Viața Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos, este una dintre cele mai impresionante mărturii ale credinței și ale dragostei de Dumnezeu din secolul XX.
Într-o vreme în care prigoana comunistă în Georgia căuta să șteargă orice semn al creștinismului, acest smerit călugăr a luminat poporul cu exemplul său de curaj, jertfă și iubire.
Copilăria și chemarea către Dumnezeu
Sfântul Gavriil, cu numele de botez Goderdzi Vasilievici Urgebadze, s-a născut la data de 26 august 1929, în capitala Georgiei, Tbilisi, într-o familie încercată. Tatăl său, Vasili, funcționar al Partidului Comunist, a fost ucis în condiții misterioase în anul 1931, când copilul avea doar doi ani. Mama sa, Varvara, femeie evlavioasă, și-a crescut copiii în frică de Dumnezeu, în pofida presiunilor ateiste ale regimului sovietic.
Încă din copilărie, micul Goderdzi, alintat Vasiko, s-a arătat un suflet curat și plin de râvnă pentru Hristos. În grădina casei părintești, și-a construit cu propriile mâini o mică chilie din pământ, unde se retrăgea adesea pentru rugăciune. Mai târziu, a transformat această chilie într-o bisericuță cu șapte cupole albastre, ale cărei pereți i-a împodobit cu icoanele adunate de la gunoi, salvate din mâinile celor care le batjocoreau. Această bisericuță se păstrează și astăzi în Tbilisi, fiind un loc de mare evlavie pentru georgieni.
Intrarea în viața monahală și curajul mărturisirii
După terminarea serviciului militar în armata sovietică, tânărul Vasiko a ales calea monahală, intrând în mănăstire și primind în anul 1955 tunderea în monahism sub numele de Gavriil. Curând a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Betania, un așezământ cunoscut pentru credința și trăirea duhovnicească a obștii sale.
Părintele Gavriil s-a făcut cunoscut nu prin cuvânt, ci prin fapta sa curajoasă din 1 mai 1965, ziua marilor parade comuniste. În timpul unei manifestații din centrul orașului Tbilisi, el a dărâmat o uriașă pânză pe care era înfățișat chipul lui Lenin, strigând cu glas mare:
„Opriți-vă! Nu trebuie să-L înlocuiți pe Dumnezeu cu un om muritor!”
Pentru acest gest, considerat „act împotriva statului sovietic”, a fost arestat de KGB și torturat. Pentru a-l discredita și a-l prezenta ca fiind nebun, autoritățile l-au internat într-un spital psihiatric, unde a fost ținut vreme de șapte luni și supus la tratamente inumane. Însă Sfântul Gavriil a suportat toate aceste chinuri cu răbdare și cu blândețe, rugându-se pentru cei ce-l persecutau.
„Nebunia pentru Hristos”, chip al smereniei și al dragostei
După eliberarea sa, părintele Gavriil a trăit o viață de nevoință și smerenie, asumându-și chipul „nebunului pentru Hristos”. Se prefăcea adesea că este neînțelept, vorbind în parabole sau gesticulând ciudat, pentru a ascunde harul pe care îl avea. Însă cei care-l cunoșteau mai bine vedeau în el un adevărat profet al vremurilor, un om al rugăciunii neîncetate și al iubirii desăvârșite.
Cuviosul avea darul înainte-vederii și al vindecării bolilor, iar prin cuvântul său, mulți oameni s-au întors la credință. Într-o perioadă în care bisericile erau distruse, iar credința era prigonită, el nu se temea să predice pe străzi și să mustre păcatul. Îmbrăcat sărăcăcios, uneori desculț, alteori purtând haine rupte, arăta lumii că adevărata comoară nu se găsește în bunurile pământești, ci în Hristos.
Ultimii ani și adormirea întru Domnul
După anul 1989, părintele Gavriil s-a retras la Mănăstirea Samtavro, lângă vechea capitală Mtskheta, unde a adunat o obște de maici. Acolo și-a petrecut ultimii ani ai vieții, îndrumând duhovnicește pe toți cei care veneau la el în căutarea mângâierii.
Deși era bolnav, nu se plângea niciodată. Primea zilnic zeci de oameni, binecuvântându-i, sfătuindu-i și rugându-se pentru ei. Din rugăciunile sale s-au născut nenumărate minuni: bolnavi care s-au vindecat, oameni care s-au întors la credință, familii împăcate, și chiar fenomene inexplicabile omenește.
Sfântul Gavriil a adormit în Domnul la 2 noiembrie 1995, fiind înmormântat simplu, așa cum își dorise, într-o pânză de in și pe o scândură, în curtea Mănăstirii Samtavro. Imediat după înmormântare, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar mulți bolnavi s-au vindecat prin rugăciunile adresate cuviosului.
Descoperirea sfintelor moaște și canonizarea
La 21 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgiei a hotărât canonizarea arhimandritului Gavriil Urgebadze sub numele de „Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos”, stabilind ca zi de prăznuire data de 2 noiembrie.
Pe 22 februarie 2014, sfintele sale moaște au fost descoperite în chip minunat în curtea Mănăstirii Samtavro și au fost mutate, în procesiune solemnă, la Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta, iar mai apoi, pe 24 februarie, au fost duse la Catedrala Sfintei Treimi din Tbilisi, unde credincioșii s-au putut închina timp de o săptămână.
Mii de pelerini au venit să aducă rugăciune și mulțumire sfântului, iar Patriarhul Georgiei, împreună cu ierarhii și clerul Bisericii, s-au închinat cu evlavie la sfintele sale moaște, care au fost așezate într-o raclă de lemn frumos împodobită.
Minunile Sfântului Gavriil
După descoperirea moaștelor, Dumnezeu a binevoit să arate și mai mult slava sfântului Său. Icoana Sfântului Gavriil a început să izvorască mir cu un parfum puternic de trandafiri, iar din acel mir s-au săvârșit multe vindecări minunate.
Prima minune cunoscută s-a petrecut în familia Arsenadze. Fetița lor, Nino, bolnavă de cancer, fusese diagnosticată fără speranță. Părinții au cumpărat o icoană a Sfântului Gavriil de la Catedrala Sfintei Treimi, iar în ziua Învierii Domnului din anul 2014, icoana a început să izvorască mir. Mama, cu credință, a uns copilul cu mirul sfântului, iar fetița s-a vindecat în chip deplin.
O altă minune a fost aceea a unui băiețel de cinci ani, mut din naștere, care, după ce a fost uns pe frunte cu mirul izvorât din icoana sfântului, a început să vorbească limpede, spre uimirea părinților.
Și alte mărturii s-au adunat de atunci: o femeie bolnavă de erizipel s-a vindecat complet, iar o adolescentă cu o gravă afecțiune cardiacă și-a recăpătat sănătatea după rugăciuni și ungere cu mir.
Moștenirea duhovnicească a unui sfânt al secolului XX
Sfântul Gavriil Mărturisitorul a rămas în conștiința poporului georgian ca simbolul dragostei smerite și al credinței neclintite. Într-o epocă în care oamenii se rușinau să-și mărturisească credința, el a arătat că „nebunia pentru Hristos” este, de fapt, o formă supremă de înțelepciune duhovnicească, o lepădare totală de sine pentru a trăi în deplină unire cu Dumnezeu.
Prin viața lui plină de umilință, dar și de putere duhovnicească, Sfântul Gavriil a devenit un nou „nebun întru Hristos” asemenea marilor sfinți ai Rusiei și ai Bizanțului, un om care a purtat crucea nebuniei sfinte pentru a aduce lumină într-o lume întunecată de necredință.
Astăzi, mormântul său, icoanele și sfintele sale moaște sunt izvor de bucurie și mângâiere pentru mii de credincioși care îi cer ajutorul în necazuri și suferințe.
Troparul Sfântului Cuvios Gavriil Georgianul
Prin curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului ai lucrat și cu suspinurile cele din adânc spre însutite osteneli ai făcut-o roditoare și lumii te-ai făcut luminător strălucind cu minunile, Gavriil, Părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.