În ziua de 12 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu evlavie pe Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare, unul dintre cei mai venerați sihaștri ai Egiptului creștin. Viața sa, marcată de minuni, nevoințe și o dragoste arzătoare pentru Iisus Hristos, este o mărturie vie a puterii credinței și a harului dumnezeiesc care lucrează în cei care se leapădă de sine și îmbrățișează cu totul voia lui Dumnezeu.
Naștere minunată și ocrotire divină
Potrivit tradiției, Sfântul Onufrie s-a născut în Persia, în vremea împăratului Narsita, într-o familie împărătească. Părinții lui, deși înconjurați de bogății și putere, nu aveau copii. În dorința lor arzătoare de a avea un fiu, s-au rugat cu stăruință lui Dumnezeu, care le-a ascultat rugăciunea și le-a dăruit pe Onufrie, un copil binecuvântat și ales încă din pântecele maicii sale.
Diavolul, prevăzând sfințenia pe care acest prunc o va dobândi, a încercat să o împiedice, semănând îndoială în inima tatălui. Printr-un vicleșug, l-a convins pe împărat să arunce copilul într-un foc, pentru a „dovedi” legitimitatea sa. Însă Dumnezeu, în marea Sa milostivire, l-a păzit pe prunc nevătămat, ba chiar a făcut să se arate minunea: copilul, în mijlocul flăcărilor, și-a ridicat mânuțele spre cer, rugându-se. Această vedenie l-a cutremurat pe împărat, care a înțeles amăgirea și s-a căit.
La porunca unui înger, copilul a fost botezat și numit Onufrie, iar tatăl l-a dus în pustia Egiptului, unde a fost încredințat unei mănăstiri de monahi virtuoși. O căprioară trimisă de Dumnezeu i-a fost doică, hrănindu-l cu laptele ei pe tot parcursul drumului. Încă de la început, Dumnezeu a săvârșit minuni în viața lui Onufrie, ca semn al alegerii Sale.
Trecerea de la viața de obște la pustnicie
Sfântul Onufrie a crescut în mănăstirea Eritului, unde a deprins rugăciunea, smerenia și ascultarea. Viața de obște i-a fost școală a virtuților și temelie a vieții duhovnicești. Totuși, în inima sa se aprinsese dorința pentru o viețuire mai înaltă, mai curată, asemenea celor trăite de prorocul Ilie și Sfântul Ioan Botezătorul. Astfel, lăsând comunitatea monahală, a pornit spre pustia adâncă, călăuzit de dorința de a se uni cu Dumnezeu în singurătate și tăcere.
Cu puțină pâine și multă credință, Sfântul Onufrie a căutat adâncurile pustiei, până când a fost primit de un bătrân sihastru sfânt, care l-a inițiat în viața pustnicească. După o vreme, acel bătrân l-a dus într-o altă peșteră și i-a spus: „Aici să viețuiești singur.” Acolo avea să trăiască șaizeci de ani, neîntâlnind chip de om, ci doar îngeri și fiare ale pustiei.
Nevoințe și minuni în pustia adâncă
Viața pustnicească a Sfântului Onufrie a fost o necontenită luptă cu trupul, cu ispitele și cu demonii. La început, se hrănea doar cu legume sălbatice, pe care le găsea rar. Apoi, prin mila lui Dumnezeu, a crescut lângă coliba sa un finic roditor și a izvorât un fir de apă dulce. Îngerii îi aduceau Sfânta Împărtășanie în fiecare Duminică, iar hrana lui de căpetenie era „dulceața cuvintelor lui Dumnezeu”, cum mărturisea el însuși.
Trupul său s-a transformat în chip minunat. Petrecând zeci de ani fără veșminte, în arșița și frigul pustiei, trupul său s-a acoperit cu păr alb și strălucitor, barba și pletele îi ajunseseră până la pământ. Întreaga lui înfățișare era îngerească, plină de lumină și slavă, semn al unirii sale tainice cu Dumnezeu.
Întâlnirea cu Avva Pafnutie, mărturia sfințeniei
Pe când se afla în rugăciune, Dumnezeu a binecuvântat ca părintele Pafnutie, un alt mare nevoitor, să ajungă la el. Căutând în pustie bărbați sfinți, Pafnutie a călătorit 17 zile prin locuri neumblate până l-a întâlnit pe Onufrie. Spre uimirea lui, Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare l-a întâmpinat chemându-l pe nume, dezvăluind darul înainte-vederii.
În convorbirea lor duhovnicească, Sfântul Onufrie i-a împărtășit toată viața sa, nevoințele, ispitele și bucuriile pustniciei. I-a vorbit cu smerenie despre greutățile vieții solitare: lipsa mângâierii, a hranei, a apei, a sprijinului frățesc, dar și despre răsplata cerească și pacea inimii pe care le dobândise.
În ziua următoare, Sfântul Onufrie i-a spus lui Pafnutie că Domnul îl va chema la Sine. Și așa a fost: îngenunchind în rugăciune, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În acel moment, trupul său a fost cuprins de o lumină cerească, iar Pafnutie a auzit cântări îngerești nevăzute.
Așezându-i trupul în pământul pustiei, Pafnutie a fost martorul unei alte minuni: coliba sfântului s-a prăbușit, finicul s-a uscat, iar izvorul a secat, semn că locul acela fusese păstrat doar pentru viețuirea acelui plăcut al lui Dumnezeu.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Onufrie
Viața Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare ne pune înainte chipul adevăratei lepădări de lume și al unei iubiri neînfricate față de Dumnezeu. Fără mângâieri omenești, fără siguranță materială, fără sprijin frățesc, el a trăit în singurătate desăvârșită, dar nu în izolare. A fost în comuniune cu cerul, cu îngerii, cu Creatorul său, zi și noapte. Rugăciunile sale nu erau doar pentru sine, ci și pentru întreaga lume, pentru Biserică, pentru toți cei care sufereau.
El ne arată că sfințenia nu este o utopie, ci o chemare adresată fiecăruia, în măsura în care răspundem iubirii lui Dumnezeu cu jertfă, statornicie și dorință de curățire lăuntrică. Într-o vreme în care mulți se încred în plăceri și confort, exemplul Sfântului Onufrie ne cheamă la smerenie, la răbdare și la o legătură vie cu Hristos.
Viața sa a fost cunoscută prin mărturia Avvei Pafnutie, care a dus mai departe învățăturile, minunile și curăția acelui suflet sfânt. Astfel, printr-un singur martor, Dumnezeu a binecuvântat ca lumina unei vieți tăinuite să fie făclie pentru veacuri întregi.
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a trecut la Domnul în anul 400 d. Hr., dar sfințenia lui rămâne vie în inima Bisericii
El este prăznuit în fiecare an pe 12 iunie, fiind chemat în rugăciuni de către cei care duc lupte grele cu patimile, cu necredința sau cu singurătatea. În vremuri de tulburare, viața lui ne învață să tăcem mai mult, să ne rugăm mai fierbinte și să ne încredem în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care „răsplătește în ascuns pe cei ce se jertfesc Lui”.
Condacul Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Stea luminoasă te-ai arătat călugărilor, precum raza noaptea luminează marginilor, aşa părinte, ai strălucit întru pustnicie ca soarele. Pentru aceasta, Sfinte Onufrie, nu înceta să te rogi pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.