Mănăstirea Optina din Rusia a fost, în secolul XIX și începutul secolului XX, una dintre cele mai puternice surse de viață duhovnicească în toată Ortodoxia. Cunoscută mai ales pentru stareții săi – mari părinți cu viață sfântă, înzestrați cu darul înainte-vederii și al pătrunderii inimii omului – Optina a fost un loc unde harul lui Dumnezeu s-a revărsat din belșug. Printre acești stareți se numără și Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina, pomenit pe 1 aprilie, un om simplu, smerit, dar de o profunzime duhovnicească rar întâlnită.
O copilărie obișnuită, o chemare neobișnuită
Sfântul Varsanufie s-a născut pe 5 februarie 1845 în gubernia Samara, într-o familie de țărani evlavioși. Numele său din lume era Pavel Plikhanov. De mic copil a fost atras de biserică, de slujbe și de rugăciune. Spre deosebire de alți copii, Pavel nu era atras de jocuri sau de gălăgie, ci prefera singurătatea și liniștea.
La vârsta de 18 ani, a intrat ca student în școala militară din Poltava, iar mai târziu a slujit ca ofițer în armata rusă. Deși purta haina militară, sufletul său nu găsea pace în mijlocul vieții lumești. Avea o evlavie sinceră, citea cu sete cărți duhovnicești și era cunoscut pentru viața lui morală. Încetul cu încetul, în inima lui Pavel s-a aprins dorința de a-L urma pe Iisus Hristos în mod deplin, lepădându-se de toate cele lumești.
La poarta mănăstirii
La vârsta de 40 de ani, după multe frământări și căutări lăuntrice, Pavel a lăsat totul în urmă – carieră, onoruri, siguranță – și a mers la Mănăstirea Optina. Aici a fost primit cu dragoste și discernământ de părintele Anatolie, unul dintre marii stareți ai vremii. A început o viață de ascultare tăcută și nevoință ascunsă.
În scurt timp, a fost tuns în monahism cu numele de Varsanufie, iar mai apoi hirotonit ieromonah. Nu căuta nici o funcție, nici un rol important. Dimpotrivă, se ferea de atenție și slujiri „văzute”, preferând smerenia și anonimatul. A lucrat ani de zile în biblioteca mănăstirii și era văzut adesea singur, cufundat în rugăciune sau lectură.
Un părinte al inimilor frânte
După mutarea la Domnul a mai multor stareți ai Optinei, părintele Varsanufie a fost ales egumen al schitului de la Optina. A acceptat această slujire cu multă smerenie și teamă, conștient că nu poziția face duhovnicul, ci viața și harul.
Deși era un om al tăcerii, Varsanufie avea un dar aparte de a pătrunde în sufletul oamenilor. Mulți veneau la el cu întrebări grele, cu sufletul încărcat de păcate, de neliniști sau de confuzii. Răspunsurile lui erau scurte, dar limpezi. Nu vorbea mult, dar fiecare cuvânt avea greutate. Nu dădea sfaturi teoretice, ci vorbea din viață, din experiența personală cu Dumnezeu.
Era cunoscut pentru blândețea sa și pentru răbdarea fără margini cu care asculta pe fiecare în parte. Nu se grăbea, nu judeca, nu ridica vocea. Oamenii simțeau că stau în fața unui om al lui Dumnezeu, în care nu era nici urmă de mândrie sau interes personal.
Scrisorile unui suflet luminat
Din dragostea sa pentru oameni și pentru lucrarea duhovnicească, părintele Varsanufie a lăsat în urmă și o colecție de scrisori – adevărate perle de înțelepciune creștină. În ele se vede limpede duhul său: răbdător, echilibrat, atent la fiecare suflet. Nu cerea nevoințe mari, nu îndemna la asceze grele, ci la o trăire autentică a credinței, în smerenie, ascultare și rugăciune.
Scrisorile sale au fost păstrate de ucenici și publicate după moartea sa, devenind un izvor de lumină pentru generații întregi de creștini. Ele răspund problemelor concrete ale vieții: cum să învingi mândria, ce să faci când ești ispitit de deznădejde, cum să te rogi când nu simți nimic, cum să rabzi fără să cârtești.
Un fragment reprezentativ dintr-una din scrisorile sale:
„Nu trebuie să aștepți de la tine fapte mari, ci să te păzești în fiecare zi de gândurile cele rele, să nu osândești pe nimeni și să-ți ții pacea inimii. Dacă ai pace, Dumnezeu va lucra în tine.”
Timpuri grele și sfârșitul vieții
Sfântul Varsanufie a trăit vremuri tulburi. După Revoluția bolșevică din anul 1917, viața monahală din Rusia a fost zdrobită. Mănăstirile au fost închise, călugării arestați, bisericile pângărite. Optina nu a fost ocolită.
În acești ani grei, părintele Varsanufie a fost un sprijin pentru frații din mănăstire. I-a încurajat să nu se teamă, să nu se tulbure, ci să rămână credincioși chiar și în fața prigoanei. Nu a plecat, nu s-a ascuns, nu s-a lepădat. A rămas la locul său, până la capăt.
A trecut la Domnul pe 1 aprilie 1913, înainte ca persecuțiile să atingă punctul culminant. Ucenicii săi au văzut în această plecare un semn al milostivirii lui Dumnezeu. Trupul său a fost așezat în pământul sfințit al Optinei, iar de-a lungul anilor, mulți credincioși au venit să se roage la mormântul lui, primind ajutor și mângâiere.
Canonizarea și cinstirea sa
Sfântul Cuvios Varsanufie a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000, împreună cu alți stareți ai Optinei. A fost recunoscut oficial ceea ce mulți știuseră deja: că acest om smerit fusese un adevărat sfânt, un părinte al inimilor, un călăuzitor al sufletelor rănite.
Astăzi, moaștele sale se păstrează cu cinste la Optina și sunt izvor de binecuvântare pentru cei care le cinstesc. Tot mai mulți credincioși îi citesc scrisorile, îi cer ajutorul în rugăciune și îi urmează pilda vieții.
10 Minuni și întâmplări duhovnicești legate de Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina
1. Descoperirea păcatelor ascunse ale unui penitent
- Loc: Mănăstirea Optina
- Perioadă: anul 1906
- Descriere: Un tânăr monah, venit pentru spovedanie, a fost întâmpinat de Stareț cu cuvintele: „Să nu te temi, Domnul te-a iertat pentru ce ai făcut în Kazan.” Fapta nu fusese spusă nimănui.
2. Vindecarea unei femei stăpânite de frică
- Loc: Optina
- Perioadă: începutul sec. XX
- Descriere: O femeie tânără, paralizată de frică și anxietate, a fost atinsă de stareț și i-a spus: „Tu ai suferit destul. Mergi acasă cu pace.” În câteva zile, și-a revenit complet.
3. Scrisoare care a împiedicat sinuciderea
- Loc: Sankt Petersburg
- Data: anul 1912
- Descriere: Un om de afaceri ruinat voia să se sinucidă. În ziua decisivă, primește o scrisoare de la Stareț (la care scrisese cu luni înainte) în care acesta scria: „Nu te pierde, căci va veni lumină curând.” A renunțat, și viața i s-a schimbat.
4. Trezirea din rătăcire a unei studente teozofe
- Loc: Moscova
- Data: anul 1910
- Descriere: O studentă pasionată de teozofie a mers la Stareț ca să-l contrazică. El i-a zis: „Te-ai pierdut în cărți moarte. Întoarce-te la icoana Maicii Domnului și vei trăi.” Ea a avut o experiență profundă și s-a întors la Ortodoxie.
5. Întărirea unui prizonier politic în închisoare
- Loc: închisoarea din Orel
- Data: anul 1909
- Descriere: Un tânăr arestat politic a primit o scrisoare de la Stareț prin mama lui. „Nu te teme, ai să ieși și ai să trăiești pentru Iisus Hristos.” A fost eliberat și a devenit ulterior monah.
6. Refuzul de a-l împărtăși pe Tolstoi
- Loc: Astapovo
- Data: anul 1910
- Descriere: Deși a mers la scriitorul Lev Tolstoi pe patul de moarte, Starețul a simțit duhovnicește că nu i se permite să-l împărtășească, din pricina apostaziei lui.
7. Vindecarea unei fetițe surde
- Loc: Tula
- Data: anul 1908
- Descriere: O mamă a adus fetița sa, surdă din naștere, la Stareț. El a făcut semnul crucii peste urechile ei și a spus: „Să auzi spre slava lui Dumnezeu.” După câteva zile, a început să audă.
8. Oprirea unui incendiu prin rugăciune
- Loc: Schitul Optina
- Data: anul 1911
- Descriere: Un foc izbucnit în pădure se apropia de schit. Starețul a ieșit, s-a rugat în tăcere, și vântul s-a schimbat brusc, oprind flăcările.
9. Restabilirea păcii într-o familie distrusă
- Loc: Kaluga
- Data: anul 1907
- Descriere: O femeie și-a convins soțul alcoolic să meargă la Stareț. A stat doar 10 minute cu el. Soțul a lăsat băutura din acea zi și s-a schimbat complet.
10. Prevestirea propriei morți
- Loc: Optina
- Data: luna martie, anul 1913
- Descriere: Cu câteva săptămâni înainte de moarte, le-a spus ucenicilor: „Paștile mele vor fi în cer anul acesta.” A trecut la Domnul pe 1 aprilie 1913.
De ce ne este important astăzi?
Într-o lume grăbită, haotică, în care liniștea și răbdarea par pierdute, Sfântul Varsanufie ne oferă o altă cale. Nu una spectaculoasă sau zgomotoasă, ci calea smereniei tăcute. Ne învață să nu căutăm semne, minuni sau înălțări duhovnicești forțate, ci să fim consecvenți în cele mici: în rugăciunea zilnică, în iertare, în lupta cu mândria, în răbdarea necazurilor.
Viața lui este o dovadă că sfințenia nu înseamnă izolare de lume, ci o altă privire asupra ei – privirea limpede, iubitoare și dreaptă a celui care trăiește în Iisus Hristos.