Credința ortodoxă păstrează mărturii vii care nu doar impresionează, ci trezesc inimile și schimbă vieți. Una dintre ele este legătura dintre doi sfinți, din două lumi aparent opuse, uniți de harul lui Dumnezeu într-un moment esențial: întâlnirea dintre Sfântul Cuvios Zosima și Sfânta Maria Egipteanca. El, un monah cu viață rânduită și smerită în obștea mănăstirii; ea, o fostă păcătoasă ce trăise ani grei în pustia Iordanului, în post și rugăciune. Împreună, ei dau mărturie despre puterea pocăinței, dar și despre rolul slujitorului tăcut al lui Dumnezeu, cum a fost Zosima. Este pomenit pe 4 aprilie.
Viața Sfântului Zosima
Sfântul Cuvios Zosima s-a născut în secolul al V-lea, în Palestina. A fost crescut în frică de Dumnezeu și a intrat de tânăr în viața monahală. A petrecut ani buni într-o mănăstire unde a deprins toate rânduielile și a urmat cu strictețe viața ascetică. Se spune despre el că a atins un nivel înalt de nevoință, rugăciune și post, ajungând să fie cinstit de ceilalți frați ca un model de desăvârșire.
Cu toate acestea, după peste patruzeci de ani de viață monahală, Zosima a început să simtă o ispită lăuntrică: gândul că poate nu mai are ce învăța de la alții, că a atins deja culmile duhovnicești. Această ispită subtilă a mândriei a fost îngăduită de Dumnezeu nu pentru a-l osândi, ci pentru a-l pregăti pentru una dintre cele mai importante întâlniri ale vieții lui.
Retragerea în pustie și întâlnirea cu Maria Egipteanca
Urmând o tradiție a mănăstirii în care viețuia, călugării se retrăgeau în fiecare post al Paștelui în pustie pentru nevoință și liniștire. Într-un astfel de post, Zosima a ajuns în adâncul pustiului Iordanului. Aici a întâlnit, spre marea lui uimire, o femeie îmbrăcată în zdrențe, arsă de soare, care fugea de privirea lui. Când a încercat să se apropie, ea i-a strigat pe nume, fără ca el să o fi cunoscut vreodată.
Era Maria Egipteanca. Povestea ei i-a zguduit întreaga ființă: fusese o femeie destrăbălată în Alexandria, trăind în păcat timp de 17 ani. A mers într-o zi la Ierusalim din curiozitate și acolo, vrând să intre în biserică de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a simțit o putere nevăzută care o oprea. În acel moment, în inima ei s-a născut pocăința. A promis Maicii Domnului că se va schimba și s-a retras imediat în pustiu, unde a trăit singură peste patruzeci de ani, în post aspru și rugăciune continuă.
Zosima – martorul sfințeniei
Zosima a fost profund mișcat de această mărturisire. Maria nu cerea nimic pentru ea însăși. Doar la finalul întâlnirii i-a cerut ca în următorul an să îi aducă Sfânta Împărtășanie, pe malul Iordanului. El a făcut întocmai. Când a venit timpul, ea a venit pe apă, mergând deasupra râului ca pe uscat. Zosima a înțeles atunci că se afla în fața unei sfinte.
A urmat o ultimă întâlnire, a treia și ultima. Când Zosima a venit în anul următor, a găsit-o moartă, întinsă pe nisip, cu un mesaj scris lângă trup: „Îngroapă, părinte Zosima, trupul smeritei Maria în acest loc. Am adormit în Domnul în ziua în care m-am împărtășit.” A fost uimit: distanța până în pustie era mare, dar ea murise în acea noapte. Mai mult, lângă el a apărut un leu, care a săpat cu labele sale groapa pentru sfânta. Cu ajutorul leului, Zosima a îngropat-o.
Această scenă, de o simplitate și o forță tulburătoare, încheie o întâlnire providențială. Zosima, monahul iscusit, a fost ales de Dumnezeu să fie martorul unei pocăințe desăvârșite. Dar mai mult decât atât, a fost cel care a primit, păstrat și transmis mai departe această mărturie.
Rolul lui Zosima în tradiția ortodoxă
Sfântul Zosima nu este pomenit doar ca un însoțitor al unei mari sfinte. El este un exemplu al slujirii tăcute, al smereniei autentice. În loc să-și apere „dreptatea” duhovnicească, a recunoscut harul acolo unde l-a văzut – într-o femeie sălbăticită de pustie, dar luminată de Dumnezeu. Nu s-a scandalizat, nu a judecat, nu a pus întrebări inutile. A ascultat, a învățat, a slujit.
Marea lui virtute a fost ascultarea interioară. Într-o epocă în care mulți călugări căutau minuni și vedenii, Zosima a fost ales să trăiască una autentică, fără să o caute. Și a rămas un canal curat prin care povestea Mariei Egipteanca a ajuns până la noi.
Pilda lui e una actuală: câți dintre noi nu cădem în autosuficiență spirituală? Câți nu credem, la un moment dat, că „știm destul”, că „ne-am mântuit deja”? Zosima ne arată că Dumnezeu ne poate surprinde prin oameni neașteptați și în momente de răscruce.
Moștenirea lui Zosima
Tradiția Bisericii ne-a păstrat această poveste nu ca pe o legendă, ci ca pe o mărturie vie. Istorisirea a fost preluată de Sfântul Sofronie, patriarh al Ierusalimului, care a pus-o în scris. A fost inclusă în Triod, și este citită integral în Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. A devenit un punct de reper al Postului Mare, o chemare la pocăință adevărată.
Icoana Sfântului Zosima apare adesea alături de Maria Egipteanca, într-un gest de slujire: oferindu-i Sfânta Împărtășanie. Este un simbol al Bisericii care hrănește sufletele ce au ajuns în adâncul pustiei lăuntrice. Și un memento că harul nu are limite: nici geografice, nici morale.
Sfântul Cuvios Zosima nu este doar un personaj de fundal în viața Sfintei Maria Egipteanca
El este o oglindă pentru toți cei care cred că au ajuns departe în viața duhovnicească. Ne arată că adevărata sfințenie începe cu smerenie, cu recunoașterea harului acolo unde nu ne așteptăm, și cu disponibilitatea de a învăța până la sfârșit. Fie ca rugăciunile lui să ne întărească în lupta noastră lăuntrică și să ne țină inimile deschise către pocăința adevărată, oriunde am fi pe drumul vieții.
Condac
(Glas 3)
Să-l lăudăm pe dreptul Zosima, mândria călugărilor, Și împreună cu el, pe Maria care a dus viață îngerească în pustie. Să strigăm către ei cu credință: Izbăvește din stricăciune și patimi stricătoare, Pe cei care prăznuiesc amintirea voastră plină de lumină!
Tropar
(Glas 8)
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor Și cu suspinurile cele dintr adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Zosima, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Să dăm și noi slavă lui Dumnezeu, Împăratul veacurilor, ca să ne învredni-cească să dobândim milă în ziua Judecății, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.