În calendarul Bisericii Ortodoxe, la data de 17 octombrie, este pomenit Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Creta (Criteanul), un mare apărător al dreptei credințe și mărturisitor al cinstirii Sfintelor Icoane în vremea cumplitei prigoane iconoclaste.
Prin viața sa curată, prin râvna pentru adevăr și prin jertfa sângelui său, Sfântul Andrei a devenit un pilon al Bisericii și un simbol al dragostei neclintite față de Hristos și față de Sfintele Sale rânduieli.
Contextul istoric al prigoanei împotriva icoanelor
După ce Biserica lui Hristos a biruit păgânismul și a dobândit libertate prin împăratul Constantin cel Mare, credința creștină s-a răspândit în toată lumea. Timp de secole, sângele mucenicilor a rodit pace și statornicie, iar icoanele sfinte au devenit mijloace de rugăciune și învățătură pentru poporul credincios. Însă diavolul, vrăjmașul mântuirii omului, neputând îndura frumusețea și lumina Bisericii, a ridicat o nouă ispită, lupta împotriva icoanelor, prin care mulți creștini au fost amăgiți să creadă că cinstirea sfintelor chipuri ar fi închinare idolească.
Această rătăcire a fost îmbrățișată și impusă cu forța de împăratul Constantin al V-lea Copronim (741–775), care, orbit de mândrie și de rătăcire, a poruncit ca toate icoanele să fie aruncate din biserici și din casele credincioșilor. Cei ce se împotriveau poruncii erau întemnițați, bătuți sau uciși. Astfel, multe biserici au fost pângărite, icoanele au fost sfărâmate, iar poporul credincios trăia în frică și durere.
În acea vreme de tulburare s-a ridicat, ca o făclie vie a adevărului, Cuviosul Andrei din Creta, om cu viață sfântă, crescut în dreapta credință și luminat de Duhul Sfânt.
Nașterea și formarea duhovnicească
Sfântul Andrei s-a născut în insula Creta, în cetatea Gorgotina, din părinți dreptcredincioși și iubitori de fapte bune. Încă din tinerețe, copilul Andrei a arătat o mare evlavie, dragoste pentru rugăciune și dorință de a-I sluji lui Dumnezeu. Crescut în frica Domnului și îndrumat de părinți duhovnicești înțelepți, el a deprins citirea dumnezeieștilor Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, arătând o minte luminată și o inimă înțeleaptă.
Ajungând la vârsta maturității, a părăsit grijile lumești și a intrat în viața monahală, lepădându-se de toate cele trecătoare pentru a urma lui Hristos. În mănăstire s-a distins prin ascultare, post, blândețe și dragoste față de frați. Era neobosit în rugăciune și râvnitor în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, devenind un adevărat părinte duhovnicesc pentru cei din jur.
Mărturisirea în fața împăratului iconoclast
Pe când împăratul Constantin al V-lea, numit Copronim a început prigoana împotriva sfintelor icoane, Cuviosul Andrei, văzând cum turma lui Hristos este rănită de rătăcire, nu a putut rămâne tăcut. Mișcat de dragostea pentru adevăr, el a părăsit Creta și s-a dus la Constantinopol, cetatea împărătească, pentru a mustra rătăcirea împăratului și a apăra credința ortodoxă.
Aflându-se împăratul în biserica Sfântului Mucenic Mamant, Andrei a intrat cu îndrăzneală înaintea lui, fără teamă de pedeapsă, și i-a zis cu glas puternic:
„Ți-ar fi mai bine, împărate, să-ți vezi de treburile tale lumești și ostășești, decât să prigonești Sfânta Biserică a lui Dumnezeu și pe robii Lui!”
Prin aceste cuvinte pline de curaj, Sfântul a mustrat păgânătatea și necredința împăratului, arătând că lepădarea de icoane este, de fapt, o lepădare de Hristos Însuși, căci cinstirea icoanei se ridică la chipul Celui înfățișat pe ea. El a amintit împăratului că însuși David zice: „Iar mie, foarte cinstiți îmi sunt prietenii Tăi, Dumnezeule”, arătând că a cinsti pe sfinți și icoanele lor nu este idolatrie, ci o mărturisire a dragostei pentru Dumnezeu și a lucrării Sale în oameni.
Pătimirile și mucenicia Sfântului Andrei
Mânia împăratului s-a aprins cumplit la aceste cuvinte. Neputând răbda îndrăzneala Cuviosului, Copronim a poruncit să fie prins și bătut. Ostașii l-au lovit fără milă, târându-l pe pământ și batjocorindu-l, iar sângele i se scurgea din trup ca o jertfă vie adusă lui Hristos.
După ce a fost aruncat în temniță, Sfântul a fost adus din nou a doua zi înaintea împăratului, însă fața lui strălucea de o lumină tainică, semn al harului dumnezeiesc. Împăratul a încercat din nou să-l facă să se lepede de cinstirea icoanelor, făgăduindu-i daruri și cinste, dar Sfântul a răspuns cu hotărâre:
„Mai bine îmi este mie să mor pentru adevăr, decât să trăiesc în rătăcire și să fiu despărțit de Hristos.”
Atunci Copronim a poruncit să fie bătut și mai cumplit, să-i fie strujite coastele, zdrobită gura cu pietre și trupul sfâșiat. După aceste chinuri, i s-au legat picioarele cu funii și a fost târât prin tot târgul Constantinopolului, ca o batjocură înaintea poporului.
În timp ce era târât pe pământ, un pescar, îndemnat de duhul cel rău, a luat o secure și i-a tăiat un picior, punând astfel capăt vieții sale pământești. Astfel, Sfântul Cuvios Mucenic Andrei și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la anul 767, primind cununa neveștejită a muceniciei.
Minunile de după moarte
Trupul Sfântului a fost aruncat la locul unde se îngropau tâlharii și făcătorii de rele, fără cinste și fără îngrijire. Dar Dumnezeu, Care proslăvește pe cei ce L-au iubit, a rânduit ca moaștele lui să fie descoperite mai târziu în chip minunat.
După multă vreme, doisprezece oameni chinuiți de duhuri necurate s-au adunat, fără să se cunoască între ei, fiind tainic îndrumați de Duhul Sfânt. Ajungând la acel loc, au găsit trupul nestricat al Sfântului Andrei și, atingându-se de el, toți s-au tămăduit pe loc. Atunci, cu mare evlavie, au luat sfintele moaște și le-au îngropat într-un loc sfințit numit Crisis, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.
De atunci, mulți bolnavi și neputincioși au primit vindecare la mormântul său, iar numele Cuviosului Mucenic Andrei a devenit vestit în toată lumea creștină.
Moștenirea spirituală a Sfântului Andrei Criteanul
Pe lângă jertfa mucenicească, Sfântul Andrei ne-a lăsat și o neprețuită comoară duhovnicească: Canonul cel Mare de pocăință, o rugăciune adâncă și mișcătoare care se citește în prima săptămână a Postului Mare. Acest canon, atribuit în tradiția ortodoxă Sfântului Andrei Criteanul Arhiepiscopul, poartă același duh de pocăință și smerenie care l-a caracterizat și pe mucenicul mărturisitor din Creta.
Astfel, numele Sfântului Andrei Criteanul este legat de două icoane ale sfințeniei: Cuviosul Mucenic Andrei din Creta, apărătorul icoanelor, și Sfântul Andrei Criteanul Arhiepiscopul, poetul și autorul Canonului cel Mare, amândoi slujitori ai aceluiași Hristos și iubitori ai adevărului.
Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Creta rămâne pentru toate veacurile o pildă de neclintită credință, de dragoste jertfelnică și de mărturisire a adevărului
Prin viața și moartea sa, el a arătat că Hristos este mai presus de toate și că adevărul nu poate fi biruit de puterea lumească.
Să-l rugăm pe Sfântul Andrei Criteanul, mărturisitorul icoanelor, să ne întărească și pe noi în credință, să ne dea curaj în mărturisire și să ne lumineze inimile cu harul Duhului Sfânt, pentru ca și noi, urmând pilda lui, să putem zice cu bucurie:
„M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2, 20).
Condacul Sfântului Cuvios Mucenic Andrei din Creta
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Prăznuieşte astăzi Cetatea cea Împărătească strălucitul praznic al pomenirii tale celei de lumină purtătoare, chemând la sine toată cetatea şi latura; şi se bucură, căci a dobândit vistierie mare, mult pătimitorul tău trup, Sfinte Cuvioase Andrei, Mucenice, Luminătorule al Ortodoxiei.
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Andrei din Creta
Glasul 4
Pustniceşte mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele netrupeşti le-ai pierdut cu arma Crucii, întru tot fericite; şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Pentru amândouă acestea te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Andrei, pururea lăudate.