Biserica Ortodoxă prăznuiește la data de 2 septembrie pe Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (+595), unul dintre marii arhierei ai veacului al VI-lea, cunoscut pentru viața sa ascetică, pentru milostenia neobosită și pentru scrierile sale despre pocăință și mărturisire. El este socotit între cei mai mari păstori ai Constantinopolului și unul dintre cei dintâi care a purtat titlul de „patriarh ecumenic”.
Origini și chemarea la viața duhovnicească
Sfântul Ioan s-a născut în Constantinopol, în vremea împăraților Iustin II (565-578), Tiberiu (578-582) și Mauriciu (582-602). În tinerețea sa a fost lucrător de aur, un meșteșug cinstit și căutat în capitala Imperiului Bizantin. Încă din această perioadă se remarca prin viața curată, evlavia adâncă, iubirea față de săraci și primirea de străini. Deși era laic, trăia cu o inimă de monah, împletind munca cu rugăciunea și fapta bună.
O întâmplare providențială i-a vestit viitorul. Un călugăr palestinian, pe nume Evsevie, a fost găzduit de Ioan. Mergând odată împreună, un glas nevăzut i-a spus călugărului: „Nu-ți este îngăduit, Avva, să mergi de-a dreapta celui mai mare!”. Prin aceasta se descoperea tainic că Ioan avea să fie ridicat la cea mai înaltă slujire a Bisericii din Răsărit.
Auzind de aceste lucruri, patriarhul Eutihie al Constantinopolului, un mare ierarh și teolog al vremii, l-a sfătuit pe Ioan să primească tunderea în monahism și să intre în cler. Ascultând, Ioan s-a făcut monah și mai apoi diacon, iar viața lui a început să strălucească prin nevoință, rugăciune și vedenii dumnezeiești.
Vedenii și descoperiri cerești
Pe când se afla la biserica Sfântului Lavrentie, Ioan a avut o vedenie înfricoșată și plină de taină: a văzut mulțime de sfinți îmbrăcați în haine albe, luminate, care se bucurau și cântau o cântare negrăită în altar. Unul dintre ei purta un vas din care împărțea daruri săracilor, iar vasul nu se golea. La rugămintea unuia dintre săraci, punga s-a deșertat, arătând prin aceasta că Ioan avea să fie un mare sprijinitor al săracilor, „pungă necheltuită” a milosteniei.
O altă vedenie, mai înfricoșată, i-a vestit arhieria. După mutarea patriarhului Eutihie, Ioan a fost chemat la tronul patriarhal. El nu voia să primească, socotindu-se nevrednic. Atunci a văzut cum marea se ridica până la cer și un cuptor înfricoșat se arăta înaintea lui, iar mulțime de îngeri îi grăiau cu asprime: „Nu primești scaunul? Altul va fi, iar tu vei fi muncit de noi toți”. Înfricoșat, Ioan a primit alegerea, înțelegând că era voia lui Dumnezeu.
Astfel, în anul 582, a fost ales patriarh al Constantinopolului, slujire pe care a purtat-o vreme de treisprezece ani, până în anul 595.
Nevoința și postirea desăvârșită
Deși ajuns patriarh, Sfântul Ioan nu s-a despărțit de asprimea vieții monahale. De aici și supranumele său de „Postitorul”. Viața sa era înfrânată și plină de rugăciune: șase zile nu gusta nimic, iar în a șaptea zi mânca doar câteva verdețuri din grădină, pepene, struguri sau smochine. Aceasta i-a fost hrana în întreaga sa arhierie.
Somnul său era aproape neînsemnat. Nu se întindea pe pat, ci ședea cu pieptul lipit de genunchi. Pentru a se trezi la rugăciune, folosea o metodă aspră: înfigea o andrea într-o lumânare aprinsă, iar când flacăra ajungea la ea, andreaua cădea într-un lighean, trezindu-l. Dacă nu auzea sunetul, petrecea toată noaptea în priveghere. Viața lui era un neîncetat urcuș spre Dumnezeu.
Minunile Sfântului Ioan
Pe lângă nevoința personală, Dumnezeu l-a împodobit cu darul facerii de minuni. Cronicile și sinaxarele consemnează multe dintre acestea:
- Potolirea furtunii pe mare
Odată, călătorind pe mare, s-a iscat o furtună cumplită. Prin rugăciunea sa și prin semnul Crucii, marea s-a liniștit, iar cei de pe corabie au fost izbăviți.
- Vindecarea unui orb
Un om pe nume Ioan din Gaza, care suferea de orbire, s-a tămăduit atunci când patriarhul i-a pus pe ochi o părticică din Sfânta Împărtășanie, rostind: „Cel ce a tămăduit pe cel orb din naștere, Acela să te tămăduiască și pe tine”. Îndată și-a recăpătat vederea.
- Încetarea ciumei din Constantinopol
Într-o vreme de mare epidemie, sfântul a poruncit unui slujitor să numere morții trecând, mutând pietricele dintr-un vas în altul. În prima zi au fost trei sute douăzeci și trei, dar în fiecare zi numărul scădea, până ce, după o săptămână, molima a încetat cu totul prin rugăciunile patriarhului.
- Izbăvirea celor îndrăciți și a celor suferinzi
Numeroși oameni s-au vindecat prin rugăciunea și binecuvântarea sa. Femei și bărbați aflați în necazuri grele se întorceau bucuroși acasă după ce primeau ajutorul sfântului.
Scrierile și învățătura despre pocăință
Sfântul Ioan Postitorul a rămas în istorie nu numai prin sfințenia vieții și minunile sale, ci și prin scrierile legate de pocăință și de Taina Spovedaniei. El a pus în rânduială canoane și reguli pentru mărturisirea păcatelor, subliniind importanța acestei taine în viața creștinului. Pentru el, pocăința nu era doar o simplă formalitate, ci o schimbare reală a vieții, o întoarcere sinceră la Dumnezeu.
Aceste reguli au avut mare influență asupra practicii duhovnicești în Biserica Ortodoxă și au arătat dragostea sa pentru mântuirea sufletelor. Patriarhul era un adevărat „doctor al sufletelor”, îndemnând la post, rugăciune, lacrimi și spovedanie curată.
Milostenia și smerenia
Deși păstor al celei mai mari cetăți a Imperiului, Sfântul Ioan a rămas până la sfârșit smerit și milostiv. Nu a adunat averi, nu s-a înconjurat de lux. După mutarea sa la Domnul, s-a aflat că singura lui avere era o lingură de lemn, o cămașă de in și un strai vechi. Aceasta arată că a fost un adevărat monah și episcop al lui Hristos, care nu și-a legat inima de cele trecătoare, ci de comoara cea veșnică.
Pentru săraci, Ioan era un adevărat tată. Împărțea fără cruțare cele ce avea, încât uneori banii pe care îi folosea nu se terminau, fiind înmulțiți prin minune. A fost un chip viu al milosteniei evanghelice, împlinind cuvântul Domnului: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”.
Patriarh ecumenic
Un fapt deosebit legat de păstorirea Sfântului Ioan Postitorul este că el a fost cel dintâi patriarh al Constantinopolului care a purtat titlul de „patriarh ecumenic”. Acest nume arăta rolul deosebit pe care îl avea Biserica din capitala Bizanțului în viața întregii lumi ortodoxe. Deși titlul a provocat mai târziu discuții, pentru Ioan el a însemnat o responsabilitate sporită față de întreaga Biserică.
Sfârșitul vieții și cinstirea sa
După treisprezece ani de păstorire, Sfântul Ioan Postitorul a trecut la Domnul în anul 595. Biserica l-a cinstit ca pe un mare ierarh, nevoitor și făcător de minuni. Viața lui este prăznuită pe 2 septembrie, dar și pe 30 august, împreună cu alți doi mari patriarhi ai Constantinopolului: Sfinții Alexandru și Pavel.
Astăzi, Sfântul Ioan rămâne pentru noi un exemplu de ierarh adevărat, care a unit înalta chemare bisericească cu smerenia monahului, asprimea postului cu dragostea milosteniei, rugăciunea neîncetată cu grija pentru popor.
Moștenirea spirituală
Viața și scrierile Sfântului Ioan Postitorul ne arată că adevărata slujire în Biserică nu se poate despărți de nevoință, de pocăință și de dragostea față de aproapele. El ne învață că postul și rugăciunea dau putere omului să se ridice deasupra patimilor, iar milostenia și smerenia îl fac asemenea lui Hristos, Care S-a făcut sărac pentru mântuirea lumii.
Cuvântul și exemplul său sunt vii și astăzi. Într-o lume în care mulți se lasă robiți de plăceri, de mâncare, de somn sau de avere, Sfântul Ioan ne arată că omul este chemat să fie liber în Hristos, să trăiască pentru suflet și pentru Împărăția cea veșnică.
Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului, este un mare luminător al Bisericii, un ascet și ierarh care a unit în viața sa râvna monahului cu slujirea păstorului
Prin postul său neîncetat, prin rugăciunea arzătoare, prin dragostea de săraci și prin minunile săvârșite, el rămâne un model viu pentru toți creștinii.
Pomenirea sa este o chemare la pocăință, la viață curată și la nădejdea în Dumnezeu, Care „face minuni întru sfinții Săi”. Sfântul Ioan Postitorul ne arată că adevărata putere a Bisericii nu stă în bogății sau în măriri lumești, ci în sfințenia vieții, în dragoste și în slujire.
Troparul Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ioan, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.