În fiecare an, la data de 22 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu bucurie duhovnicească pe Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, făcătorul de minuni și cel numit „întocmai cu Apostolii”.
Prin viața sa plină de râvnă, prin minunile sale și prin dragostea de Dumnezeu și de oameni, Sfântul Averchie a luminat o lume plină de întunericul păgânătății, devenind un adevărat vas ales al Duhului Sfânt.
Tinerețea și chemarea dumnezeiască
Sfântul Averchie s-a născut și a trăit în secolul al II-lea, în cetatea Ierapolei din Frigia, o regiune din Asia Mică. A fost ales episcop al cetății în vremea împăraților Antonin și fiului său, Marc Aureliu (161–180). În acea perioadă, credința creștină era abia la început și creștinii erau foarte puțini la număr, în timp ce păgânismul domina peste tot. Orașul era plin de temple, de idoli și de obiceiuri rușinoase, iar Sfântul Averchie suferea văzând pierzarea atâtor suflete rătăcite.
În fiecare zi, el se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să lumineze inimile celor întunecați și să le descopere adevărul cel veșnic. Într-una din nopți, pe când se ruga cu stăruință pentru poporul său, i s-a arătat în vis un tânăr strălucitor la chip, mai frumos decât fiii oamenilor, care i-a dăruit un toiag și i-a zis:
„Averchie, în numele Meu mergi acum și cu acest toiag sfărâmă pe începătorii rătăcirii.”
Sfântul a înțeles că însuși Domnul Iisus Hristos i-a poruncit să se ridice împotriva închinării la idoli. Cuprins de o bucurie sfântă, s-a sculat în toiul nopții, a luat un lemn mare și s-a dus la templul păgân al lui Apollo, unde cu o zi înainte se făcuse o mare serbare idolatră.
Dărâmarea idolilor și începutul minunilor
Ușile templului erau încuiate, dar când Sfântul Averchie a lovit în ele, acestea s-au deschis singure. A intrat înăuntru și, cu mare râvnă, a început să sfărâme idolii unul câte unul, până când toți au fost făcuți bucăți. Idolii cei neînsuflețiți nu s-au putut apăra, iar templul a răsunat de zgomotul căderii lor.
Preoții păgâni, care locuiau aproape, au auzit zgomotul și au alergat în grabă. L-au găsit pe episcopul Averchie călcând în picioare rămășițele idolilor. Înspăimântați, l-au întrebat ce face, iar el le-a răspuns cu asprime:
„Mergeți și spuneți poporului că zeii voștri, îmbătându-se la praznicul de ieri, s-au bătut între ei și s-au sfărâmat!”
Apoi s-a întors în casa sa, rugându-se pentru sufletele rătăcite. Dimineața, vestea s-a răspândit în toată cetatea. Poporul, mâniat, cerea moartea lui Averchie, socotindu-l vinovat pentru profanarea idolilor.
Puterea credinței și biruința asupra demonilor
Pe când mulțimea se adunase în piață, iar păgânii voiau să-l omoare, Sfântul Averchie a ieșit singur înaintea lor, fără frică. Cu glas blând, dar plin de putere, le-a vorbit despre Dumnezeul cel adevărat, despre Hristos, Mântuitorul lumii. În timp ce vorbea, trei tineri din mulțime, posedați de duhuri necurate, au început să urle, spumegând și scrâșnind din dinți.
Sfântul s-a apropiat de ei și, făcând semnul Sfintei Cruci, a zis:
„În numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, poruncesc vouă, duhuri necurate, să ieșiți din acești tineri!”
Îndată, demonii au ieșit, iar tinerii s-au liniștit și au căzut la picioarele sfântului, mulțumindu-i. Poporul, văzând minunea, s-a cutremurat. În locul urii s-a aprins uimirea și dorința de a cunoaște adevărul. Cinci sute de oameni au cerut să fie botezați pe loc, iar astfel, cetatea Ierapolei, altădată plină de idolatrie, a început să se lumineze de credința creștină.
Vindecări și propovăduire apostolică
De atunci înainte, Sfântul Averchie a devenit un adevărat făcător de minuni. A tămăduit bolnavi, a redat vederea orbilor și a scos demoni din oameni chinuiți. Proconsulul provinciei, Publius, avea o mamă oarbă, pe care sfântul a vindecat-o doar prin rugăciune, zicând:
„Doamne Iisuse Hristoase, Lumina cea adevărată, deschide ochii robilor Tăi ca să Te vadă și să creadă în Tine.”
Femeia a început să vadă, iar ea și fiul ei s-au botezat împreună cu mulți alții.
Pe lângă puterea de vindecare, Sfântul Averchie era și un mare propovăduitor. A străbătut Siria, Mesopotamia, Cilicia și alte ținuturi vecine, aducând la credință mulțimi de oameni. A împăcat Bisericile care se despărțiseră din pricina ereziilor și a întărit pe credincioși în dreapta credință. Pentru toate acestea, Biserica l-a numit „întocmai cu Apostolii”.
Călătoria la Roma și darurile împărătești
Minunile Sfântului Averchie s-au răspândit până la Roma, iar împăratul Marc Aureliu l-a chemat să vindece pe fiica sa, Lucilia, care era stăpânită de un duh rău. Sfântul a mers la Roma și, prin rugăciune, a vindecat-o pe prințesă. Împăratul, plin de recunoștință, a dorit să-l răsplătească cu daruri scumpe, dar sfântul i-a răspuns cu smerenie:
„Nu are nevoie de bogății acela pentru care pâinea și apa sunt ospăț îmbelșugat. Săracilor le trebuie ajutorul tău, nu mie.”
Impresionat, împăratul a poruncit ca săracii din Ierapole să primească anual trei mii de măsuri de grâu din vistieria imperială și să se construiască băi calde în cetate, spre folosul bolnavilor. Această binefacere s-a păstrat vreme îndelungată, până la domnia lui Iulian Apostatul.
Ultimii ani și trecerea la Domnul
După mulți ani de osteneli apostolice, Sfântul Averchie s-a întors la Ierapole, unde a continuat să păstorească turma lui Hristos cu blândețe și putere. Veneau la el oameni din toate părțile, aducând bolnavi, îndrăciți, orbi și șchiopi, iar sfântul îi vindeca prin rugăciune și prin atingerea mâinilor sale.
Ajungând la vârsta de 72 de ani, Sfântul Averchie a simțit apropierea sfârșitului său. Și-a adunat ucenicii, i-a binecuvântat și i-a îndemnat să păstreze neclintită credința în Hristos. Apoi, în pace și cu chipul luminat, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a slujit cu dragoste și credință toată viața.
După mutarea sa la cele veșnice, trupul i-a fost îngropat în Ierapole, iar la mormântul său s-au săvârșit nenumărate minuni: bolnavii se vindecau, demonii fugeau, iar credincioșii primeau ajutor în necazuri. Sfântul însuși și-a scris epitaflul, gravat în piatră, care se păstrează până astăzi în Muzeul Lateran din Roma o mărturie vie a existenței și sfințeniei sale.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Averchie
Sfântul Ierarh Averchie rămâne până astăzi un chip al râvnei și curajului în slujirea lui Dumnezeu. El a înțeles că adevărata putere nu stă în arme, nici în bogății, ci în credința vie care mișcă inimile și schimbă lumea. Prin lucrarea sa, Hristos a fost mărturisit într-un popor idolatru, iar Biserica s-a întărit în dragoste și unitate.
Viețuirea sa curată, smerenia, blândețea și minunile nenumărate l-au făcut vrednic de numele de „întocmai cu Apostolii”, căci a dus lumina Evangheliei până la marginile lumii cunoscute.
Sfântul Averchie ne arată și nouă, celor de astăzi, că fiecare creștin este chemat să fie un mărturisitor al lui Hristos prin viața sa. Curajul lui de a se ridica împotriva întunericului, dragostea pentru cei pierduți și credința neclintită sunt exemple pentru toți cei ce doresc să trăiască în adevăr și în lumină.
Fie ca rugăciunile Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, să ne ocrotească pe toți, să ne dea putere în credință și să ne povățuiască pe calea mântuirii. Amin.
Condacul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii
Glasul 8
Ca nişte pârgă a firii…
Ca pe un mai mare preot şi împreună locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioşilor te cinsteşte pe tine, Sfinte Ierarhe Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeşte-o, fericite, nebiruită şi fără de valuri, de tot eresul cel gânditor de cele deşarte, mult minunate.
Troparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii
Glasul 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.