Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor, se numără între marile lumini ale Bisericii lui Hristos, un păstor înțelept și făcător de minuni, pe care Dumnezeu l-a crescut din smerenie și l-a încercat prin multe nevoințe și ispite, pentru a-l arăta drept mărturisitor al adevărului și sprijin neclintit al credincioșilor.
Nașterea și copilăria, un copil dăruit lui Dumnezeu
Sfântul Grigorie s-a născut în satul Pretorie, aproape de cetatea Acragandia din Sicilia, din părinți credincioși și milostivi, Hariton și Teodotia. Aceștia erau bogați, dar bogăția lor era deschisă către cei săraci: făceau multă milostenie, îngrijind de cei lipsiți ca de copii lor.
Pruncul a fost botezat de însuși episcopul cetății, fericitul Patamion, semn că Dumnezeu de la început a pus asupra lui un semn ales. La opt ani a fost dat la școală, la un dascăl vestit, Damian, și în numai doi ani a ajuns să citească bine toate cărțile, să scrie și să cânte cântările bisericești. La doisprezece ani a fost încredințat arhidiaconului Donat, ca să fie crescut în frica de Dumnezeu și în nevoințe duhovnicești.
Încă din tinerețe, Grigorie era neobosit în rugăciune și în citirea dumnezeieștilor Scripturi și a vieților sfinților. Ziua și noaptea stătea lângă cărți, aprinzându-se în inimă să urmeze pilda sfinților.
Chemarea spre Ierusalim, glasul îngerului
La vârsta de 22 de ani, tânărul Grigorie a dorit cu ardoare să meargă la Ierusalim, să se închine la Sfântul Mormânt. Se ruga cu stăruință lui Dumnezeu să-i deschidă calea. Atunci Dumnezeu i-a descoperit voia Sa într-un chip asemănător chemării prorocului Samuel.
Într-o noapte, în casa arhidiaconului, a auzit de trei ori un glas chemându-l pe nume: „Grigorie!”. Crezând că îl cheamă arhidiaconul, a alergat de două ori la el, dar acela i-a spus că nu l-a chemat. Atunci arhidiaconul a înțeles că este o chemare dumnezeiască și l-a învățat: „Dacă te va mai chema, să răspunzi: Doamne, ce poruncești robului Tău?”. A treia oară, glasul l-a chemat din nou, iar Grigorie a răspuns cum fusese învățat. Îngerul i-a spus atunci că rugăciunea lui a fost auzită și că trebuie să meargă la malul mării, unde va găsi pe cei ce îl vor duce la Sfintele Locuri.
Ascultând fără să spună nimănui, a mers dimineața la mare, a aflat o corabie spre Cartagina și, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a ajuns acolo. În biserica Sfântului Mucenic Iulian s-a întâlnit cu trei monahi aleși: ava Marcu, Serapion și Leontie, trimiși de Dumnezeu să-l ducă la Ierusalim. Și astfel dorul lui după Locurile Sfinte s-a împlinit prin lucrare îngerească.
La Ierusalim și în pustie, ucenic al sfinților
Ajuns la Ierusalim, Grigorie s-a închinat Sfintelor Locuri și a fost primit cu dragoste de Sfântul Macarie, patriarhul Ierusalimului, căruia Dumnezeu îi descoperise viața lui curată. Patriarhul l-a ținut aproape de sine, iar mai târziu l-a hirotonit diacon.
Văzând nevoința monahilor din mănăstirile din jurul Sionului și din Muntele Eleon: postiri aspre, privegheri, rugăciuni cu lacrimi, Grigorie se smerea pe sine, socotindu-se nevrednic de o astfel de viață. Totuși, această vedere a vieții îngerești i-a aprins și mai mult dorul după desăvârșire. Cu binecuvântarea patriarhului, a mers pentru un timp în munte și apoi în pustie, unde a ajuns la un mare stareț pustnic, care l-a primit și l-a învățat tainele vieții duhovnicești.
Timp de patru ani a rămas Grigorie la acel părinte, dobândind multă înțelepciune duhovnicească, înțelegere a Scripturilor și blândețe adâncă. Bătrânul, văzând darul lui Dumnezeu în ucenic, a prorocit că va deveni un mare luminător al Bisericii și l-a trimis din pustie pentru a folosi Bisericii, pregătindu-l totodată să rabde cu blândețe prigoane și nedreptăți.
Mărturisitor al credinței la Sinodul al V-lea Ecumenic
După un timp petrecut din nou la Ierusalim, Grigorie a mers în Antiohia și apoi la Constantinopol, unde s-a așezat în mănăstirea Sfinților Serghie și Vah. Aici s-a arătat nevoitor desăvârșit: postea aspru, uneori toată săptămâna, se îndeletnicea cu rugăciunea și cu scrierea cărților, iar egumenul a mărturisit patriarhului Eutihie despre înțelepciunea și curăția lui.
În vremea aceea s-a întrunit la Constantinopol Sinodul al V-lea Ecumenic, sub împăratul Iustinian. La acest Sinod, Sfântul Grigorie s-a arătat apărător puternic al dreptei credințe, închizând gurile ereticilor prin cuvinte întemeiate pe Scriptură și pe învățătura Sfinților Părinți. Toți se mirau de înțelepciunea lui, iar împăratul și boierii îl cinsteau. Dar el, fugind de slava omenească, a părăsit Constantinopolul și a mers la Roma, unde s-a retras în mănăstirea Sfântului Sava, trăind în liniște.
Alegerea minunată ca episcop al Acragandelor
În acest timp, în Acragandia a trecut la Domnul episcopul Teodor. În cetate s-a stârnit mare dezbinare: unii îl voiau episcop pe preotul Savin, alții pe Crescent, alții pe arhidiaconul Evplu. O delegație din cetate, în care se afla și Hariton, tatăl lui Grigorie, a mers la Roma, cerând patriarhului să hotărască pe cine să așeze episcop.
Patriarhul Romei a primit într-o noapte o vedenie: doi bărbați străluciți, ca Sfinții Apostoli i-au descoperit că nici unul dintre cei doriți de oameni nu este vrednic, ci un anume Grigorie, monah străin din Sicilia, ascuns în mănăstirea Sfântului Mercurie, trebuie chemat și hirotonit episcop al Acragandiei, pentru că Duhul lui Dumnezeu se odihnește peste el.
Trimis să fie căutat, Grigorie a încercat să se ascundă în livadă, fugind de grijă și cinste, dar a fost găsit și adus cu cinste înaintea patriarhului. În biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în timpul rugăciunii, s-a arătat un porumbel care s-a așezat pe capul lui, semn văzut de toți, ca la hirotonia Sfântului Vasile cel Mare. Patriarhul l-a sfințit episcop al Acragandelor, iar Hariton a recunoscut cu lacrimi în el pe fiul său, dispărut cu ani în urmă, acum întors ca păstor și arhiereu al cetății.
Minuni și grijă pentru săraci și bolnavi
În drum spre Acragandia, Sfântul Grigorie a săvârșit minuni. La Panormia a vindecat un monah lepros, care s-a curățit de boală „ca un prunc”. Într-o mănăstire a Născătoarei de Dumnezeu, aproape de cetate, a tămăduit un monah surd și mut de douăzeci de ani, care din acea clipă a început să audă și să vorbească, slăvind pe Dumnezeu.
În cetate, toți se minunau de noul episcop și îl iubeau. El a început să păstorească Biserica lui Hristos cu mare grijă pentru săraci, pentru bolnavi și pentru cei asupriți. Mergând prin cetate, bolnavii erau scoși pe cale, iar numai atingerea mâinilor lui aducea vindecare multora. Pe fiica preotului Savin, slăbănoagă de nouă ani, a ridicat-o din pat prin rugăciune și pecetluire cu semnul Sfintei Cruci.
Părinții lui, Hariton și Teodotia, lăsând grijile lumești, au început și ei viață mai înaltă: Hariton stătea mereu la biserică, în post și rugăciune, iar Teodotia îngrijea bolnavii și hrănea săracii, ajutându-și fiul în lucrarea lui de păstorire.
Clevetirea și temnița, răbdarea unui drept
Diavolul, urând binele, a ridicat împotriva Sfântului Grigorie pe tocmai pe cei binecuvântați de el: Savin și Crescent, care râvneau scaunul episcopal. Împreună cu un eretic căzut din treapta preoției, Eleusie, au urzit o calomnie rușinoasă. Au ademenit cu aur pe o femeie desfrânată, Evdochia, să spună că a păcătuit cu episcopul.
Au strecurat-o noaptea în camera lui, cât timp sfântul era la slujba de la miezul nopții, iar dimineața, în fața poporului, au scos-o din camera episcopului, învinuindu-l. Femeia a mințit după cum fusese plătită, iar mulți, văzând-o în casa episcopului, s-au tulburat. Grigorie nu s-a apărat cu vorbe multe, ci a primit rușinea cu tăcere și smerenie, fiind închis în temniță, cu picioarele în butuci, în aceeași închisoare în care suferise odinioară un mucenic.
În miezul nopții, un înger al Domnului i-a dezlegat lanțurile și ușile temniței s-au deschis singure. Poporul care îl iubea a văzut minunea și s-a întărit în credința că episcopul lor este nevinovat. Dar el nu a îngăduit răzbunare, ci i-a oprit pe credincioși să ridice mâna împotriva clevetitorilor, lăsând judecata în voia lui Dumnezeu.
Judecata de la Roma și îndreptarea sa
Exarhul patriarhului l-a trimis pe Sfântul Grigorie în lanțuri la Roma, împreună cu diaconul Platonic. În Acragandia, tulburarea era mare, iar ereticul Eleusie a pus mâna pe episcopie, prigonind chiar și sfintele moaște.
La Roma, patriarhul, amăgit de scrisorile clevetitoare, l-a închis pe Grigorie în temniță, fără să-l cerceteze. Însă și aici Dumnezeu a arătat nevinovăția robului Său. Sfântul a vindecat pe fiul îndrăcit al străjerului temniței și pe o fată gârbovă, iar vestea s-a răspândit.
La sfatul ava Marcu, patriarhul Romei a convocat un mare sinod, chemând episcopi din Apus și din Răsărit, precum și pe clevetitorii din Acragandia și pe femeia Evdochia. La început, Evdochia era chinuită de diavol, însă Sfântul Grigorie s-a rugat, a izgonit demonul și atunci femeia, venindu-și în fire, a mărturisit înaintea tuturor că a mințit, silită de Savin și Crescent pentru bani.
În fața a peste 150 de episcopi, Sfântul Grigorie a fost arătat nevinovat, iar clevetitorii au fost rușinați. Patriarhul și episcopii s-au pocăit că l-au ținut atâta vreme în temniță și l-au cinstit ca pe un adevărat om al lui Dumnezeu. Sfântul s-a întors apoi la scaunul său din Acragandia, spre bucuria nespusă a poporului, și până la sfârșitul vieții a păstorit cu aceeași blândețe, smerenie și dragoste de oameni.
Condacul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Ca un soare mare cu răsăriturile minunilor, luminând Biserica lui Dumnezeu, mântuit-ai cu rugăciunile tale pe mulţi oameni. Alungat-ai din turma ta pe cei cu rea credinţă. Pentru aceasta te cinstim pe tine, părinte, cugetătorule de Dumnezeu, Înţelepte Ierarhe Grigorie.
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.