Sfântul Ierarh Ambrozie, episcopul Mediolanului, rămâne una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii din primele veacuri creștine, un stâlp neclintit al dreptei credințe și un om în care harul lui Dumnezeu a lucrat încă din pruncie.
Viața sa, învăluită în minuni, înțelepciune și nevoință, a fost un adevărat dar pentru creștinătate, iar Biserica îl pomenește cu cinste la data de 7 decembrie.
Origini binecuvântate și semnele prunciei
Sfântul Ambrozie s-a născut în cetatea Mediolanului din părinți de neam bun și dreptcredincioși. Tatăl său, tot Ambrozie cu numele, era prefect al Galiei, un om cu putere și responsabilitate în Imperiul Roman. Încă din primele luni de viață ale copilului, Dumnezeu a descoperit poporului taina viitorului său mare ierarh.
Când pruncul dormea în aer liber, cu gurița deschisă, un roi de albine s-a așezat pe fața lui, intrând și ieșind din gură, lăsând miere pe limba lui fără să-l vatăme. Doica s-a speriat, dar tatăl, văzând minunea, a oprit-o să le izgonească. Cunoscător al semnelor, el a prorocit atunci: „De va trăi pruncul acesta, mare va fi în popor, că Domnul și-a arătat sluga Sa.” Albinele au fost închipuire a dulcelui său grai și a cuvintelor sale, ce aveau să îndulcească inimile credincioșilor și să vindece sufletele rănite.
După moartea tatălui, Ambrozie s-a mutat cu mama sa și cu sora sa în Roma, unde a strălucit prin istețime, cumpătare și deprinderea artelor retorice. Aici s-a arătat iarăși lucrarea harului. Văzând pe cei din casă sărutând mâna unui episcop, copilul, ca dintr-o pornire profetică, își întindea mâna către ai săi și spunea: „Sărutați-mi mâna, că și eu am să fiu episcop!” Cei din jur nu au luat în seamă cuvintele lui, dar Duhul Sfânt lucra deja în inima copilului, arătând mai înainte misiunea ce avea să vină.
Formarea unui mare dreptar al judecății
Tânărul Ambrozie s-a format în Roma, unde a dobândit învățătură aleasă și o viață morală fără prihană. Era vestit pentru buna grăire, pentru dreptatea neabătută și pentru puterea cuvântului său, ajutând pe cei nedreptățiți și mustrând fără teamă pe cei ce făceau rău. Pe vremea eparhului Prov, acesta l-a ales sfetnic, pentru priceperea și dreptatea lui, iar împăratul Valentinian l-a rânduit prefect al Liguriei și Emiliei, o funcție de mare autoritate.
Deși era numai catehumen, nefiind încă botezat, viața lui era asemenea celor mai buni creștini. De aceea împărații Constantin și Constant îl numeau „cântar și cumpănă a dreptății”. În tot ce făcea, Ambrozie era un model de cumpătare, de judecată nepărtinitoare și de slujire a binelui.
Minunea alegerii ca episcop al Mediolanului
După moartea episcopului Axentie, arian eretic și pricină de tulburare pentru popor, în Mediolan s-a iscat mare ceartă între ortodocși și arieni pentru alegerea unui nou episcop. Împăratul Valentinian a chemat episcopii Italiei și le-a cerut să aleagă un păstor vrednic, care să îndrume poporul cu viață curată și învățătură dreptslăvitoare.
În toiul dezbinării, prefectul Ambrozie a intrat în biserică pentru a liniști mulțimile și pentru a preveni o tulburare publică. Atunci s-a petrecut o minune: un prunc aflat în brațele mamei a strigat cu glas limpede: „Ambrozie să ne fie episcop!” Poporul a primit strigătul copilului ca semn de la Dumnezeu și toți, cu o singură voce, l-au cerut pe Ambrozie ca arhiereu.
Ambrozie s-a împotrivit, socotindu-se nevrednic și nefiind încă botezat. Dar voia lui Dumnezeu a fost mai puternică decât împotrivirea omului. A fost botezat, iar în decurs de numai opt zile a trecut toate treptele preoțești, fiind sfințit episcop la 7 decembrie 374.
Păstor al poporului și stâlp al Ortodoxiei
Din clipa în care a primit harul arhieriei, Sfântul Ambrozie s-a dovedit un păstor adevărat, dăruindu-și întreaga viață Bisericii. A fost un neîntrecut apărător al dreptei credințe și un luptător neobosit împotriva ereziilor lui Arie, Sabelie și Eunomie. A scris multe cărți de mare profunzime teologică, tâlcuind Sfânta Scriptură și luminând sufletele credincioșilor.
Predicile lui, pline de dulceață și forță duhovnicească, atrăgeau mulțimi imense. Între cei pe care i-a câștigat pentru Hristos se numără și Fericitul Augustin, unul dintre cei mai mari teologi ai lumii creștine, care l-a numit „om al lui Dumnezeu, în care locuia lumina”.
Sfântul Ambrozie a cântat și imne de laudă lui Dumnezeu, între care se numără binecunoscutul imn „Pe Tine Te lăudăm”, folosit până astăzi în slujbele creștine.
Neînfricat înaintea împăraților
Deși era un om blând cu cei smeriți, Sfântul Ambrozie nu a cunoscut frica atunci când trebuia să apere adevărul înaintea celor puternici. Împărăteasa Iustina, înrădăcinată în erezia ariană, a încercat să supună Biserica voii sale; episcopul nu s-a clătinat, o înfrunta cu tărie și apăra fără teamă credința sobornicească.
Pe împăratul Teodosie, după masacrul săvârșit la Tesalonic, Sfântul Ambrozie l-a oprit să intre în biserică, arătându-i că puterea lumească nu poate întuneca legea lui Dumnezeu. L-a pus la pocăință publică, învățându-l prin aceasta că nimeni – chiar de ar fi împărat – nu stă deasupra poruncilor lui Hristos.
De asemenea, el a refuzat să-l primească pe tiranul Evghenie, iar pe răufăcătorul Maximus l-a mustrat cu asprime. A fost un apărător statornic al dreptății, de partea celor năpăstuiți și a celor slabi.
Purtător de har și făcător de minuni
Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Ambrozie cu multe daruri duhovnicești. Postea aproape permanent, dormea puțin, se ruga neîncetat și trăia cu mare înfrânare. Pentru curăția și nevoința lui, Dumnezeu i-a descoperit taine, i-a arătat viitorul și a lucrat prin el minuni mari.
A scos demoni din oameni, a vindecat bolnavi și chiar a înviat morți. Una dintre faptele lui de seamă a fost descoperirea moaștelor sfinților mucenici Gherasie, Protasie, Nazarie și Chelsus, pe care Biserica îi sărbătorește la 14 octombrie.
Sfârșitul său luminos
Sfântul Ambrozie a păstorit Biserica Mediolanului cu înțelepciune, smerenie și neobosită dăruire. Pe 7 decembrie 397, într-o zi strălucită de Paști, Marele Ierarh a trecut către Domnul, pe Care L-a slujit întreaga sa viață.
Moartea lui a fost liniștită, plină de pace și lumină, asemenea unui om care a împlinit voia lui Dumnezeu și a făcut rod bogat în Biserică.
Moștenirea Sfântului Ambrozie
Sfântul Ambrozie rămâne în istoria Bisericii ca un dascăl strălucit, un păstor adevărat, un neînfricat apărător al credinței și un slujitor în care dulceața cuvântului s-a unit cu tăria adevărului.
Prin viața sa curată, prin scrierile sale, prin minunile săvârșite și prin statornicia cu care a apărat învățătura creștină, el a devenit un reper al Ortodoxiei și un model pentru episcopi și credincioși.
Astăzi, Biserica îl cinstește ca pe un far de lumină în vremuri de rătăcire și ca pe un păstor neobosit al sufletelor, chemându-ne să urmăm exemplul lui de credință, de curaj și de slujire jertfelnică.
Troparul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului
Glasul 4
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului
Glasul 3
Pentru mărturisirea…
Cu Dumnezeieşti învăţături strălucind, ai îndepărtat înşelăciunea lui Arie, povăţuitorule în cele de Taină şi Păstorule Ambrozie; şi minuni făcând, cu puterea Duhului, ai vindecat cu înţelepciune felurite patimi, părinte cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre.