În fiecare an, la data de 7 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Cuvios Nicanor, un luminător al monahismului ortodox din veacul al XVI-lea, un om al rugăciunii, al dragostei de Hristos și al slujirii aproapelui. Prin viața sa sfântă și jertfelnică, Cuviosul Nicanor a lăsat o moștenire duhovnicească de neșters, fiind socotit nu doar un mare sihastru și făcător de minuni, ci și un ocrotitor al copiilor și al celor aflați în lipsuri.
Nașterea și copilăria Sfântului Nicanor
Sfântul s-a născut în anul 1491, în binecunoscutul oraș Tesalonic, într-o familie credincioasă și înstărită. Părinții lui, Ioan și Maria, deși trăiau în belșug, aveau o mare durere: nu aveau copii. Timp de mulți ani, ei s-au rugat cu lacrimi, au postit și au făcut milostenii, cerând de la Dumnezeu un fiu. Răspunsul a venit la vremea rânduită, iar pruncul născut a fost numit Nicolae la botez.
De mic copil, Nicolae a fost crescut în frică de Dumnezeu și în învățătura creștină. Părinții l-au încredințat unui dascăl evlavios, care l-a format în duhul rugăciunii, al blândeții și al înțelepciunii. Încă din fragedă vârstă, tânărul Nicolae s-a arătat doritor de viață monahală, de nevoință și de liniște, iubind rugăciunea, postul și citirea cărților sfinte.
De la moștenitor lumesc la moștenitor ceresc
La vârsta de 20 de ani, Nicolae a trecut printr-o grea încercare: părinții lui au murit, lăsându-l singur pe lume. Moștenind o avere considerabilă, tânărul nu s-a lăsat atras de ispitele lumii, ci a făcut un gest de o mare noblețe sufletească: a împărțit întreaga avere săracilor, orfanilor și celor nevoiași, alegând să urmeze cu totul Domnului Iisus Hristos.
Intrând în mănăstire, Nicolae a primit numele de Nicanor, care înseamnă „biruitor”. Acest nume avea să-i reflecte nu doar biruința asupra ispitelor lumești, ci și victoria duhovnicească pe care o va dobândi prin nevoință, smerenie și dragoste jertfelnică.
Monahul rugător și doritor de liniște
Datorită nevoințelor și a trăirii sale duhovnicești înalte, vestea despre Cuviosul Nicanor s-a răspândit rapid. Mulți veneau să-i ceară sfaturi, rugăciuni și binecuvântări. Însuși Mitropolitul Tesalonicului a aflat despre el și, cu binecuvântarea Bisericii, l-a hirotonit mai întâi diacon, apoi preot, dorind să-l aibă aproape.
Deși slujea cu dragoste, în inima sa Nicanor tânjea după viața pustnicească, în liniște și rugăciune neîntreruptă. Într-una din nopțile în care priveghea, a auzit un glas dumnezeiesc spunându-i: „Mergi în muntele Kalistratos, pentru a duce luptele cele înalte.” Această chemare divină avea să-i schimbe întreaga viață.
Muntele Kalistratos și începutul vieții sihăstrești
La vârsta de 27 de ani, Cuviosul Nicanor a pornit spre muntele Kalistratos, însoțit o vreme de Sfântul Dionisie din Olimp, un alt mare nevoitor al vremii. Prin rânduiala lui Dumnezeu, drumurile celor doi s-au despărțit, iar Nicanor a fost singurul care a ajuns pe muntele Kalistratos, cunoscut și sub denumirea de muntele Vermion sau Grevena.
Acolo, în inima munților, deasupra apelor râului Aliakmonas, Cuviosul și-a săpat cu propriile mâini o peșteră, unde a început o viață de sihăstrie aspră. Rugăciunea continuă, privegherile de noapte, postul îndelungat și jertfa de sine l-au înălțat duhovnicește, devenind un adevărat stâlp al rugăciunii.
Mângâietorul poporului în vremuri grele
Deși trăia în izolare, Cuviosul Nicanor nu era indiferent față de durerile poporului. În vremuri de necaz, cobora din munte și mergea prin satele din împrejurimi, mângâind sufletele și întărind pe creștinii greu încercați de vremurile tulburi ale ocupației otomane. Era un adevărat părinte duhovnicesc pentru toți: tineri, bătrâni, copii, bolnavi, săraci și orfani.
Prin rugăciunile sale, mulți au primit vindecare trupească și sufletească. Oamenii îl căutau cu evlavie, iar Dumnezeu lucra prin el minuni, făcându-l cunoscut ca făcător de minuni și ocrotitor al celor slabi și neajutorați.
Descoperirea icoanei și întemeierea Mănăstirii Zavorda
Într-o altă noapte de rugăciune, Cuviosul a auzit din nou un glas dumnezeiesc, care l-a trimis pe vârful muntelui, pentru a descoperi o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos, ascunsă acolo încă din vremea prigoanelor iconoclaste. Sfântul a aflat icoana în locul arătat de Dumnezeu și a primit poruncă să zidească acolo o mănăstire.
Cu râvnă și nădejde în Domnul, Nicanor a început zidirea unei mănăstiri pe acel loc sfânt, închinând-o Schimbării la Față a Domnului. Așa a luat naștere vestita Mănăstire Zavorda, care avea să devină un centru de lumină duhovnicească pentru întreaga regiune.
Mănăstirea a fost ridicată cu multă trudă, dar și cu sprijinul localnicilor care îl iubeau și îl respectau pe Cuviosul. Sub îndrumarea lui, mănăstirea a devenit un izvor de viață monahală, un loc de rugăciune, învățătură și milostenie.
Trecerea la cele veșnice și cinstirea Sfântului
După o viață de nevoință și slujire, Sfântul Cuvios Nicanor a trecut la Domnul la data de 7 august 1549, la vârsta de 58 de ani. Plecarea sa a lăsat un gol imens în sufletele celor care îl cunoscuseră, dar lumina vieții lui a continuat să strălucească prin sfintele sale moaște, păstrate cu mare cinste în capela Sfântului Ioan Botezătorul, din incinta mănăstirii Zavorda.
Credincioșii vin până astăzi cu credință la mormântul și sfintele moaște ale Sfântului, cerând ajutor și ocrotire. Mulți primesc vindecări, liniște sufletească și bucurie duhovnicească, simțind lucrarea harului lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului Nicanor.
Ocrotitor al copiilor și făcător de minuni
De-a lungul secolelor, numeroase minuni au fost legate de numele Cuviosului Nicanor. O trăsătură aparte a harismei sale este legătura deosebită cu copiii. Mulți părinți care nu puteau avea prunci au primit darul nașterii de copii sănătoși, după ce s-au rugat cu credință Sfântului. Astfel, Sfântul Nicanor este cinstit în mod special ca ocrotitor al copiilor și al familiilor aflate în nevoi.
În mod deosebit, la Mănăstirea Zavorda au loc an de an procesiuni și slujbe de mulțumire în cinstea Sfântului, în care familiile vin să aducă pruncii spre binecuvântare și să-i mulțumească ocrotitorului lor.
Moștenirea duhovnicească a Cuviosului
Viața Sfântului Cuvios Nicanor este o pildă vie de ascultare de Dumnezeu, lepădare de lume, milostenie, jertfă și dragoste față de aproapele. El a întruchipat idealul monahului ortodox: smerit, rugător, ascet, dar și plin de dragoste față de oameni.
Într-o vreme grea pentru Biserica Ortodoxă, aflată sub ocupație străină și sub amenințarea ereziilor, Cuviosul Nicanor a fost un stâlp al credinței, un vindecător al durerilor și un luptător neobosit pentru mântuirea sufletelor.