Pe 12 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea unuia dintre cei mai înțelepți și curajoși apărători ai dreptei credințe: Sfântul Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului. Personalitate deosebită a secolului al VIII-lea, Gherman a strălucit prin curăția vieții, adâncimea teologică și demnitatea cu care a apărat învățătura ortodoxă într-o epocă tulbure, marcată de prigoana împotriva sfintelor icoane.
Originea nobilă și începuturile aspre
Sfântul Gherman s-a născut în Constantinopol, într-o familie înaltă și respectată. Tatăl său, Iustinian, era unul dintre primii senatori ai imperiului bizantin, un bărbat luminat, cu dregătoria de patrician, lăudat pentru dreapta sa credință și pricepere în conducere. Această poziție înaltă avea însă să atragă invidia. Nepotul împăratului Heraclie, Constantin Pogonatul, după ce a urcat pe tron, l-a ucis pe Iustinian din răutate și teamă.
Pentru a preveni orice posibilă răzbunare din partea fiului acestuia, Gherman, încă prunc fiind, a fost castrat și forțat să intre în rândurile clerului. În loc să se lase cuprins de amărăciune, copilul a primit această răsturnare a sorții cu răbdare și credință, considerând-o un plan al lui Dumnezeu pentru viața lui. A ales să se dedice cu toată ființa lecturii Sfintei Scripturi și trăirii duhovnicești. Încă din tinerețe, trăia ca un înger în trup, fiind plin de râvnă, blândețe și dorință de înțelepciune.
Episcop de Cizic și lupta cu erezia
Cu timpul, Gherman a devenit cunoscut pentru profunzimea minții și viața curată. A fost ales episcop al cetății Cizicului, iar acolo s-a dovedit un păstor înțelept și ferm. În această perioadă, Biserica era tulburată de eresul monoteliților, care negau voința omenească a Mântuitorului Hristos. Sfântul Gherman, alături de patriarhul Chir al Constantinopolului, a luptat împotriva acestui fals teologic, apărând cu hotărâre dogma Sinodului al VI-lea Ecumenic. Această poziție curajoasă i-a adus exilul, după ce împăratul eretic Filipic a început prigoana împotriva ortodocșilor.
După moartea patriarhului Chir și căderea mincinosului patriarh Ioan, Sfântul Gherman a fost chemat înapoi la Constantinopol și a fost ales patriarh, în timpul domniei lui Artemie (numit Anastasie al II-lea). Alegerea sa a fost primită cu bucurie de cler și de popor, care îl cunoșteau ca om vrednic, plin de har și lumină duhovnicească.
Un patriarh-văzător cu duhul
Patriarhul Gherman a fost nu doar un teolog profund, ci și un om cu daruri dumnezeiești. Era cunoscut pentru puterea sa de pătrundere duhovnicească și pentru darul proorociei. Un episod grăitor este acela când, fiind dus în procesiune spre biserica Sfânta Sofia, o femeie însărcinată, pe nume Ana, l-a rugat să binecuvinteze pruncul din pântecele ei. Gherman i-a răspuns profetic: „Să-l binecuvinteze Domnul cu rugăciunile Sfântului Întâi Mucenic!” Pruncul născut a fost numit Ștefan și, devenit călugăr, a ajuns mucenic pentru apărarea sfintelor icoane, exact cum prevestise patriarhul.
Tot Gherman a prevăzut și prigoana viitoare care avea să vină din partea lui Constantin Copronim. La botezul acestuia, pruncul a spurcat scăldătoarea baptismală, iar Gherman a spus despre el că va fi „o mare rușine și ocară Bisericii”, ceea ce s-a dovedit adevărat în anii următori.
Apărător al icoanelor și martir al conștiinței
Cea mai cunoscută parte a vieții sale este legată de lupta împotriva iconoclasmului. Odată cu urcarea pe tron a lui Leon Isaurul (717–741), Biserica a intrat într-o nouă epocă de prigoană. Împăratul a început să hulească sfintele icoane și să le interzică închinarea, deși această practică era întemeiată pe Tradiție și pe Sfintele Scripturi. Patriarhul Gherman a încercat să-l convingă pe Leon cu argumente teologice, dar împăratul a refuzat orice dialog.
Când a văzut că învățătura sa nu aduce roade și că Leon dorea să impună un patriarh care să-i susțină rătăcirea, Sfântul Gherman, în vârstă de peste 90 de ani, a ales să nu-și trădeze conștiința. Așezându-și omoforul pe Sfânta Masă, a părăsit scaunul patriarhal și s-a retras la casa părintească din Platanie. A trăit acolo în tăcere și rugăciune, jelind starea Bisericii și pregătindu-se pentru moarte.
A trecut la Domnul în anul 733, la adânci bătrâneți, lăsând în urmă nu doar o amintire de neclintit curaj duhovnicesc, ci și o moștenire teologică importantă.
Moștenirea și cinstirea sa
Sfântul Gherman nu a fost doar un patriarh de criză, ci și un dascăl al întregii Biserici. A scris omilii, tratate teologice și imne, luminând mințile și inimile credincioșilor. El este pomenit și astăzi pentru priceperea cu care a tâlcuit Scriptura, pentru frumusețea cântărilor bisericești pe care le-a alcătuit și pentru statornicia lui în adevăr.
Moaștele sale au fost izvor de vindecare și după moarte, iar sfințenia vieții lui a fost recunoscută încă din primele veacuri. Este prăznuit în fiecare an la 12 mai, iar modelul său rămâne actual: un ierarh demn, gata să piardă totul mai degrabă decât să trădeze credința.
Viața Sfântului Gherman este o lecție vie despre curaj, înțelepciune și sfințenie
Într-o vreme când compromisurile păreau inevitabile, el a ales verticalitatea. În fața unui împărat care voia să schimbe dogma după placul său, Gherman a ales să sufere, dar să nu renunțe la adevăr. Iar pentru aceasta, Biserica îl cinstește ca pe un stâlp al Ortodoxiei.
Astăzi, când Biserica se confruntă cu noi forme de confuzie și presiune, exemplul lui Gherman rămâne mai actual ca niciodată: credința nu se negociază, adevărul nu se adaptează după vremuri, iar sfințenia cere uneori jertfă, dar aduce veșnică lumină.
Condacul Sfântului Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Cel ce Te-ai înălţat…
Minunata însoţire a ierarhilor, să o lăudăm credincioşilor după datorie, împreună cu Gherman, pe dumnezeiescul Epifanie. Că aceştia au ars limbile celor fără de Dumnezeu, şi dogme preaînţelepte au vestit tuturor, celor ce cu dreaptă credinţă întru cântări laudă pururea marea taină a dreptei credinţe.
Troparul Sfântului Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.