În istoria Bisericii Ortodoxe, unii sfinți se remarcă prin nevoințe aspre, alții prin înțelepciune sau prin curajul mărturisirii. Sunt însă și sfinți care strălucesc mai ales prin virtutea iertării desăvârșite.
Un astfel de ales al lui Dumnezeu este Sfântul Dionisie din Zakynthos, chip viu al poruncii lui Hristos: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”. Viața sa rămâne o mărturie a lucrării harului dumnezeiesc în inima omului smerit.
Originea și chemarea timpurie la viața duhovnicească
Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în Insula Zachint (Zakynthos), într-o familie nobilă și profund evlavioasă, cu îndepărtate origini normande. Deși provenea dintr-un neam cu poziție socială însemnată, copilul Dionisie a arătat încă din primii ani o înclinație deosebită către cele duhovnicești, o minte luminată și o dorință sinceră de liniște și rugăciune.
Într-o vreme în care tentațiile lumii erau numeroase, iar statutul său i-ar fi putut deschide ușile unei cariere strălucite, tânărul Dionisie a ales calea lepădării de sine. La vârsta de douăzeci și unu de ani, dorind să lupte împotriva patimilor, a trupului și a diavolului, s-a retras din lume și a îmbrățișat viața monahală.
Nevoința monahală în Insulele Strofade
Intrarea sa în monahism a avut loc la Mănăstirea din Insulele Strofade, situată la sud de Zachint, unde a primit numele de Daniel. Deși foarte tânăr, noul monah s-a dovedit repede o pildă de ascultare, smerenie și viață curată, chiar și pentru călugării înaintați în nevoință.
Posturile aspre, privegherile neîncetate, rugăciunea fierbinte și cugetarea adâncă la cele dumnezeiești i-au curățit sufletul și i-au întărit voința. Harul lui Dumnezeu a lucrat vădit în viața sa, astfel încât, în anul 1570, a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Chefaloniei, Filoteu Loverdos.
Pentru vrednicia și statornicia sa, a fost rânduit stareț al Mănăstirii Strofadelor, iar mai târziu și al Mănăstirii Maicii Domnului Anafonitria, aflată pe înălțimile Insulei Zachint.
Chemarea la slujirea episcopală
După izbăvirea minunată a Insulei Zachint de o mare năvălire a oștilor turcești, în octombrie 1571, Sfântul Dionisie plănuia să plece în pelerinaj la Locurile Sfinte. Drumul său l-a purtat însă prin Atena, unde Arhiepiscopul Nicanor, cunoscând viața și virtuțile sale, a stăruit ca el să primească scaunul de Episcop al Eghinei.
Deși iubitor de liniște și singurătate, monahul Daniel a primit această chemare ca pe o ascultare dumnezeiască. În anul 1577, a fost hirotonit episcop, primind numele de Dionisie.
Ca episcop, a lucrat cu multă înțelepciune și grijă părintească pentru renașterea vieții bisericești a insulei, aproape pustiită de tulburările vremii. A păstorit turma cu blândețe, jertfelnicie și discernământ, devenind repede cunoscut și iubit de credincioși.
Retragerea din scaun și întoarcerea la nevoință
Faima care i se răspândea tot mai mult a devenit pentru Sfântul Dionisie pricină de teamă duhovnicească. Dorind să se ferească de slava deșartă și de risipirea adusă de viața publică, în anul 1579 a ales să se retragă de bunăvoie din scaunul episcopal și să se întoarcă în patria sa.
La chemarea Patriarhului Constantinopolului, Ieremia al II-lea, a îndeplinit pentru o vreme slujirea de horepiscop în Zachint, continuând să hirotonească preoți și să rânduiască viața bisericească. Totuși, dorul de liniște l-a făcut ca, în anul 1582, să se retragă definitiv la Mănăstirea Maicii Domnului Anafonitria.
Aici a dus o viață aspră, retrasă, dedicată rugăciunii și milosteniei. Nu primea pe nimeni în chilia sa, ieșind doar pentru a ajuta săracii sau pentru a-i povățui pe ucenici.
Minunea iertării ucigașului fratelui său
Cea mai cutremurătoare pagină din viața Sfântului Dionisie este legată de iertarea ucigașului propriului său frate, Constantin. Fugar și urmărit de autorități, acesta a ajuns la mănăstire fără să știe cine este starețul și a cerut adăpost.
Aflând adevărul, Sfântul Dionisie și-a înfrânt durerea omenească și ispita răzbunării. Urmând pilda lui Hristos, l-a mângâiat, l-a îndemnat la pocăință și l-a ascuns. Când urmăritorii au venit, sfântul a tăinuit adevărul și le-a potolit mânia cu cuvinte de pace. După plecarea acestora, l-a eliberat pe ucigaș, dăruindu-i hrană și bani pentru drum.
Această faptă l-a arătat lumii drept icoana vie a iubirii vrăjmașilor.
Darul minunilor și al înainte-vederii
Pentru iubirea sa nemărginită, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. A oprit apele unui fluviu în vreme de ploaie torențială, a dezlegat trupul unei femei rămase neputrezite prin citirea rugăciunii, a adus la pocăință pescari printr-o pescuire minunată și avea darul de a descoperi păcatele ascunse ale celor ce veneau la spovedanie.
Adormirea și cinstirea moaștelor
Ajuns la 75 de ani, slăbit de boală și nevoințe, Sfântul Dionisie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 17 decembrie 1622, după ce și-a vestit mai dinainte mutarea. Trupul său a fost îngropat la Mănăstirea Strofadelor, iar mai târziu, la deschiderea mormântului, moaștele au fost aflate nestricate și bine mirositoare.
Astăzi, ele se află în Zachint, fiind izvor de minuni și mângâiere pentru credincioși. Sfântul Dionisie este recunoscut drept ocrotitorul principal al insulei, iar cinstirea sa a fost confirmată oficial în anul 1703.
Sfântul Dionisie, icoana iertării creștine
Sfântul Dionisie din Zakynthos rămâne peste veacuri un model desăvârșit de iertare, smerenie și iubire creștină. Viața sa ne arată că adevărata putere nu stă în răzbunare, ci în dragostea care vindecă, iar sfințenia nu se dobândește prin slavă, ci prin jertfa tăcută a inimii. Într-o lume marcată de ură și dezbinare, exemplul său este mai actual ca oricând.
Troparul Sfântului Ierarh Dionisie din Zakynthos
Glasul 1
Pe mlădița din Zachint și episcopul Eghinei, ocrotitorul Mănăstirii Strofada, pe Sfântul Dionisie toți să îl lăudam și să-i strigăm: Prin ale tale calde rugăciuni mântuiește pe cei ce strigă către tine: Slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce te-a dăruit mijlocitor neadormit!