Istoria Bisericii Ortodoxe este plină de mărturii ale celor care, din dragoste pentru Domnul Iisus Hristos, și-au jertfit viața, alegând mai degrabă moartea decât lepădarea de credință.
Printre acești aleși ai lui Dumnezeu se numără și Sfântul Cuvios Noul Mucenic Ilarion Criteanul, care a pătimit la Constantinopol la începutul secolului al XIX-lea. Viața sa ne descoperă cât de mare este puterea pocăinței, dar și felul în care Dumnezeu ridică pe cel căzut, făcându-l mărturisitor și mucenic.
Nașterea și copilăria
Sfântul Ilarion s-a născut în Creta, în orașul Heraclion, din părinți evlavioși care i-au dat numele de Ioan. Crescut în frică de Dumnezeu, copilul a primit de acasă primele învățături ale credinței, dar viața avea să-i rezerve încercări neașteptate. Pentru a-și continua educația, părinții l-au trimis la Constantinopol, unde unchiul său, medic de profesie, trebuia să se îngrijească de formarea lui.
Însă unchiul nu s-a ocupat deloc de nepotul său și, lipsit de grijă părintească, Ioan a fost trimis să lucreze pentru un negustor din insula Chios. Această schimbare avea să fie începutul unor grele încercări.
Primele încercări și lepădarea de credință
Într-una dintre călătoriile sale, negustorul a lăsat în grija lui Ioan o sumă de bani. Din neatenție, tânărul a pricinuit o mare pagubă, iar stăpânul său l-a amenințat că va trebui să acopere întreaga datorie. Disperat și lipsit de ajutor, Ioan s-a îndreptat către palatul sultanului pentru a cere sprijin. Acolo a întâlnit un agă etiopian care, prin vicleșugul celui rău, l-a convins să se lepede de Hristos și să primească islamul.
Această cădere a fost pentru el o rană cumplită. Abia trecuseră trei zile de la lepădarea sa, dar mustrările de conștiință nu-i dădeau pace. Inima sa ardea de durere și rușine pentru păcatul săvârșit. Înțelegând gravitatea faptei, a fugit din palat și s-a îmbarcat pe un vapor care mergea spre Crimeea.
Pocăința și dorința de îndreptare
Ioan a petrecut zece luni în Crimeea, căutând să se liniștească și să-și regăsească pacea sufletului. Însă glasul lăuntric nu înceta să-i reamintească lepădarea. Conștient că nu poate rămâne departe de Biserică, s-a întors la Constantinopol, unde a întâlnit un monah bătrân care i-a dat sfatul mântuitor: să meargă în Sfântul Munte Athos pentru a se nevoi în pocăință.
Ascultând acest sfat, tânărul s-a îndreptat spre Athos și a ajuns la Schitul Sfintei Ana, unde s-a așezat sub povățuirea unui stareț cu numele Visarion. Acesta era un monah încercat, cunoscut pentru că îl pregătise pe Sfântul Luca de Mitilene pentru mucenicie. Sub îndrumarea lui, Ioan a primit îmbrăcămintea monahală și numele de Ilarion.
Viața monahală la Sfântul Munte Athos
În Athos, Sfântul Ilarion a început o viață de aspră nevoință. Postea mult, se ruga neîncetat și se ostenea în privegheri. Toate acestea nu erau însă suficiente pentru a-i stinge setea de pocăință și dorința de a se asemăna Domnului până la capăt. Conștiința lui ardea de dorul de a repara lepădarea de odinioară prin mărturisirea deschisă a credinței în fața celor care îl amăgiseră.
Dragostea lui pentru Hristos era atât de mare încât nu se mulțumea doar cu viața monahală. El simțea că trebuie să-și pecetluiască pocăința prin mucenicie. În această stare de fierbinte dorire a primit binecuvântarea părintelui său duhovnicesc pentru a se întoarce la Constantinopol.
Mărturisirea credinței la Constantinopol
Ajuns din nou în capitala Imperiului Otoman, Ilarion a mers la palat pentru a-și mărturisi credința. În fața agăi etiopian, cel care îl amăgise să se lepede de Hristos, el a arătat semnul biruinței: a aruncat și a călcat în picioare turbanul musulman, simbolul lepădării. Prin acest gest a mărturisit că se întoarce deplin la adevărata credință și că Hristos este singurul său Domn și Stăpân.
Turcii, văzând îndrăzneala sa, s-au aprins de mânie și l-au supus la chinuri cumplite. Însă, asemenea martirilor din vechime, Sfântul Ilarion a rămas neclintit, primind cu bucurie toate durerile pentru Hristos.
Mucenicia și slăvirea lui Dumnezeu
După multe cazne, Sfântul Ilarion a fost osândit la moarte prin sabie. Și astfel, în ziua de 20 septembrie 1804, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, pecetluindu-și pocăința prin sânge și devenind nou mucenic al lui Hristos.
Moartea sa nu a fost o înfrângere, ci o biruință. Dintr-un tânăr care alunecase în păcat, Dumnezeu a făcut un mucenic slăvit. Aceasta arată că nimeni nu este pierdut dacă se întoarce cu lacrimi și pocăință sinceră la Hristos.
Iar Biserica, recunoscând sfințenia vieții și jertfa lui, îl cinstește pe Sfântul Cuvios Noul Mucenic Ilarion Criteanul ca pe un ales mărturisitor al credinței.
Cinstirea Sfântului Ilarion
Biserica îl pomenește pe Sfântul Cuvios Noul Mucenic Ilarion Criteanul la 20 septembrie. Viețile sfinților îl așază alături de mulțimea noilor mucenici care, în vremuri de prigoană și presiune islamică, și-au pecetluit credința cu sânge. Ei reprezintă dovada vie că Biserica este nebiruită, chiar și în fața celor mai grele încercări.
Pentru creștinii de astăzi, pilda Sfântului Ilarion este o chemare la statornicie în credință și la pocăință sinceră. Într-o lume plină de ispite și rătăciri, mărturisirea lui ne încurajează să rămânem neclintiți în fața presiunilor și să nu ne rușinăm de numele Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Cuvios Noul Mucenic Ilarion Criteanul este un martor al puterii pocăinței și al dragostei jertfelnice pentru Hristos
Viața lui ne arată că nimeni nu este pierdut definitiv, ci fiecare cădere poate fi prilej de ridicare dacă omul se întoarce cu sinceritate la Dumnezeu.
Prin mucenicia sa din 20 septembrie 1804, el s-a făcut pildă pentru toți credincioșii, iar astăzi Biserica îl cinstește ca pe un sfânt cuvios și mucenic, rugător fierbinte înaintea Tronului ceresc.
Fie ca prin mijlocirea Sfântului Ilarion Criteanul să dobândim și noi puterea de a rămâne statornici în credință și curajul de a-L mărturisi pe Hristos în orice vreme și în orice loc.