Sfântul Cuvios Nicolae Mărturisitorul, egumen al Mănăstirii Studion, a fost un mare apărător al sfintelor icoane și un model de statornicie în credință.
Originea și chemarea timpurie
Sfântul Cuvios Nicolae s-a născut în insula Creta, în localitatea Chidonia, într-o familie creștină evlavioasă.
Din copilărie, părinții săi l-au crescut în frica de Dumnezeu și l-au îndrumat spre cunoașterea Sfintei Scripturi. Încă de la vârsta de zece ani, tânărul Nicolae se remarca prin dragostea sa pentru cele sfinte și prin seriozitatea vieții sale.
Pentru a-și desăvârși formarea duhovnicească, a fost trimis la Constantinopol, la unchiul său, monahul Teofan, viețuitor în Mănăstirea Studion. Aici a fost prezentat marelui stareț Sfântul Teodor Studitul, care, văzând darurile sale sufletești, l-a primit cu dragoste și l-a binecuvântat.
După o perioadă de formare și ascultare, Nicolae a fost tuns în monahism, iar mai târziu hirotonit preot, datorită vieții sale curate și pline de râvnă.
Virtuțile și maturitatea duhovnicească
În mănăstire, Cuviosul Nicolae s-a remarcat prin blândețe, smerenie, ascultare și dragoste față de frați. Era nelipsit de la slujbe, statornic în post și rugăciune, atent la nevoile celor din jur și plin de înțelepciune duhovnicească.
Un episod grăitor este întâlnirea cu fratele său Tit, care îi vestește că părinții lor fuseseră luați în robie de saracini. Deși durerea era mare, Nicolae l-a mângâiat cu cuvinte pline de credință, îndemnându-l să-și pună nădejdea în Dumnezeu și să se ferească de robia păcatului. Prin sfatul său, l-a adus pe fratele său la pocăință și la viața monahală.
Această atitudine arată adânca sa încredere în purtarea de grijă dumnezeiască și maturitatea sa spirituală.
Prigoana iconoclastă și mărturisirea credinței
Secolul al IX-lea a fost marcat de una dintre cele mai grele crize din istoria Bisericii: lupta împotriva sfintelor icoane. Sub domnia împăratului Leon al V-lea Armeanul, Biserica a fost zguduită de persecuții împotriva celor care cinsteau icoanele.
Sfântul Cuvios Nicolae, alături de starețul său, Sfântul Teodor Studitul, s-a ridicat cu hotărâre împotriva acestei rătăciri. Ei au mărturisit că icoanele nu sunt idoli, ci mărturii ale Întrupării lui Hristos și mijloace de ridicare a minții către cele cerești.
Pentru această mărturisire, au fost arestați, bătuți cu vine de bou, batjocoriți și aruncați în temniță. Ani la rând au îndurat foamea, setea, frigul și lanțurile, fără a-și pierde credința sau nădejdea.
Au fost mutați dintr-o temniță în alta, la Smirna, Prusa și Acrita, supuși la noi torturi și umilințe. Timp de aproape trei ani au stat închiși, iar mai apoi au fost din nou exilați, sub domnia lui Mihail al II-lea Amorianul și a fiului său Teofil al II-lea.
Prin toate acestea, Sfântul Cuvios Nicolae și-a câștigat numele de „Mărturisitor”, pentru că a mărturisit adevărul fără a-și vărsa sângele, dar printr-o suferință îndelungată.
Eliberarea și pacea Bisericii
După moartea lui Teofil, la conducerea Imperiului a venit binecredincioasa împărăteasă Teodora a II-a, care a restaurat cultul icoanelor și a adus pace în Biserică. Atunci, cei persecutați pentru dreapta credință au fost eliberați și cinstiți.
Sfântul Cuvios Nicolae s-a întors la Constantinopol, unde a continuat să slujească cu smerenie și râvnă. Mai târziu, în timpul domniei lui Vasile I Macedoneanul, a fost numit egumen al Mănăstirii Studion, datorită sfințeniei și autorității sale duhovnicești.
Păstor și făcător de minuni
Ca stareț, Sfântul Cuvios Nicolae a fost un adevărat părinte pentru obștea sa. Conducea prin exemplu personal, prin rugăciune și dragoste, nu prin asprime. Se îngrijea atât de viața duhovnicească, cât și de nevoile materiale ale monahilor.
Dumnezeu l-a învrednicit și de darul facerii de minuni. A vindecat pe Eudochia, soția împăratului Vasile, și pe Elena, soția patricianului Manuel. De asemenea, a binecuvântat familia lui Teofil Melisenus, prorocind nașterea și viața lungă a fiicei sale, lucru care s-a împlinit.
Chiar și pe patul de moarte, Sfântul Cuvios Nicolae a arătat grija sa părintească. Când monahii i-au spus că mănăstirea ducea lipsă de grâu, el a prorocit că Dumnezeu le va trimite ajutor în trei zile. Minunea s-a împlinit printr-o corabie încărcată cu grâu, trimisă de împărat.
Mutarea la Domnul și moștenirea spirituală
Sfântul Cuvios Nicolae Mărturisitorul a trecut la Domnul în ziua de 4 februarie 868, la vârsta de 75 de ani, după o viață plină de lupte, suferințe și biruințe duhovnicești. A adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi, lăsând în urma sa o moștenire de credință și sfințenie.
Viața sa ne învață că adevărata libertate se află în ascultarea de Dumnezeu, că suferința primită cu răbdare devine scară spre cer și că mărturisirea credinței este o datorie sfântă a fiecărui creștin.