În Biserica Ortodoxă, luna iunie, în ziua a șasea, strălucește prin pomenirea unui luminător al pustiei: Sfântul Cuvios Visarion. Deși este mai puțin cunoscut în rândul creștinilor de astăzi, viața acestui mare nevoitor egiptean este un izvor nesecat de învățătură, evlavie și inspirație. Născut în Egipt în secolul al V-lea, într-o vreme de mari prefaceri teologice și duhovnicești, Visarion s-a distins printr-o viață de asceză neîntrecută, prin smerenie adâncă și prin darul minunilor, care îl așază alături de cei mai mari sfinți ai pustiei.
Tinerețea și chemarea spre sfințenie
Încă din fragedă tinerețe, Visarion a fost atras de Iisus Hristos cu o iubire arzătoare. Lumina harului lui Dumnezeu i-a pătruns inima, iar el a ales să-și păzească curăția și să nu-și întineze haina Botezului cu păcate. Nu a căutat nici slava lumii, nici confortul material, ci a râvnit cele cerești, ceea ce l-a determinat să pornească spre Ierusalim pentru a cerceta locurile sfinte și pentru a cunoaște oameni ai lui Dumnezeu.
Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Gherasim de la Iordan, faimos pentru viața sa ascetică și pentru prietenia cu un leu care îi slujea. De asemenea, l-a cunoscut pe Sfântul Eftimie cel Mare și pe Sfântul Sava, coloși duhovnicești ai vremii. Din întâlnirile cu acești părinți s-a întărit în hotărârea de a trăi o viață de nevoință și rugăciune.
Ucenicia și intrarea în monahism
Întors în Egipt, Sfântul Cuvios Visarion și-a ales drept povățuitor pe Cuviosul Isidor Pelusiotul, un alt sfânt vestit pentru înțelepciunea sa și pentru puterea cuvântului. Sub îndrumarea acestuia, Visarion a pășit cu hotărâre pe calea monahismului. A renunțat la toată averea moștenită, împărțind-o săracilor și mănăstirilor, și s-a retras în pustie, întru liniște, cu post și rugăciune neîncetată.
Trupul lui era slăbit de osteneli, dar duhul era viu. Se asemăna celor fără de trupuri – îngerilor – atât prin felul de viață, cât și prin necontenita aducere aminte de Dumnezeu. Timp de patruzeci de ani nu s-a culcat niciodată pe o parte, ci dormea șezând sau stând în picioare, cu gândul neabătut către Cer. Această asceză uluitoare nu era doar o performanță fizică, ci un rod al dragostei neostoite față de Iisus Hristos.
Minuni și puteri dumnezeiești
Dumnezeu, Care Se revelează celor smeriți și credincioși, l-a învrednicit pe Sfântul Cuvios Visarion cu darul facerii de minuni. Minunile nu au fost scop în sine, ci expresii ale unei credințe pure și ale unei vieți în care voia lui Dumnezeu era urmată cu desăvârșire.
Ucenicul său, avva Dula, spune cum, într-o zi toridă, însetat fiind lângă malul mării, Visarion s-a rugat și a binecuvântat apa cu semnul Sfintei Cruci, iar aceasta s-a făcut dulce. Ucenicul, uimit, a umplut un vas cu apă, dar sfântul i-a spus: „Dumnezeu aici și pretutindeni Dumnezeu”, arătând că purtarea de grijă divină nu este limitată de loc sau timp.
Altădată, în drumul spre un stareț, văzând că apune soarele și calea era lungă, Visarion s-a rugat, iar soarele s-a oprit pe cer până și-au încheiat călătoria, o minune care amintește de fapta lui Iosua Navi în Vechiul Testament. Tot prin rugăciune a făcut să plouă în vreme de secetă și a trecut pe jos un râu, apa fiind pentru el ca un drum uscat.
Pildă de smerenie și iubire
Cu toate aceste daruri extraordinare, Visarion era adânc smerit. Nu se socotea pe sine mai bun decât alții. Când un frate a fost exclus din biserică de catre preot pentru o greșeală, Sfântul Cuvios Visarion a ieșit împreună cu el, spunând simplu și zguduitor: „Și eu sunt păcătos.” Nu a judecat, ci a iubit. Nu a mustrat, ci s-a făcut una cu cel căzut.
Această smerenie profundă a fost temelia întregii sale vieți. Nu căuta slava, nu dorea să fie lăudat, ci voia doar să se unească cu Dumnezeu. Când nu avea ispite și totul părea liniștit în sufletul său, spunea: „Atunci mai mult te smerește, ca nu cumva bucurie străină să te înalțe.”
Întâlnirea cu o ascetă necunoscută
Una dintre cele mai cutremurătoare întâmplări din viața sa a fost descoperirea unei femei care trăia deghizată ca monah într-o peșteră, nevorbind cu nimeni, în post și lucru. După ce a trecut la Domnul, Visarion a descoperit adevărata ei identitate. Atunci a rostit cu uimire și smerenie: „Iată cum și femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetăți petrecem cu neorânduială.” A fost o lecție de realism duhovnicesc și de recunoaștere a lucrării lui Dumnezeu în cele mai neașteptate locuri.
Moartea și moștenirea sa spirituală
Cuviosul Visarion a trăit până la adânci bătrâneți, închinându-și întreaga viață Domnului Iisus Hristos. A murit în pace, cum trăise, întru sfințenie și liniște. A lăsat în urmă nu o mănăstire, nu o carte scrisă, ci o amintire vie a unei vieți îndumnezeite, care continuă să lumineze peste veacuri.
Sfântul Visarion ne arată o altă cale, calea tăcerii, a postului, a rugăciunii, a smereniei radicale
Viața lui nu este o poveste frumoasă, ci o provocare. Ne îndeamnă să ieșim din convenții, din mulțumirea de sine, și să ne apropiem de Dumnezeu cu inima zdrobită, cu pocăință adevărată.
Sfântul Visarion este dovada vie că sfințenia nu este rezervată aleșilor, ci este rezultatul iubirii și al lepădării de sine. E un strigăt blând către toți cei ce vor să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos cu toată inima: „Dumnezeu este pretutindeni. Și El Se descoperă celor care-L caută cu sinceritate.”
Cântare de laudă la Sfântul Visarion
Visarion Sfântul, de acoperiș și hrană lipsit,
Fecioria-și păzește din leagăn pân’ la moarte:
Fecioria trupului și curăția minții.
De aceea plin de darul priceperii este el,
Al priceperii dumnezeiești și puterii.
El darul bucuriei și al păcii are,
Nu cunoaște tristețea și apăsarea.
El nu cunoaște tristețea, nici întristarea,
Având gândul curat și mintea curată,
Străvăzătoare, limpede precum cristalul.
Când flacăra dumnezeieștii iubiri
În inima lui s-a aprins,
El a-nceput să lucreze multe și mari minuni.
El a umblat precum pe pământ și pe ape,
Iar necuratele duhuri de spaima lui tremurau.
El soarele a oprit și a lungit ziua,
Și tot ce cu gura rostea se făcea faptă.
Întru el Dumnezeu cu putere lucra,
Căci lui Dumnezeu i se supunea pururea-n toate.
O, de minuni făcătorule Părinte,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să ne miluiască pe noi
Prin rugăciunile tale!