiritualitate ortodoxă, Iosif a primit o educație aleasă și o formare ascetică riguroasă.
Sub îndrumarea Cuviosului Platon, Sfântul Iosif a deprins rânduielile monahale, iubirea pentru rugăciune, tăcere, post și nevoință. În acest mediu luminat de Duhul Sfânt, el și fratele său Teodor au crescut în dragoste pentru Domnul Iisus Hristos și pentru Biserica Sa, punând temelia unei vieți trăite în adevăr și jertfelnicie.
Apărător al dreptei credințe în fața iconoclasmului
Secolul al IX-lea a fost marcat de una dintre cele mai grele prigoane împotriva Ortodoxiei: lupta împotriva sfintelor icoane, cunoscută sub numele de iconoclasm. Împărați influențați de idei eretice au început o persecutare sistematică a celor care apărau învățătura Bisericii despre cinstirea icoanelor.
Sfântul Iosif s-a alăturat fratelui său Teodor și unchiului Platon în apărarea dreptei credințe, mustrând fără frică nedreptățile și căderile morale ale împăraților. Astfel, atunci când împăratul Constantin al VI-lea Porfirogenetul a alungat-o pe soția sa legitimă și s-a căsătorit cu o altă femeie, Iosif nu a rămas tăcut. Cu curaj profetic, el a mustrat acest păcat public și a refuzat să binecuvânteze această unire nelegiuită. Drept urmare, a fost arestat, chinuit și exilat pe o insulă pustie din Marea Marmara, unde a suferit foamete, frig și lipsuri.
Eliberarea sa a venit în timpul domniei împăratului Mihail Rangabe (811–813), dar nu a durat mult. Odată cu urcarea pe tron a lui Leon Armeanul (813–820), un alt împărat iconoclast, prigoana s-a intensificat. Iosif și fratele său au fost din nou persecutați pentru că au refuzat să semneze documentele iconoclaste. Au fost întemnițați în condiții grele, supuși umilințelor și torturilor, dar au rămas neclintiți în credința lor, mărturisind că icoana lui Hristos este mărturisirea Întrupării Sale.
Arhiepiscop al Tesalonicului
Viața sfântului a fost încununată cu vrednicia arhieriei. Datorită vieții sale curate, pline de rugăciune și de înțelepciune, Sfântul Iosif a fost ales, cu dragoste și unanimitate, Arhiepiscop al Tesalonicului. Tesalonicul, un mare centru creștin al vremii, a primit astfel un păstor vrednic, iubitor și luminat. Deși nu s-au păstrat multe mărturii scrise despre activitatea sa arhierească, prezența sa acolo a fost fără îndoială o binecuvântare pentru cler și popor.
Chiar și în această funcție înaltă, el nu a căutat slava lumească, ci a continuat să trăiască în duh monahal, în smerenie și în ascultare de poruncile Domnului.
Eliberarea și ultimii ani în Mănăstirea Studion
După moartea împăratului Leon Armeanul, a urmat la domnie Mihail al II-lea, numit și „Bâlbâitul”. Deși nu a fost un împărat cu viață duhovnicească profundă, el a încetat prigoana împotriva iconodulilor, ceea ce a permis eliberarea multor mărturisitori. Printre aceștia s-a numărat și Sfântul Iosif, care, împreună cu alți pătimitori pentru credință, a revenit în Mănăstirea Studion.
Aici și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale, în rugăciune și în scrierea de imne și predici. A trecut la Domnul în anul 830, în pace, înconjurat de frații săi de nevoință.
Sfântul Iosif, imnograf și predicator
Pe lângă statornicia sa în credință, Sfântul Iosif este cunoscut în Biserică și ca imnograf. El a fost înzestrat cu darul scrierii de imne liturgice și de predici, contribuind astfel la frumusețea și adâncimea cultului ortodox.
Dintre lucrările sale amintim:
- Triodul Săptămânii Mari, care cuprinde imnele pentru perioada de culme a Postului Mare, săptămâna Patimilor Domnului. Acestea sunt pătrunse de duhul pocăinței și al suferinței mântuitoare.
- Canonul pentru Duminica Fiului Risipitor, în care pocăința și întoarcerea fiului rătăcit sunt descrise cu profunzime teologică și sensibilitate duhovnicească.
- Stihiri și tropare din Triodul Postului Mare, scrise cu inspirație dumnezeiască, ele călăuzesc sufletul în nevoința urcușului spre Înviere.
- Predici la sărbători, cea mai cunoscută fiind Predica la Înălțarea Sfintei Cruci, în care explică semnificația profundă a acestui semn mântuitor.
Prin toate aceste contribuții, Sfântul Iosif a devenit o voce vie în rugăciunea Bisericii, glasul său fiind auzit în sfintele slujbe până astăzi.
Cinstirea și moștenirea sa
Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului, în ziua de 15 iulie, alături de ceilalți mari mărturisitori ai credinței. Viața lui este un model de curaj, smerenie și jertfă pentru adevăr. El ne arată că adevărata dragoste pentru Domnul Iisus Hristos nu se măsoară în cuvinte, ci în suferință și statornicie. Prin râvna sa, prin apărarea icoanelor și prin slujirea liturgică, el s-a arătat „om al lui Dumnezeu, desăvârșit și cu totul plăcut Domnului”.
Astăzi, când Ortodoxia este din nou pusă la încercare de ispite moderne, modelul Sfântului Iosif rămâne de mare actualitate. Tăria sa în fața presiunilor împăraților, refuzul compromisului moral, credincioșia față de învățătura Bisericii și dragostea pentru fratele său, Sfântul Teodor, îl așază în rândul celor mai luminoși sfinți ierarhi ai Răsăritului.