Sfântul Cuvios David din Evia este unul dintre marii sfinți făcători de minuni ai Bisericii Ortodoxe, un chip luminos al sfințeniei, care a strălucit prin smerenie, blândețe, curăție și puterea rugăciunii.
Numit „Bătrânul” încă din tinerețe, datorită înțelepciunii și sporitului său duhovnicesc, Cuviosul David a fost un om ales al lui Dumnezeu, un nou Avvă între părinți, care a adus mângâiere și vindecare nenumăraților credincioși de-a lungul veacurilor.
Copilăria minunată a „Copilului Înaintemergătorului”
Cuviosul David s-a născut în anul 1591, în satul Gardinița din Locrida, într-o familie binecuvântată, tatăl său fiind preot. Încă din pruncie, copilul David a dat semne de sfințenie, fiind atras cu o dragoste neobișnuită de biserică și de icoanele sfinte. Cel mai mult iubea icoana Sfântului Ioan Botezătorul, căruia i se va închina toată viața.
O întâmplare minunată a uimit familia sa: înainte de a împlini doi ani, întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, copilul a răspuns cu simplitate și tainică înțelepciune: „Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul.” Cuvintele sale au fost o adevărată profeție a legăturii pe care avea să o aibă cu Sfântul Ioan, numit Înaintemergătorul Domnului.
La doar trei ani, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în vis și l-a chemat la „casa sa”, o bisericuță de la marginea satului. Copilul a mers acolo și a rămas mai multe zile, fiind găsit sâmbăta de părinți în fața icoanei, cu chipul luminos, ca un înger. De atunci, pruncul David a început să vorbească adesea cu Înaintemergătorul, pe care îl vedea în vedenii.
Chemarea spre viața duhovnicească
La vârsta de patru ani, copilul a învățat să citească, iar la cinci ani cerceta cărțile de cult, deși acestea erau scrise în limba greacă veche. La opt ani, le tâlcuia cu înțelepciune, atras în mod deosebit de imnele Sfântului Ioan Damaschin și de Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Era limpede pentru toți că Duhul Sfânt lucra în el.
La cincisprezece ani, simțind chemarea monahală, Cuviosul Ioan Botezătorul i s-a arătat din nou, poruncindu-i să plece în căutarea unui povățuitor duhovnicesc. Tânărul David s-a despărțit de părinții săi și, călăuzit de Dumnezeu, l-a întâlnit pe Părintele Acachie, un mare nevoitor. Sub îndrumarea acestuia, la Mănăstirea din Magnisia, David a fost tuns în monahism și a primit ascultarea de a îngriji biserica.
Prin blândețea, smerenia și ascultarea sa, a devenit pildă pentru toți, primind numele de „David Bătrânul”.
Călătoria duhovnicească spre Sfântul Munte Athos
După o vreme, împreună cu duhovnicul său Acachie, a mers la Mănăstirea Ossa, unde viața sa plină de virtuți a impresionat întreaga obște. A fost hirotonit diacon și a slujit cu multă râvnă. Apoi, împreună cu părintele său duhovnicesc, a plecat spre Sfântul Munte Athos, locul sfințeniei și al liniștii desăvârșite.
Cercetând mănăstirile și schiturile athonite, Cuviosul David a rămas în Marea Lavră a Sfântului Atanasie Athonitul, unde s-a nevoit cu post, rugăciune și privegheri. Acolo, harul lui Dumnezeu l-a umplut de daruri duhovnicești, făcându-l luminător pentru mulți călugări tineri.
Ascultarea și încercările slujirii
Când părintele Acachie a fost hirotonit mitropolit de Navpact și Arta, l-a chemat pe Cuviosul David alături de el, dorind chiar să-l facă episcop. Însă smeritul monah a refuzat, primind doar hirotonia întru preot. Ca duhovnic al tinerilor și sfătuitor al ierarhului, Cuviosul David a rămas un apărător al adevărului și al curăției preoției.
Pentru râvna și iubirea sa de Dumnezeu, a fost numit egumen al Mănăstirii Vernicova, unde a găsit o stare duhovnicească decăzută. Cu blândețe și răbdare, a început să îndrepte viața monahilor, însă a avut parte și de încercări grele.
Turcii, învinuindu-l că a ajutat niște copii greci să scape din robie, l-au prins, l-au bătut crunt și l-au spânzurat cu mâinile legate. Suferind toate cu răbdare, a fost eliberat prin mijlocirea unor creștini. Nevrând să se întoarcă la mănăstirea unde fusese trădat, Cuviosul a plecat spre insula Evia, locul unde avea să-și desăvârșească viața.
Minunea trecerii pe apă
Ajuns la țărm, a rugat un barcagiu să-l ducă pe insulă, dar acela, văzându-l sărac și cu rasa ponosită, l-a refuzat. Atunci, Cuviosul David și-a întins rasa pe apă și, în chip minunat, a plutit pe ea până la malul celălalt. Minunea aceasta a fost văzută de barcagiu, care s-a căit și a devenit unul dintre ucenicii sfântului.
Zidirea mănăstirii din Rovies și izvorul minunat
Pe insula Evia, Cuviosul David a găsit un loc liniștit aproape de satul Rovies, lângă o bisericuță veche cu hramul „Schimbarea la Față”. Acolo s-a nevoit într-o peșteră timp de doi ani. Când un tânăr cioban i-a cerut să-i devină ucenic, sfântul s-a hotărât să ridice o mănăstire.
Întrucât în acel loc nu exista apă, s-a rugat cu credință, lovind o stâncă cu toiagul. A doua zi, piatra s-a despicat și a izvorât apă curată, care curge și astăzi, fiind izvor de binecuvântare pentru cei care o beau cu credință.
Pentru a strânge cele necesare construirii mănăstirii, Cuviosul David a călătorit prin Țara Românească, Moldova și Rusia. Pretutindeni a fost primit cu dragoste, iar bunii creștini i-au oferit daruri. Cu voia lui Dumnezeu, toate cele adunate au ajuns în Evia printr-o minune: au fost puse într-un buștean gol pe dinăuntru, care a plutit peste ape până la țărm, fără a se scufunda.
Viața duhovnicească și minunile sale
După întoarcerea în Evia, Cuviosul David a ridicat mănăstirea și a format o obște de călugări care i-au urmat exemplul. Prin rugăciunile și sfaturile sale, mulți s-au întors la credință, au fost vindecați de boli și izbăviți de necazuri.
Sfântul îi învăța pe toți importanța spovedaniei și a rugăciunii neîncetate, arătând că omul nu se poate apropia de Dumnezeu fără pocăință. Era un adevărat doctor al sufletelor, care aducea vindecare prin cuvânt, prin rugăciune și prin dragostea sa părintească.
Minunea din satul Disto
Una dintre cele mai cunoscute minuni săvârșite de Cuviosul David s-a petrecut în satul Disto, unde oamenii sufereau din pricina mulțimii de țânțari. Rugat de credincioși să se roage pentru ei, sfântul a îngenuncheat și, după puțină vreme, Dumnezeu a gonit țânțarii și a secat mlaștinile care le erau pricină.
Trecerea la Domnul și slava cerească
Cu trei zile înainte de mutarea sa la Domnul, Cuviosul David i-a adunat pe frații din mănăstire și le-a spus că i s-a descoperit ceasul sfârșitului său pământesc. Le-a dat sfaturi părintești, îndemnându-i să rămână statornici în făgăduințele monahale și în dragostea de Hristos. Apoi, după ce s-a rugat îndelung, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind învăluit de o lumină cerească.
De atunci și până astăzi, Cuviosul David din Evia continuă să lucreze minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu credință. Trupul său, neputrezit și izvorâtor de bună mireasmă, se află la Mănăstirea sa din Rovies, unde pelerinii vin din toată lumea să se roage și să primească binecuvântare.
Moștenirea duhovnicească
Cuviosul David a lăsat Bisericii Ortodoxe o moștenire de neprețuit: chipul unui monah desăvârșit, plin de blândețe, de dragoste și de smerenie. El este un model de sfințenie pentru toți creștinii – un om care, deși a trăit în vremuri de grea încercare, a răspuns chemării lui Hristos prin jertfă și credință neclintită.
Rugăciunile sale sunt izvor de pace, iar viața lui este o mărturie că Dumnezeu lucrează și astăzi prin cei care Îl iubesc din toată inima.
Condacul Sfântului Cuvios David din Evia
Glasul 4
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Arătatu-te-ai în lume ca o stea prealuminoasă, cu dumnezeieștile daruri ale tămăduirilor luminând pe toți care cu credință se apropie de tine, Davide, lauda Părinților.
Troparul Sfântului Cuvios David din Evia
Glas 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinele cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii strălucind cu minunile, David, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.