Sfântul Cuvios Nectarie, cinstit în fiecare an la data de 5 decembrie, este unul dintre marii nevoitori ai Athosului, un chip de smerenie, ascultare și nevoință, ale cărui minunate osteneli și daruri duhovnicești au rămas până astăzi spre mângâierea credincioșilor.
Nașterea și izbăvirea minunată prin acoperământul Maicii Domnului
Dumnezeiescul Părinte Nectarie s-a născut în Bitolia, într-o familie binecredincioasă și dreptslăvitoare. Încă din fragedă copilărie a fost martor al unei minuni dumnezeiești care avea să-i marcheze viața. Într-o vreme de mare tulburare, când agarenii (turcii) se pregăteau să năvălească asupra locului, mama sfântului a primit în somn o vedenie de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Aceasta i-a poruncit să-și ia familia și să fugă, căci primejdia era aproape.
Trezindu-se cuprinsă de cutremur și de teamă, femeia și-a trezit îndată soțul și, împreună cu copiii, au fugit într-un loc ascuns. La scurt timp, barbarii au prădat locul, luând robi și pustiind satele din jur. După o vreme, când lucrurile s-au liniștit, familia a ieșit din ascunzătoare teafără, nevătămată, prin acoperământul Maicii Domnului. Lacrimile lor se amestecau între durere pentru suferințele celor robiți și bucurie pentru salvarea minunată dăruită lor de Dumnezeu prin rugăciunile Preacuratei.
Această izbăvire minunată a rămas adânc întipărită în sufletul tânărului Nicolae, cel ce avea să devină Cuviosul Nectarie.
Intrarea în viața monahală și minunea de la Mănăstirea Sfinților Fără de Arginți
Tatăl său, om temător de Dumnezeu, s-a hotărât la bătrânețe să părăsească lumea. Cu învoirea soției sale, a intrat împreună cu cei doi fii ai săi în Mănăstirea Sfinților Doctori fără de arginți, Cosma și Damian. Aici, primind chipul monahicesc cu numele Pahomie, a petrecut în rugăciune, osteneală și grijă părintească pentru copii, crescându-i în frica Domnului, așa cum învăță dumnezeiescul Pavel.
În acea vreme, Dumnezeu a făcut o minune prin mijlocirea sfinților fără de arginți. Creștinii din împrejurimi aveau obiceiul să aducă din roadele lor pentru monahi, iar în ziua prăznuirii Sfinților Cosma și Damian, un vas mare cu vin a fost găsit gol după agapa frățească. Pahomie, aprinzând lumânarea, mergea cu copiii ca să-l umple, dar a descoperit, în chip minunat, că vasul era plin până sus cu vin prea frumos mirositor. Cu bucurie și cutremur, a slăvit pe Dumnezeu, Care preamărește pe sfinții Săi.
Această minune a atins adâncul inimii tânărului Nicolae, luminându-i sufletul și aprinzându-i dorul pentru viața îngerească.
De la Bitolia la Sfântul Munte Athos, întâlnirea cu bătrânii Filotei și Dionisie Iagărul
Căutându-L pe Domnul Iisus Hristos, Nicolae a pornit spre Sfântul Munte Athos, unde a găsit un bătrân desăvârșit în viață, pe nume Dionisie, supranumit Iagăr. Acesta, fiind fiu de boier din Constantinopol, părăsise toată slava lumii și se supusese unui mare nevoitor, bătrânul Filotei.
Nicolae, recunoscând în Dionisie pe un adevărat părinte duhovnicesc, l-a rugat cu stăruință să-l primească în sinodia lui. Bătrânul Dionisie, milostiv și iubitor de oameni, l-a dus la Filotei și i l-a recomandat cu dragoste. Filotei, fiind împodobit cu darul înainte-vederii, l-a chemat pe nume, deși nu-l văzuse niciodată, spunându-i: „Dumnezeu mi-a descoperit cele despre tine, fiule”. Aceste cuvinte au umplut sufletul tânărului de cutremur duhovnicesc.
Curând după aceea, Nicolae și-a tuns părul capului și, prin tunderea în monahism, s-a dezbrăcat de toate grijile lumii. A primit numele de Nectarie și a început să împlinească nu doar rânduiala schimei, ci și faptele care se cuvin vieții îngerești: ascultare, tăierea voii, post, priveghere, rugăciune neîncetată și smerenie adâncă.
Încercările zavistiei și lupta cu vrăjmașul
Însă diavolul, neputând suferi sporirea lui Nectarie, a ridicat împotriva lui pe un frate zavistnic. Acesta, cuprins de ură, amenința că ori el, ori Nectarie vor pieri dacă vor continua să trăiască împreună. Cu cuvinte blânde și cu învățături din Scripturi, bătrânul Filotei și Dionisie au încercat să-l readucă pe fratele zavistuitor la pace, dar zadarnic.
Pentru a evita tulburarea, Nectarie a fost trimis la Daniil, întâiul între bătrânii Athosului. Aici a petrecut o vreme sub îndrumare aleasă, învățând cu înțelepciune canoanele vieții monahale.
După mutarea la Domnul a bătrânului Filotei, Dionisie, dorind să trăiască din nou cu Nectarie, l-a chemat să locuiască împreună. Au viețuit mult timp în deplină rânduială, în nevoință și rugăciune, iar mai târziu s-au stabilit la o mică mănăstire numită „a Surdului”, rânduită lor de Daniil.
Între timp, fratele zavistuitor, rămas nepocăit, a părăsit Sfântul Munte, ducând o viață fără rânduială și sfârșindu-se în chip jalnic, fără rugăciune și fără cercetare.
Viața acestuia rămâne o pildă cutremurătoare despre urmările zavistiei și neascultării, pe care Cuviosul Nectarie le-a biruit cu smerenie și răbdare.
O viață înaltă în Hristos, nevoințele și virtuțile Cuviosului Nectarie
După moartea bătrânului Dionisie, Cuviosul Nectarie a rămas singur în nevoințele sale. Deși sfâșiat de dor pentru părinții săi duhovnicești care se odihneau în Hristos, el nu s-a lăsat stăpânit de întristare. Urma neobosit voia lui Dumnezeu, „punând suişuri în inima sa” și căutând să adauge nevoință la nevoință.
Viața lui se caracteriza prin:
- ascultare desăvârșită,
- post aspru,
- rugăciune neîncetată,
- priveghere îndelungată,
- smerenie adâncă,
- iubire față de frați,
- răbdare în suferințe,
- blândețe și înțelepciune duhovnicească.
Pentru dragostea lui față de Dumnezeu, Nectarie a primit și încercări trupești. A căzut în multe neputințe grele, pe care le-a răbdat cu o liniște și o bărbăție ce dovedeau lucrarea harului în sufletul său.
Mutarea la cele veșnice și descoperirea sfintelor moaște
După o viață de mari nevoințe, Cuviosul Nectarie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în anul 1500, în ziua de 5 decembrie, intrând în odihna cea veșnică alături de părinții săi duhovnicești, Filotei și Dionisie.
Ucenicii lui l-au înmormântat cu evlavie. După patru ani, deschizând mormântul, au aflat sfintele lui moaște nestricate și pline de bună mireasmă, spre slava lui Dumnezeu. Le-au așezat într-un mormânt frumos, în partea de miazănoapte a bisericii, pictând și icoana sa deasupra.
Pelerinii veneau cu evlavie, simțind mireasma duhovnicească ce izvora din ele, arătare vădită a sfințeniei sale.
Învățămintele vieții Cuviosului Nectarie
Viața Sfântului Nectarie este o cateheză vie despre puterea lui Dumnezeu lucrătoare în cei ce-I slujesc cu inimă curată. Din ea putem învăța:
- să ne punem nădejdea în Maica Domnului, care nu lasă pe nimeni neajutat;
- să iubim ascultarea, care aduce har și întărește sufletul;
- să fugim de zavistie și ură, care întunecă mintea și despart pe om de Dumnezeu;
- să îmbrățișăm smerenia, fără de care nu putem păși în viața duhovnicească;
- să răbdăm încercările, știind că ele ne aduc cunună în cer.
Cuviosul Nectarie rămâne un far al vieții ascetice, un rug aprins de dragoste pentru Hristos, un părinte duhovnicesc care ne cheamă să ne lepădăm de patimi și să urmăm calea virtuților.