Într-o epocă frământată de războaie, ideologii și căutări lăuntrice, Dumnezeu a rânduit să se nască un om al luminii, al rugăciunii curate și al smereniei desăvârșite, Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex. Născut cu numele de Serghei Simeonovici Saharov, la 23 septembrie 1896, în Moscova, Rusia, el a fost chemat de tânăr la o viață de profundă introspecție și iubire de adevăr. Deși viața sa a traversat multiple forme: pictor, filosof, monah, duhovnic și teolog, toate acestea s-au unit într-o lucrare tainică a harului dumnezeiesc, prin care a fost dat lumii un sfânt al vremurilor moderne.
Tinerețea frământată și căutarea sensului
Serghei s-a născut într-o familie ortodoxă evlavioasă, dar, asemenea multor suflete însetate de absolut, a căutat în tinerețe să înțeleagă taina vieții dincolo de convențiile religioase formale. Încă din adolescență s-a apropiat de mistica orientală, pe care o considera mai profundă decât moralismul creștin pe care îl percepuse până atunci. În același timp, cultiva arta, pictura fiind pentru el o poartă spre o frumusețe nepieritoare, o metodă de transfigurare a realității.
Însă, în ciuda recunoașterii pe care o câștigase în Paris, unde își stabilise reședința în anul 1922, pictura nu i-a putut alina setea de absolut. Arta, deși frumoasă, era limitată, nu putea reda curăția și lumina dumnezeiască la care râvnea sufletul său. Acest impas interior l-a condus, în Sâmbăta Mare a anului 1924, la o convertire profundă: după Sfânta Împărtășanie, Dumnezeu l-a învrednicit de vederea luminii necreate, experiență care i-a marcat întregul parcurs duhovnicesc ulterior.
Întoarcerea la Domnul Iisus Hristos și chemarea monahală
După această convertire, Serghei s-a înscris la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Serghie” din Paris, însă a simțit că teologia academică nu era de ajuns. Dorul de rugăciune, de liniște și de trăire autentică l-a condus în anul 1925 spre Sfântul Munte Athos, locul unde se împletesc cerul cu pământul în tăcerea rugăciunii inimii.
A intrat ca frate în obștea rusească a Mănăstirii Sfântul Pantelimon, Russikon, unde a devenit ucenicul unui simplu monah: Sfântul Siluan Athonitul. Întâlnirea aceasta a fost providențială. Siluan nu era un teolog în sens academic, dar trăia teologia într-un mod de o profunzime cutremurătoare. Prin viața și cuvintele sale, Siluan i-a transmis lui Sofronie taina smereniei, a iubirii pentru vrăjmași și a rugăciunii neîncetate pentru întreaga lume.
Moștenitorul duhovnicesc al Sfântului Siluan Athonitul
Părintele Sofronie a fost hirotonit diacon în anul 1930 de către Sfântul Nicolae Velimirovici, iar în anul 1941 a fost hirotonit preot. După moartea Sfântului Siluan, în anul 1938, părintele Sofronie a urmat îndemnul duhovnicului său și s-a retras în pustia Athonului. A locuit o vreme în Karulia și apoi într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Sfântul Pavel. Acolo s-a nevoit în post, rugăciune și contemplație, până când boala l-a forțat să coboare din pustie.
După Al Doilea Război Mondial, părintele Sofronie a părăsit Sfântul Munte Athos și s-a stabilit din nou în Occident, la Paris. Aici, a locuit în azilul „Casa Rusească” din Saint Genevieve des-Bois și a lucrat cu stăruință la publicarea învățăturilor Sfântului Siluan Athonitul. Prima ediție a scrierilor acestuia a fost tipărită în anul 1948, urmată de o a doua ediție, mai amplă, în anul 1952. Aceste lucrări s-au dovedit a fi de o valoare teologică și duhovnicească uriașă pentru Ortodoxia contemporană.
Nașterea Mănăstirii de la Essex
Odată cu răspândirea învățăturii Sfântului Siluan Athonitul, mulți oameni, mireni și monahi, au început să caute sfaturile părintelui Sofronie. În jurul său s-a format treptat o mică obște dornică de viață monahală. Astfel, în anul 1958, părintele a vizitat o proprietate în localitatea Tolleshunt Knights, lângă orașul Maldon din Essex, Anglia. A luat hotărârea de a întemeia acolo o mănăstire.
În anul 1959, cu binecuvântarea mitropolitului Antonie Bloom, s-a înființat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, un așezământ cu obște mixtă (călugări și maici), dar cu o rânduială isihastă, întemeiată pe Rugăciunea lui Iisus, Liturghia interioară a inimii și iubirea universală pentru întreaga lume.
În anul 1965, mănăstirea a trecut sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, fiind ridicată la rangul de stavropighie, adică aflată direct sub autoritatea patriarhală.
Opera teologică și duhovnicească
Părintele Sofronie a fost unul dintre cei mai importanți teologi ai secolului XX. Scrierile sale nu sunt doar lucrări academice, ci izvorăsc dintr-o viață în Hristos, dintr-o experiență reală a luminii necreate și a iubirii dumnezeiești.
Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără:
- „Un călugăr din Muntele Athos” (1973) – biografia duhovnicească a Sfântului Siluan;
- „Înțelepciune din Muntele Athos” (1975) – cuvinte și note ale Sfântului Siluan;
- „Viața Lui este a Mea” (1977) – meditații asupra întrupării și vieții în Hristos;
- „Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (1985) – o profundă lucrare teologică despre îndumnezeirea omului.
Opera sa a influențat profund teologia ortodoxă contemporană, în special în ceea ce privește conceptul de persoană, rugăciunea inimii și vederea luminii dumnezeiești.
Ultimii ani și sfârșitul întru Domnul
Obștea mănăstirii din Essex a crescut până la 25 de viețuitori în timpul vieții părintelui Sofronie. Deși trupul îi era slăbit de boală și bătrânețe, mintea și inima sa erau pătrunse de pace și lumină.
Înainte de moarte, părintele a fost întrebat despre întârzierea lucrărilor la criptă, condiție necesară pentru a fi înmormântat în incinta mănăstirii. Cu seninătate, a spus: „Nu voi muri până ce cripta nu va fi gata.” Și așa a fost. În ziua de 11 iulie 1993, odată cu terminarea lucrărilor, Cuviosul Sofronie a trecut la Domnul, la vârsta de 96 de ani. A fost înmormântat pe 14 iulie în mănăstirea pe care el însuși o zidise duhovnicește și trupește.
Canonizarea și moștenirea duhovnicească
În anul 2019, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a anunțat canonizarea Cuviosului Sofronie de la Essex, cu prăznuire în ziua de 11 iulie. Canonizarea sa a fost o recunoaștere oficială a unei sfințenii care deja era cunoscută în inimile a mii de oameni din toată lumea.
Astăzi, Sfântul Sofronie de la Essex rămâne un far călăuzitor pentru cei care caută rugăciunea curată, iubirea necondiționată și vederea luminii lui Dumnezeu. Într-o lume zgomotoasă și dezorientată, el ne învață tăcerea inimii, comuniunea cu Domnul Iisus Hristos și dragostea universală pentru întreaga zidire.
Condacul Sfântului Cuvios Sofronie de la Essex
Glasul 3
Aprins fiind de Sfântul Duh pe Care-L căutai cu dorire, ai ajuns cu totul foc prin părtăşie cu Acela, căci văzând, atât cât oamenii pot să vadă, a lui Hristos lumină care te-a umplut de daruri, străluminat-ai prin acestea întreaga lume, fericite Sofronie.
Troparul Sfântului Cuvios Sofronie de la Essex
Glasul 4
Fiu preadorit te-ai arătat, Preafericite, lui Siluan, Preacuviosului Părinte, dascăl fiind, Sofronie, de cele cerești, în Apus ai strălucit cu a ta înțelepciune și, prin sfântă viața ta, la lumină mânat-ai pe cei ce Tată Îl numesc pe Dumnezeu, pe Care cândva vedea-L-vom, prin ruga Ta.