În fiecare an, la data de 12 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Nil Pustnicul, numit și Nil Sinaitul sau Nil Ascetul, unul dintre marii povățuitori duhovnicești ai veacului al V-lea. Viața lui, plină de curaj, renunțare și înțelepciune, este o adevărată mărturie a iubirii de Dumnezeu și a biruinței duhului asupra lumii.
De la slava lumească a Constantinopolului până la liniștea și suferințele pustiei Sinaiului, Sfântul Nil a parcurs un drum desăvârșit de sfințenie, lăsând în urma sa scrieri duhovnicești care au luminat nenumărate suflete.
Originea și chemarea către Dumnezeu
Sfântul Nil era de neam ales din Constantinopol și s-a născut într-o familie evlavioasă, pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379–395). Încă din tinerețe s-a arătat înzestrat cu o minte strălucită și cu o inimă curată, iubitoare de înțelepciune.
Studiind cu râvnă toate științele vremii și Scriptura, Nil a devenit un orator desăvârșit și un om de mare autoritate morală. Datorită virtuții și priceperii sale, a fost ales eparh (prefect) al Constantinopolului, o dregătorie de mare cinste în capitala imperiului.
Deși trăia în bogăție și cinste, inima lui Nil nu s-a legat niciodată de cele lumești. El viețuia cu evlavie și curăție, împreună cu soția sa, o femeie cinstită și credincioasă, și cu cei doi copii ai lor, un fiu, Teodul, și o fiică. Cu toate că avea o familie fericită și o poziție de seamă, în sufletul lui Nil s-a aprins tot mai mult dorul după viața cea cerească, după pacea și liniștea pe care lumea nu o poate da.
Lepădarea de lume și intrarea în viața monahală
După ani de slujire cinstită și de viață virtuoasă, Sfântul Nil a început să simtă tot mai adânc deșertăciunea acestei lumi. A văzut cu ochii minții că slava, bogăția și puterea sunt trecătoare, că dreptatea oamenilor e adesea strâmbă și că numai Dumnezeu este neschimbat și veșnic. Atunci, luminat de harul dumnezeiesc, a luat hotărârea de a părăsi lumea și de a se dedica în întregime slujirii lui Hristos.
Cu înțelepciune și blândețe, Nil și-a convins soția să primească aceeași hotărâre. Amândoi au împărțit săracilor întreaga lor avere și au eliberat robii și roabele. Apoi, despărțindu-se cu durere, dar și cu pace în suflet, și-au împărțit copiii: soția a luat pe fiica lor și a plecat în Egipt, intrând într-o mănăstire de fecioare, iar Nil a luat pe fiul său Teodul și a pornit către Muntele Sinai, locul sfințit de întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu.
Viața în pustia Sinaiului
Ajuns în Sinai, Nil și fiul său s-au așezat printre pustnicii care viețuiau acolo, ducând o viață de rugăciune, post și nevoință. În scurt timp, Cuviosul Nil s-a făcut cunoscut prin smerenie, înțelepciune și prin darul cuvântului, fiind căutat de mulți pentru sfat și mângâiere duhovnicească.
Tată și fiu viețuiau în mare dragoste și ascultare unul față de altul, împlinind porunca Evangheliei:
„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă.”
În fiecare zi, se nevoiau cu rugăciunea și lucrarea mâinilor, mâncând puțin, dormind puțin și vorbind numai cele de folos sufletului.
Însă, după ani de nevoință, o mare încercare avea să-i lovească. Hoarde de barbari păgâni au năvălit pe neașteptate asupra Muntelui Sinai, omorând mulți dintre sfinții părinți și luând robi pe alții. Printre cei robiți s-a aflat și tânărul Teodul, fiul Sfântului Nil.
Încercarea credinței și purtarea de grijă a lui Dumnezeu
Despărțirea de fiul său a fost pentru Cuviosul Nil o durere nemărginită. Tatăl se ruga neîncetat, plângând cu lacrimi fierbinți și cerând de la Dumnezeu mângâiere.
Aflând că barbarii voiau să-l jertfească pe Teodul idolilor, inima lui Nil s-a sfâșiat de durere. Dar, în purtarea de grijă a Domnului, tânărul a fost salvat de episcopul cetății Eliuziei, care l-a răscumpărat din robie și l-a hirotonit cleric al Bisericii.
Când a aflat vestea, Nil a mulțumit lui Dumnezeu și s-a dus în Eliuzia. Acolo a fost primit cu cinste de episcop, care l-a hirotonit preot, deși el nu dorea acest rang, considerându-se nevrednic. După un timp, Nil și Teodul au fost eliberați și s-au întors la locul lor de nevoință din Muntele Sinai, unde au trăit ani mulți în sfințenie.
Învățător al isihiei și autor al scrierilor duhovnicești
În liniștea pustiei, Sfântul Nil a primit de la Dumnezeu darul scrisului. A alcătuit cuvinte pustnicești pline de înțelepciune și adâncă înțelegere duhovnicească, care aveau să devină temelia multor învățături isihaste. Scrierile sale, pline de Duh Sfânt, îi îndemnau pe creștini la despătimire, rugăciune curată și unire cu Dumnezeu.
El a scris și epistole către împărați, monahi, clerici și mireni, prin care sfătuia, mustra cu blândețe și întărea pe cei slabi în credință. Multe dintre cuvintele sale se găsesc astăzi în Filocalia Sfinților Părinți, carte de temelie a spiritualității ortodoxe.
Printre cele mai cunoscute învățături ale sale se află cuvântul:
„Patimile trupești pornesc din poftele cele trupești, iar contra acestora se luptă cu înfrânarea; iar patimile sufletești pornesc din poftele cele sufletești, iar contra lor se luptă cu rugăciunea.”
Aceste cuvinte rezumă întreaga sa teologie ascetică, care unește înfrânarea trupească cu rugăciunea inimii.
Sfârșitul vieții și cinstirea sa
După șaizeci de ani de nevoință neîntreruptă în pustie, Sfântul Nil s-a mutat la Domnul în jurul anului 450, la vârsta de aproximativ optzeci de ani. A trecut din lumea vremelnică la viața veșnică, fiind împreună cu fiul său Teodul și cu ceilalți pustnici în locașurile drepților.
Potrivit tradiției, trupurile lor au fost așezate în biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, la locul numit Orfanotrofion, sub jertfelnic, din porunca împăratului Iustin.
De-a lungul veacurilor, Sfântul Nil a fost cinstit ca mare povățuitor al monahilor, dar și ca învățător al lumii, căci sfaturile sale sunt de folos tuturor celor care vor să trăiască cu mintea curată și cu inima lipită de Dumnezeu.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Nil
Moștenirea spirituală a Sfântului Nil Pustnicul a rămas vie până astăzi. El este considerat unul dintre întemeietorii tradiției isihaste care va înflori mai târziu în Sfântul Munte Athos. Scrierile sale, împreună cu cele ale altor Părinți ai pustiei, au fost adunate în Filocalie, carte de mare preț pentru viața duhovnicească ortodoxă.
Cuviosul Nil ne învață că adevărata libertate se dobândește numai prin lepădarea de patimi și prin unirea minții cu Dumnezeu. El arată că omul nu se poate apropia de Dumnezeu fără rugăciune curată, smerenie și înfrânare. Pentru aceasta, în toate scrierile sale stăruie asupra a trei virtuți: rugăciunea neîncetată, liniștea (isihia) și discernământul duhovnicesc.
Pilda vieții sale
Viața Sfântului Nil este o icoană a renunțării totale pentru Hristos. Din omul de stat, bogat și onorat, el a devenit pustnic smerit, îmbrăcat în haină aspră și hrănit cu puțină pâine și apă. Din tată iubitor, s-a făcut monah desăvârșit, care și-a încredințat fiul lui Dumnezeu. Din conducător al cetății pământești, a ajuns cetățean al Ierusalimului ceresc.
Prin rugăciune, răbdare și scrieri pline de lumină, Sfântul Nil a îndrumat nenumărate suflete către mântuire. Pomenirea sa este o chemare la pocăință, la liniște și la rugăciune curată.
Condacul Sfântului Cuvios Nil Pustnicul
Glasul 8
Apărătoare Doamnă…
Zburdările cele aprinzătoare de patimi de la trup despărţindu-le, Sfinte Nil, Fericite, cu veghetoare rugăciunea ta le-ai tăiat. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, scapă-mă din toate primejdiile, ca să strig ţie: Bucură-te, părinte a toată lumea!
Troparul Sfântului Cuvios Nil Pustnicul
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nil, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.