În istoria Bisericii Ortodoxe, Dumnezeu a rânduit sfinți cu chipuri și nevoințe diferite, fiecare fiind o pildă vie a lucrării harului și a puterii credinței. Între aceștia, Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul (+459) rămâne o personalitate unică, fiind primul care a ales nevoința neobișnuită de a viețui pe un stâlp, într-o rugăciune neîncetată și într-o totală înstrăinare de lume. Viața sa este strâns legată și de mama sa, Sfânta Cuvioasă Marta, femeie binecredincioasă, care l-a purtat cu dragoste în rugăciune și l-a însoțit prin jertfa maternității duhovnicești. Amândoi sunt pomeniți împreună de Biserică, la data de 1 septembrie, ca modele de sfințenie și statornicie în credință.
Nașterea și copilăria Sfântului Simeon
Sfântul Simeon s-a născut în Cilicia, în satul Sisan, din părinți creștini simpli, Susotion și Marta. Dintru început, pruncul a fost luminat de harul dumnezeiesc, iar părinții l-au crescut în curăție și frică de Dumnezeu. Nu a fost atras de învățătura cărților lumești, ci mai ales de nerăutatea inimii și de simplitatea duhului, virtuți prin care înțelepciunea Duhului Sfânt lucrează cu putere.
Ca și Patriarhii din Vechiul Testament, copilul Simeon a fost păstor de oi, învățând din liniștea câmpului rugăciunea curată și ascultarea de voia lui Dumnezeu. La vârsta de treisprezece ani, mergând la biserică într-o zi de duminică, a ascultat citirea Fericirilor din Evanghelie. Cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei săraci cu duhul… fericiți cei curați cu inima…” i-au străpuns inima și l-au făcut să întrebe pe un bătrân cinstit despre înțelesul lor. Acela, fiind luminat de Duhul, i-a arătat taina vieții curate și a dragostei dumnezeiești. Din acea clipă, în inima tânărului Simeon s-a aprins dorul nestins după desăvârșire.
Chemarea la viața monahală
Lăsând casa părintească și toate cele lumești, Simeon a intrat într-o mănăstire din apropiere, condusă de egumenul Timotei. Șapte zile a stat la poarta mănăstirii, nemâncând și nebând nimic, rugându-se să fie primit. În cele din urmă, egumenul, văzând chemarea sa de la Dumnezeu, l-a primit. Acolo, în scurtă vreme, Simeon a învățat Psaltirea pe de rost și s-a deprins cu pravila monahală.
Dar râvna lui pentru nevoințe mai aspre l-a făcut să se mute în altă mănăstire, unde se afla un stareț cu viață mai severă. Și acolo a întrecut pe ceilalți frați în postiri și rugăciuni, motiv pentru care i s-a dat binecuvântarea să viețuiască singur, ca pustnic.
Nevoința postului de patruzeci de zile
Retrăgându-se la poalele muntelui Telanis, Simeon a început o viață de aspră înfrânare. Ca odinioară Moise și Ilie, dar mai ales urmând Mântuitorului, a ținut un post de patruzeci de zile. A cerut unui bătrân duhovnicesc să-i zidească ușa chiliei și i-a lăsat doar zece pâini și un vas cu apă, ca sprijin în caz de slăbiciune. După patruzeci de zile, ușa a fost desfăcută, iar Simeon a fost găsit căzut la pământ ca un mort, cu pâinile și apa neatinse. Prin împărtășirea cu Sfintele Taine și cu puțină hrană ușoară, s-a întărit din nou. Această nevoință a rămas pildă pentru viața sa viitoare, iar vestea despre el s-a răspândit pretutindeni.
Zidirea stâlpului și viața stâlpnicească
Pentru a scăpa de mulțimea oamenilor care veneau la el pentru binecuvântare și tămăduiri, Sfântul Simeon a aflat un chip cu totul neobișnuit: și-a zidit un stâlp, pe care a așezat o mică chilie. De aici provine numele său de „Stâlpnicul”. La început, stâlpul avea șase coți, apoi a fost înălțat treptat până la patruzeci de coți. Pe acel stâlp, Simeon a rămas mulți ani, rugându-se zi și noapte, postind, îndurând arșița verii și frigul iernii, dar neclintit în hotărârea de a sluji numai lui Dumnezeu.
De pe stâlp, cuviosul sfătuia mulțimea credincioșilor, îi vindeca pe bolnavi, mustra rătăcirile eretice și încuraja pe cei slabi în credință. Însăși împărăteasa Eudoxia a fost întoarsă de el de la erezia lui Eutihie, primind dreapta credință. Împărați și săraci, episcopi și oameni simpli, toți veneau la stâlpul Sfântului Simeon, plecând întăriți sufletește și trupește.
Minunile Sfântului Simeon
Viața lui Simeon a fost presărată cu numeroase minuni. Una dintre cele mai cunoscute este vindecarea unui preot chinuit timp de nouă ani de un duh necurat. Sfântul, prin rugăciune și prin stropirea cu apă binecuvântată, l-a eliberat, dar totodată l-a mustrat pentru nedreptățile săvârșite în slujirea preoțească. Aceasta arată că minunile Sfântului nu erau doar semne de putere, ci și chemări la pocăință și îndreptare.
Legătura cu mama sa, Sfânta Cuvioasă Marta
Un loc aparte în viața Sfântului Simeon îl ocupă mama sa, Marta. Aceasta a fost femeie credincioasă, evlavioasă și statornică în rugăciune. A crescut pe Simeon în frica lui Dumnezeu și l-a încredințat cu dragoste vieții monahale. De două ori a venit la stâlpul fiului său, dorind să-l vadă. Simeon însă, rămas credincios făgăduinței sale de înstrăinare, nu a coborât, ci i-a spus: „Nu mă tulbura, maică. De va voi Dumnezeu, ne vom vedea față către față întru a Sa împărăție.”
Deși aceste cuvinte par aspre, ele arată tăria chemării dumnezeiești. Marta a primit cu smerenie acest răspuns, înțelegând că fiul său nu mai aparținea lumii, ci lui Dumnezeu. Ea și-a trăit viața în rugăciune și curăție, fiind și ea cinstită ca sfântă de Biserică. Astfel, Marta devine chipul mamei care își încredințează copilul lui Dumnezeu și îl sprijină prin credință.
Sfârșitul vieții și cinstirea Sfântului
Sfântul Simeon a trăit până la vârsta de 103 ani, nevoindu-se în vremea împăraților Teodosie cel Mic, Marcian și Leon cel Mare. În anul 459, la 1 septembrie, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaștele sale au fost mutate la Antiohia și așezate într-o biserică ridicată în cinstea lui, devenind loc de pelerinaj și izvor de binecuvântare.
Mama sa, Sfânta Marta, a trecut și ea cu pace la Domnul, fiind pomenită împreună cu fiul ei. Viața lor este o mărturie a unirii dintre rugăciunea monahului și jertfa mamei credincioase.
Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul și mama sa, Sfânta Cuvioasă Marta, rămân pilde vii de sfințenie, jertfă și statornicie în credință
Viața lor ne arată că adevărata libertate și bucurie se găsesc în dăruirea totală lui Dumnezeu. Dacă Sfântul Simeon a strălucit prin asprimea nevoințelor și prin rugăciunea neîncetată, mama sa Marta a arătat blândețea și răbdarea unei mame care și-a jertfit fiul pe altarul credinței.
Astfel, Biserica îi cinstește împreună la 1 septembrie, chemându-ne să urmăm râvna lor pentru Hristos, fie în nevoința aspră, fie în tăcuta jertfă a rugăciunii și a iubirii.
Condacul Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Cele de sus căutând şi cu cei de jos împreunându-te şi căruţă de foc stâlpul tău făcându-ţi, printr-însul împreună vorbitor cu îngerii ai ajuns, cuvioase. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul
Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase; lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, tu fiind în trup, Sfinte Simeon, părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.