Pe data de 24 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, unul dintre marii dascăli duhovnicești ai secolului XX. Viața și scrierile sale au devenit pentru mulți credincioși un îndreptar al smereniei, al răbdării în încercări și al iubirii pentru întreaga omenire, chiar și pentru vrăjmași.
Originea și copilăria
Cuviosul Siluan, cu numele de mirean Simeon Ivanovici Antonov, s-a născut în anul 1866 în satul Sovsk, din Mitropolia Tambovului, Rusia. Provenea dintr-o familie de țărani simpli, dar evlavioși, având cinci frați și două surori. Tatăl său era un om blând, cu o credință adâncă, care a lăsat urme adânci în sufletul copilului.
Încă de mic, Simeon și-a pus în inimă gândul că atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. La numai patru ani, dorința aceasta i-a luminat copilăria. Când a aflat mai târziu despre viața sfântă a lui Ioan Zăvorâtul, un ascet rus, și despre minunile acestuia, a înțeles că nu e nevoie să străbată lumea ca să-L găsească pe Dumnezeu, ci că El este viu și prezent printre oameni.
Tinerețea și primele ispite
La vârsta adolescenței, tânărul Simeon a fost atras de viața de pocăință și s-a hotărât să-și dedice viața lui Dumnezeu. Totuși, tatăl său i-a cerut să-și împlinească mai întâi datoria militară, lucru pe care l-a acceptat. Însă în acea perioadă a căzut în ispite și păcate tinerești, chiar ajungând într-o împrejurare să-l lovească aproape de moarte pe un tânăr din sat.
A urmat o vreme de depărtare de chemarea sfântă, dar Maica Domnului l-a readus pe calea lui Dumnezeu printr-un vis cutremurător, care l-a trezit din viața păcătoasă. De atunci, Simeon a început să trăiască o pocăință sinceră și adâncă.
Chemarea spre Athos
După terminarea serviciului militar la Sankt Petersburg, unde s-a remarcat prin disciplină și fire pașnică, gândul său era mereu la Sfântul Munte Athos. Înainte de a pleca, a dorit să primească binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt, un mare duhovnic al vremii. Deși nu l-a găsit personal, a lăsat o scrisoare, iar rugăciunile sfântului părinte l-au însoțit mai departe.
În anul 1892, Simeon, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (Russikon), unde a luat asupra sa jugul monahicesc, primind numele de Siluan.
Harul rugăciunii și arătarea Domnului Iisus Hristos
La scurt timp după intrarea în mănăstire, Cuviosul Siluan s-a împărtășit din bucuria rugăciunii neîncetate. Într-o seară, în timp ce se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, a primit darul rugăciunii inimii, care izvora fără încetare dinlăuntrul său.
Însă, lipsit de experiență, a căzut curând pradă ispitelor și luptelor cumplite cu duhurile rele. După șase luni de suferințe sufletești și deznădejde, a ajuns aproape să se prăbușească în întunericul unei părăsiri totale. Într-o zi, la Vecernie, în paraclisul Sfântului Ilie, abia reușind să șoptească „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, a avut o vedenie cutremurătoare: Îl vede pe Hristos Cel Viu în slavă.
Acea arătare i-a umplut întreaga ființă de focul Duhului Sfânt și de lumină dumnezeiască. Mai târziu mărturisea că acea privire a lui Hristos, plină de iubire și blândețe, i-a rămas întipărită pentru tot restul vieții.
Lupta cu deznădejdea și cu mândria
După acea arătare, Siluan a trăit câteva zile de bucurie cerească, dar harul a început treptat să se retragă, lăsându-l pradă unei neliniști dureroase. A urmat o perioadă de 15 ani de lupte duhovnicești grele, în care alternau cercetările harului cu părăsiri cumplite și ispite demonice.
Într-una dintre aceste lupte deznădăjduite, când se simțea copleșit de întuneric, a strigat către Dumnezeu. Atunci a primit de Sus un cuvânt care avea să devină temelia vieții lui duhovnicești: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.
Prin aceste cuvinte, Siluan a înțeles că smerenia este singura armă împotriva mândriei și a deznădejdii. El se osândea pe sine ca nevrednic de Dumnezeu, dar în același timp nu-și pierdea nădejdea în iubirea Domnului.
Măsura iubirii pentru întreaga omenire
Trăind ani de zile în această școală a smereniei, Cuviosul Siluan a ajuns la înalte măsuri duhovnicești. Rugăciunea sa s-a lărgit, cuprinzând nu doar pe frații de mănăstire, ci întreaga omenire. Se ruga cu lacrimi pentru toți oamenii, cunoscuți sau necunoscuți, prieteni sau vrăjmași, căci în Duhul Sfânt trăia iubirea lui Hristos pentru „întreg Adamul”.
Această experiență a iubirii universale a fost și temelia învățăturii sale despre dragostea pentru vrăjmași, considerată cea mai sigură dovadă a prezenței Duhului Sfânt în om.
Scrierile și ucenicul său
Deși a trăit o viață retrasă, Cuviosul Siluan a lăsat însemnări pline de har și de înțelepciune duhovnicească. Ele au fost adunate și publicate de ucenicul său, Arhimandritul Sofronie Saharov, care mai târziu a întemeiat mănăstirea ortodoxă din Essex, Anglia.
Prin aceste scrieri, Părintele Siluan s-a arătat un învățător apostolic și profetic al Bisericii. Învățăturile sale despre rugăciune, smerenie, iubirea pentru vrăjmași și lupta împotriva deznădejdii sunt călăuză pentru creștinii de pretutindeni.
Adormirea și canonizarea
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul s-a mutat la Domnul în data de 24 septembrie 1938, după o scurtă suferință, în liniște și rugăciune. A plecat din această lume așa cum a trăit: smerit și plin de pace.
Recunoașterea oficială a sfințeniei sale a venit prin hotărârea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, care în anul 1987, prin act patriarhal și sinodal, l-a trecut în rândul sfinților cuvioși ai Bisericii, rânduindu-se ca ziua pomenirii lui să fie 24 septembrie.
Astfel, întreaga Biserică Ortodoxă s-a învrednicit să-l cinstească pe acest mare părinte athonit, care a fost un adevărat „vas al Sfântului Duh” și un mărturisitor neobosit al iubirii lui Hristos.
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul a fost un om simplu, dar mistuit de dorința de a-L afla pe Dumnezeu
Prin lacrimi, suferințe și încercări, a dobândit harul Duhului Sfânt, devenind unul dintre marii sfinți ai Bisericii Ortodoxe.
Scrierile sale, păstrate de ucenicul său, Părintele Sofronie, sunt izvor de lumină și mângâiere pentru toți cei care caută calea spre Domnul Iisus Hristos. El ne arată că drumul mântuirii trece prin smerenie, rugăciune și iubire necondiționată, chiar pentru cei care ne prigonesc.
De aceea, pomenirea Sfântului Siluan nu este doar o cinstire a unui mare monah athonit, ci și o chemare pentru fiecare dintre noi la o viață de pocăință, smerenie și iubire deplină.
Cuviosul Siluan Athonitul rămâne o mărturie vie că Domnul Iisus Hristos este iubire, iar această iubire se revarsă asupra lumii întregi prin cei care se lasă în întregime în mâinile lui Dumnezeu.
Condacul Sfântului Cuvios Siluan Athonitul
Glas 8
Pe pământ fiind, ai slujit lui Hristos, pe urmele Aceluia umblând; acum, în ceruri, privești pe Cel pe Care L-ai dorit, împreună cu Dânsul petrecând, precum a și făgăduit. Pentru aceasta, Părinte Siluane, mă învață calea pe care o ai urmat.
Troparul Sfântului Cuvios Siluan Athonitul
Glas 5
Împodobit-ai, Părinte, Muntele Athonului, mai presus de fire viețuind și dumnezeiasca lucrare a Duhului ai arătat nouă; pentru aceasta, cu cuviință cinstind pomenirea ta, Sfinte Siluane, din inimă slăvim pe Cel ce pe tine te-a dat Bisericii mare propovăduitor al lui Hristos.