În fiecare an, la data de 28 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește cu aleasă evlavie pe Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, unul dintre cei mai luminați mărturisitori ai dreptei credințe și un neînfricat luptător împotriva ereziei iconoclaste.
Pomenirea Sfântului Ștefan cel Nou
Viața și pătimirea Sfântului Ștefan cel Nou, păstrate de ucenicii și mărturisitorii adevărului, strălucesc până astăzi ca un far al nevoinței și curajului în Hristos. Pomenirea sfinților, bineplăcută lui Dumnezeu după cuvântul Apostolului Pavel, este pentru credincioși izvor de întărire, iar David spune: „Pomenirea drepților cu laude”.
Scrierea faptelor lor este o lucrare sfântă, căci prin icoane vedem, iar prin cuvânt auzim și ne aprindem în râvnă duhovnicească. Tot astfel se cuvine și cinstirea Sfântului Ștefan, ale cărui nevoințe și pătimiri, ascunse o vreme, au fost readuse la lumină asemenea mierii adunate cu trudă de albina iubitoare de osteneală.
Nașterea minunată a Sfântului Ștefan
Sfântul s-a născut în Constantinopol în anul 714, în timpul împăratului Anastasie, într-o familie binecredincioasă, din părinții Ioan și Ana. Aceștia erau oameni simpli, trăind din munca mâinilor lor, dar bogați în credință și milostenie. Deși aveau două fiice, maica sa, Ana, tânjea cu dor sfânt după un fiu pe care să-l închine Domnului.
Cu neclintită credință, ea se ruga neîncetat Maicii Domnului, mai ales în biserica din Vlaherne, înaintea icoanei făcătoare de minuni. Asemeni Anei din Vechiul Testament, care l-a cerut de la Dumnezeu pe Samuel, Ana își pleca genunchii și inima înaintea Fecioarei Maria, spunând:
„Acoperământul celor ce aleargă la tine… rupe legătura ce este în mine, precum a maicii tale, și arată-mă vrednică a naște fiu de parte bărbătească, pe care să-l aduc Fiului tău și Dumnezeu.”
Rugăciunea i-a fost ascultată: într-o vedenie luminoasă, Maica Domnului i-a spus: „Mergi în pace, femeie; iată, după rugăciunea ta ai în pântece fiu.”Așa a venit pe lume cel ce avea să devină apărătorul icoanelor și mare mucenic al Ortodoxiei.
Tinerețea și intrarea în viața monahală
Din copilărie, tânărul Ștefan era nelipsit de la biserică, însoțindu-și mama la slujbe zilnic. De mic iubea citirea cărților sfinte și se obișnuise cu postul și viața aspră. La vârsta de șaisprezece ani, părinții l-au încredințat mănăstirii de pe Muntele Avxentie, de lângă Calcedon, unde stareț era cuviosul Ioan, bărbat înțelept și plin de daruri duhovnicești.
Aici Ștefan a primit îngerescul chip, iar nevoințele lui au sporit uimitor: privegheri de toată noaptea, postiri aspre, rugăciune neîncetată și biruirea pornirilor trupești. Harul lui Dumnezeu lucra atât de puternic în el, încât curând a atras mulți ucenici dornici să-i urmeze viața.
La moartea starețului Ioan, sfântul a fost așezat egumen, deși era încă tânăr. Timp de zece ani a condus obștea cu înțelepciune și blândețe, înmulțind rânduielile monahicești și întărind viața duhovnicească.
Erezia și prigoana împotriva icoanelor
În acea vreme, Biserica a fost zguduită de cumplita erezie iconoclastă. Împăratul Leon Isaurul (717-741) a pornit război deschis împotriva sfintelor icoane, numindu-le „idolatrie” și supunând chinurilor pe cei care le cinstesc. Patriarhul Ghermano s-a împotrivit cu tărie și a fost înlăturat de pe tronul patriarhal.
La scurt timp, fiul lui Leon, Constantin Copronimul, a dus prigoana la culmi de barbarie: a ars icoane, a pustiit mănăstiri, a ucis și schingiuit monahi, socotindu-i „dușmani ai împărăției”.
Sfântul Ștefan, vestit în tot Imperiul pentru sfințenia vieții sale, era unul dintre cei mai hotărâți apărători ai icoanelor. El a învățat poporul că icoana nu este idol, ci „fereastră spre cer”, chip al lui Hristos și al sfinților Lui. De aceea, Copronimul l-a numit „eretic” și „răzvrătitor”, trimițând ostași să-l prindă.
Temnița, mărturisirea și pătimirea Sfântului
După ce a fost prins, Sfântul Ștefan a fost supus multor chinuri, apoi închis în temnița Pretorion, unde se aflau patruzeci și doi de părinți mărturisitori și alți trei sute de monahi schingiuiți: cu nasurile tăiate, cu urechile retezate, cu ochii scoși, cu mâinile tăiate sau bărbile rase. Văzându-i, sfântul îi săruta și îi întărea în credință.
Temnița s-a transformat, prin lucrarea lui, într-o adevărată mănăstire: se făcea priveghere, psalmodie, rugăciune și rânduială de obște. Când împăratul a aflat, s-a aprins de mânie și, după unsprezece luni, a poruncit ca Ștefan să fie scos și adus înaintea lui.
Sfântul a mărturisit fără teamă:
„Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos în icoană, după omenire, să fie anatema!”
Atunci împăratul a poruncit să-l bată cu pietre și toiege. Unul dintre ucigași i-a despicat capul cu un lemn, iar sfântul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei. Era în anul 766, la cincizeci și trei de ani.
Trupul său a fost târât prin cetate, iar rămășițele, lovite cu pietre, au fost aruncate într-un loc numit al lui Pelaghie. Însă creștini cu evlavie l-au luat și l-au îngropat în taină, acolo unde se află până astăzi.
Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou rămâne un stâlp al credinței, un steag biruitor împotriva ereziei și un model de neclintire în iubirea de Hristos
Într-o lume care încearcă adesea să răstoarne valorile și să stingă lumina credinței, Sfântul Ștefan strălucește ca o chemare: să cinstim icoanele, să păzim dreapta credință și să urmăm cu evlavie sfinților care ne-au deschis calea împărăției cerurilor.
Condacul Sfântului Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Prăznuieşte astăzi Biserica prăznuire de veselie, întru pomenirea ta şi cu credinţă lăudând-o, strigă către tine, Sfinte Ştefan, lauda cuvioşilor.
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou
Glasul 4
Pustniceşte mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor celor netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ştefan, pururea pomenite.