În fiecare an, pe 8 aprilie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei, un nume mai puțin cunoscut credincioșilor de rând, dar cu o însemnătate profundă pentru Ortodoxie. Trăitor în veacul al V-lea, într-o vreme de frământări dogmatice și tulburări politice, Celestin a fost nu doar un episcop al Romei, ci un apărător ferm al dreptei credințe, un colaborator apropiat al marilor Sfinți ai vremii și un slujitor conștient al unității Bisericii.
Contextul istoric: Roma, între prăbușire și creștinare
Celestin a fost episcop al Romei între anii 422 și 432, o perioadă marcată de instabilitate. Imperiul Roman de Apus se afla în declin, năvălirile barbare deveneau tot mai dese, iar haosul politic se reflecta și în viața spirituală a oamenilor. În același timp, Biserica creștină se confrunta cu erezii puternice, în special pelagianismul, o învățătură greșită care nega rolul harului lui Dumnezeu în mântuire și susținea că omul se poate mântui prin propriile puteri.
În acest peisaj complicat, Celestin s-a ridicat ca o voce clară, echilibrată și hotărâtă. Provenind din Campania, Italia, nu avem multe date despre viața lui înainte de a deveni episcop. Totuși, scrierile și faptele sale din timpul păstoririi arată un om de o mare cultură teologică, cu o inimă pastorală și o voință fermă de a păstra Biserica unită și credincioasă învățăturii apostolice.
Lupta împotriva pelagianismului
Una dintre marile lupte ale episcopatului său a fost contra pelagianismului, o erezie care prinsese rădăcini în Apus, mai ales în Britania și Galia. Pelagius, fondatorul acestei învățături, susținea că omul nu are nevoie de harul divin pentru a face binele, că păcatul originar nu se transmite și că omul poate atinge sfințenia doar prin voință proprie.
Această viziune lovea direct în temelia credinței creștine despre har, păcat și mântuire. Celestin a combătut pelagianismul cu hotărâre, trimițând scrisori către episcopi din Galia și Britania, îndemnându-i să se depărteze de erezie și să păstreze învățătura curată. Este important de menționat colaborarea lui Celestin cu Sfântul Augustin, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii din acea vreme. Deși stilurile lor erau diferite, ambii au luptat împreună pentru afirmarea adevărului că omul are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mântuire, că păcatul este real și că Iisus Hristos este singurul Mântuitor.
Apărător al Ortodoxiei în Răsărit
Deși episcop al Romei, Celestin nu s-a limitat la problemele Apusului. A ținut legătura strânsă cu Bisericile din Răsărit, într-un spirit de comuniune și conlucrare. Un episod esențial în acest sens este susținerea lui Sfântul Chiril al Alexandriei în confruntarea cu erezia lui Nestorie.
Nestorie, patriarh al Constantinopolului, începuse să răspândească o învățătură greșită despre Persoana Mântuitorului, susținând că în Hristos sunt două personae – una divină și una umană – unite doar moral. De aici, refuza să o numească pe Maica Domnului „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), preferând termenul „Născătoare de Hristos” (Christotokos).
Această erezie a provocat o mare tulburare în toată Biserica. Chiril al Alexandriei i-a scris lui Celestin, cerând sprijin și comuniune. Răspunsul lui Celestin a fost clar: a condamnat învățătura lui Nestorie și l-a îndemnat pe acesta să se pocăiască. Mai mult, a trimis delegați la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), unde Nestorie a fost condamnat oficial, iar învățătura ortodoxă despre Persoana unică a lui Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a fost reafirmată.
Prin această atitudine, Celestin a dovedit că nu urmărea o autoritate despotică, ci era preocupat sincer de unitatea și sănătatea teologică a întregii Biserici. Nu s-a erijat în „cap” peste ceilalți episcopi, ci a acționat colegial, în duhul sinodal al Bisericii nedespărțite.
Activitatea misionară
Un aspect remarcabil din viața sa este sprijinirea misiunii creștine în rândul popoarelor din afara granițelor Imperiului. Celestin a trimis misionari în Galia și în Britania, dar cel mai important este că l-a trimis pe Sfântul Gherman din Auxerre în Britania, pentru a combate pelagianismul și a întări dreapta credință. Tot în timpul lui s-au făcut eforturi pentru evanghelizarea galilor și a altor popoare „barbare”.
Astfel, Celestin nu era doar un păstor local, ci avea conștiința unei misiuni universale. Vedea în răspândirea Evangheliei nu o extindere a unei instituții, ci lucrarea harului în lume, chemarea oamenilor la lumină și la adevăr.
Chipul duhovnicesc al unui episcop
Scrisorile și deciziile sale arată un om echilibrat, clar în gândire, cu o credință neclintită și un caracter ferm. Nu căuta conflicte, dar nici nu le evita atunci când era vorba de apărarea credinței. Era conștient de responsabilitatea pe care o avea ca episcop și de influența pe care Roma o exercita în Apus, dar nu a folosit această influență ca pe o armă de putere, ci ca pe un mijloc de slujire.
Într-o epocă în care începeau să apară semnele ruperii dintre Răsărit și Apus, Celestin a fost un model de colaborare, de unitate în adevăr și de smerenie. El a adormit cu pace la anul 432, fiind succedat de Papa Sixt al III-lea. Este cinstit ca sfânt atât în Apus, cât și în Răsărit, semn că viața și faptele lui au depășit granițele istoriei și ale geografiei.
Moștenirea lui pentru ortodocși
Deși în mentalul colectiv al ortodocșilor numele episcopilor Romei este uneori asociat cu ideea de „apostat” sau „rupt de Ortodoxie”, Celestin este o dovadă clară că până în secolul al V-lea, Roma a fost parte vie din Biserica nedespărțită. Sfântul Celestin nu a afirmat primatul papal în forma medievală și nu a impus dogme fără sinod. Dimpotrivă, s-a supus autorității sinodale, a conlucrat cu ceilalți episcopi și a căutat pacea.
Ortodoxia îl cinstește astăzi ca pe un ierarh model, un om de rugăciune, de echilibru și de fermitate. Într-o vreme în care Biserica se confruntă din nou cu presiuni din toate părțile – erezii moderne, ideologii distructive, sincretism religios -, exemplul lui Celestin rămâne viu și actual. A fi ortodox nu înseamnă doar a păstra formele, ci a lupta pentru adevăr în iubire, cu curaj și discernământ.
Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei, este un stâlp al Ortodoxiei în Apusul veacului al V-lea
Prin viața sa, prin scrierile și deciziile luate, el arată cum trebuie să arate un păstor adevărat: plin de har, dedicat adevărului, dar și atent la oameni. Este un model de unitate în credință și de slujire smerită, de care Biserica are nevoie în orice veac. Cinstea adusă acestui sfânt nu e doar un act de memorie istorică, ci o reafirmare a identității ortodoxe universale, care nu ține de granițe, ci de adevăr și de har.