Biserica Ortodoxă are în calendarul său mulțime de sfinți mărturisitori, care prin viața lor au luminat calea credincioșilor și au arătat puterea lui Dumnezeu lucrând în lume. Unul dintre aceștia este Sfântul Cuvios Teofil, cinstit de creștini la data de 2 octombrie, un monah cucernic care a trăit în vremea împăratului Leon Isaurul și s-a arătat a fi apărător neînfricat al sfintelor icoane.
Contextul istoric, epoca iconoclastă
Pentru a înțelege viața și mărturisirea Sfântului Teofil, trebuie mai întâi să privim contextul în care a trăit. În secolul al VIII-lea, Biserica Ortodoxă a fost tulburată de una dintre cele mai mari rătăciri doctrinare: iconoclasmul.
Împăratul Leon Isaurul (717–741), influențat de învățături greșite și de o interpretare greșită a poruncii a doua din Decalog, a interzis cinstirea icoanelor și a poruncit distrugerea lor. El socotea că icoanele sunt idoli și că închinarea la ele este o abatere de la adevărata credință.
Această poziție a stârnit mari prigoane împotriva monahilor și a tuturor celor care apărau dreapta învățătură despre icoane. Biserica învățase încă din vechime, de la Sfinții Părinți, că cinstirea icoanei nu se îndreaptă spre materia din care este făcută, ci spre persoana reprezentată în ea.
Așa cum spunea mai târziu Sfântul Ioan Damaschin, unul dintre marii apărători ai icoanelor: „Cinstea adusă icoanei se suie la cel închipuit în ea.” Prin urmare, cinstirea icoanelor era o mărturisire a credinței ortodoxe în Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
În această atmosferă de tulburare, Dumnezeu a ridicat mărturisitori care să apere adevărul și să arate împăraților rătăcirea în care căzuseră. Între acești apărători se numără și Sfântul Cuvios Teofil.
Viața Sfântului Cuvios Teofil
Din mărturiile sinaxarelor știm că Sfântul Teofil a fost monah cucernic și iubitor de Dumnezeu. Trăia în curăție și rugăciune, urmând rânduiala vieții monahale, și se străduia să fie plăcut lui Hristos prin ascultare, smerenie și nevoință.
Când a văzut însă că împăratul Leon Isaurul s-a ridicat cu ură împotriva sfintelor icoane, Sfântul Teofil nu a putut rămâne tăcut. Conștiința sa de monah și dragostea pentru adevăr l-au împins să înfrunte chiar și puterea lumească, deși știa că îl așteaptă primejdia și prigoana.
Astfel, într-o zi, Sfântul Teofil s-a dus înaintea împăratului și l-a mustrat cu bărbăție, zicându-i că este „fără de lege și înaintemergător al lui antihrist”, pentru că prigonește Biserica și batjocorește chipul Domnului nostru Iisus Hristos și al sfinților Săi. Aceste cuvinte au zguduit curtea împărătească și au arătat curajul neclintit al unui monah care nu se temea de sabia împăratului, ci doar de judecata lui Dumnezeu.
Mărturisirea sa, un act de jertfă
Gestul Sfântului Teofil nu a fost unul întâmplător, ci o mărturisire conștientă. El știa bine că împăratul Leon era crud și neînduplecat și că mulți alți mărturisitori fuseseră omorâți pentru apărarea icoanelor. Cu toate acestea, nu s-a temut, pentru că nădejdea lui era în Hristos.
Prin mustrarea adusă împăratului, Sfântul Teofil a arătat că adevărul nu poate fi înăbușit și că datoria oricărui creștin este să mărturisească dreapta credință, chiar și în fața celor mai mari primejdii. El nu a privit la sine, ci la slava lui Dumnezeu și la mântuirea sufletelor, temându-se ca nu cumva credincioșii să fie atrași în rătăcire de poruncile mincinoase ale împăratului.
În felul acesta, Cuviosul Teofil se aseamănă cu profeții Vechiului Testament, care îl mustrau pe regele necredincios atunci când acesta se depărta de Dumnezeu, și cu apostolii care au spus înaintea sinedriului: „ Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (Fapte 5, 29).
Sfintele icoane, temelia mărturisirii Sfântului Teofil
Ceea ce a apărat Sfântul Teofil prin viața și cuvântul său este unul dintre cele mai adânci adevăruri ale credinței ortodoxe: cinstirea sfintelor icoane. În icoane se oglindește taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Dacă Fiul veșnic al Tatălui S-a făcut om, atunci chipul Lui poate fi zugrăvit. Icoana devine astfel o mărturie vizibilă a venirii lui Hristos în lume.
De aceea, lupta împotriva icoanelor nu era doar o dispută estetică sau o simplă neînțelegere, ci o atingere de însăși mărturisirea Întrupării. Cine leapădă icoana, leapădă mărturisirea că Dumnezeu S-a făcut om pentru mântuirea noastră. În acest sens, Sfântul Teofil a apărat nu doar o tradiție bisericească, ci însuși temeiul mântuirii.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Teofil
Biserica îl numește pe Sfântul Teofil mărturisitor. Aceasta înseamnă că el a mărturisit dreapta credință cu prețul libertății și al vieții sale, dar nu a lepădat niciodată pe Hristos. Chiar dacă a pătimit pentru îndrăzneala sa, cuvântul său a rămas viu și a întărit pe mulți în credință.
Prin exemplul său, el ne arată că monahismul nu este o fugă de lume în sensul lașității, ci o așezare în Hristos care, la nevoie, se transformă în mărturisire puternică, chiar în fața împăraților.
Sfântul Teofil a lăsat în urma lui o moștenire duhovnicească prețioasă: curajul de a spune adevărul. El nu a căutat slava oamenilor, nici nu s-a temut de pedeapsa împăratului, ci a avut un singur gând, să fie plăcut lui Dumnezeu.
Cinstirea liturgică
Sfântul Cuvios Teofil este pomenit în fiecare an la 2 octombrie, alături de alți sfinți mărturisitori. În această zi, credincioșii sunt chemați să se roage și să ceară mijlocirea lui înaintea tronului lui Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Teofil, pomenit la 2 octombrie, este pentru Biserica Ortodoxă un exemplu de neclintită mărturisire a credinței
Monah cucernic și plin de dragoste pentru Dumnezeu, el a avut curajul să mustre pe împăratul Leon Isaurul pentru prigoana împotriva icoanelor, numindu-l „fără de lege și înaintemergător al lui antihrist”.
Prin această mărturisire, Sfântul Teofil s-a arătat a fi apărător al dreptei credințe, al icoanelor și al Întrupării Domnului. Viața sa ne cheamă pe toți să fim curajoși în credință și să nu ne rușinăm a-L mărturisi pe Hristos, indiferent de vremuri sau împrejurări.