Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul este una dintre cele mai luminoase mărturii ale lucrării harului lui Dumnezeu în inimile celor chemați din întunericul necredinței la lumina adevărului.
Viața sa arată puterea Crucii lui Hristos de a transforma un vrăjitor păgân într-un monah plin de râvnă și, în cele din urmă, într-un mucenic biruitor prin sânge.
Contextul istoric și prădarea Sfintei Cruci
În prima jumătate a secolului al VII-lea, în timpul domniei regelui persan Hosroe al II-lea, Sfânta Cetate a Ierusalim a fost cucerită de perși. Atunci, mulțime de creștini au fost luați în robie, iar cinstitul și făcătorul de viață Lemn al Sfintei Cruci a fost dus în Persia.
Dumnezeu însă a rânduit ca această aparentă înfrângere să devină pricină de mântuire pentru mulți, căci prin minunile Sfintei Cruci, slava lui Hristos s-a răspândit până în inima imperiului persan.
Se spunea pretutindeni că „Dumnezeul creștinilor a venit în Persia”, iar această veste a ajuns și la urechile unui tânăr persan pe nume Magundat.
Originea și viața păgână a lui Magundat
Sfântul Anastasie s-a născut în ținutul Razeh, în satul Nuni, din părinți păgâni. Tatăl său, Vava, era un vrăjitor vestit, iar Magundat a fost inițiat încă din tinerețe în meșteșugurile vrăjitoriei. Ajuns la vârsta bărbătească, a fost înrolat în oastea persană și slujea la curtea împărătească, fiind martor direct al puterii politice și militare a Persiei.
Cu toate acestea, sufletul său nu și-a găsit liniștea în slava lumească. Auzind despre minunile Crucii Domnului, o dorință tainică s-a aprins în inima lui, asemenea focului despre care vorbește Evanghelia: dorul de adevăr și de Dumnezeu.
Căutarea adevărului și chemarea harului
Magundat a început să cerceteze cu stăruință credința creștină. Întrebările sale erau adânci și sincere: Cum S-a pogorât Dumnezeu din cer? Cum S-a făcut om? De ce a fost răstignit? Și a înviat cu adevărat? Din răspunsurile primite de la creștini, sămânța credinței a prins rădăcină în inima sa.
În vremea războaielor purtate de persani împotriva romanilor, conduși de Heraclie, Magundat a ajuns la Calcedon. Aflând de înfrângerea oștilor persane, s-a despărțit de fratele său și a ales o cale neașteptată: a părăsit slava armatei pentru a trăi smerit printre creștini.
De la argintar la fiu al Bisericii
Ajuns la Ierapole, Magundat a lucrat ca ucenic al unui argintar creștin, împărtășindu-i viața simplă și credința. Deși dorea cu ardoare Sfântul Botez, prigoanele vremii au amânat această dorință. În cele din urmă, a ajuns la Ierusalim, unde s-a botezat, primind numele Anastasie, nume care înseamnă „înviere”, semn al învierii sufletului său din moartea păgânătății.
După Botez, dorind o slujire deplină, a intrat în Manastirea Sfantului Sava, unde a îmbrăcat schima monahală. Aici s-a nevoit cu multă râvnă, învățând pe de rost Psaltirea, citind Sfintele Scripturi și Viețile Sfinților, pe care le uda adesea cu lacrimi.
Dorul de mucenicie și vedenia paharului
Citind viețile mucenicilor și văzând chipurile lor zugrăvite pe pereții bisericii, inima lui Anastasie se aprindea de dorul jertfei pentru Domnul Iisus Hristos. După șapte ani de viață monahală, Dumnezeu i-a întărit această chemare printr-o vedenie: i s-a arătat un pahar de aur plin de vin, din care a băut, înțelegând că Domnul îi pregătește cununa muceniciei.
Întărit de această descoperire, în ziua praznicului Învierii Domnului, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, a părăsit mănăstirea și s-a îndreptat spre Cezareea Palestinei, teritoriu aflat atunci sub stăpânire persană.
Mărturisirea și pătimirile
Văzând vrăjitorii persani și batjocorind faptele lor, Anastasie s-a mărturisit deschis creștin. A fost prins și dus înaintea dregătorului Marzavan, apoi trimis la Hosroe. A suferit bătăi cumplite, batjocuri, smulgerea bărbii, lanțuri grele și muncă silnică, fără a se clinti din credință.
Refuzând cu hotărâre să se întoarcă la păgânătate, a fost spânzurat și chinuit îndelung. În cele din urmă, i s-a pus lațul de grumaz și, fiind aproape fără suflare, i s-a tăiat capul.
Moartea și cinstirea sfântului
Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul a primit cununa muceniciei la 22 ianuarie 628, în apropiere de Ninive.
Prin moartea sa, a arătat că adevărata biruință nu este a sabiei, ci a credinței; nu a puterii lumești, ci a Crucii.
Moștenirea duhovnicească
Viața Sfântului Anastasie Persul este o chemare vie la pocăință, la curajul mărturisirii și la dorul după Dumnezeu.
El ne învață că nici originea, nici trecutul păcătos nu pot sta împotriva harului dumnezeiesc atunci când inima se deschide adevărului. Din vrăjitor păgân, a devenit monah îndumnezeit și mucenic slăvit, dovadă că „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul”.
Astfel, Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul rămâne un stâlp al credinței și un mijlocitor fierbinte pentru toți cei care caută cu sinceritate lumina lui Hristos în mijlocul încercărilor lumii.
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Anastasie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Apostol Timotei şi al Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul
Glasul 1
Ceata îngerească…
Pe Dumnezeiescul ucenic şi împreună călător cu Apostolul Pavel, pe Sfântul Timotei, toţi credincioşii să-l laude cu cântări; împreună cu dânsul cinstind şi pe Înţeleptul Anastasie, ce a strălucit din Persia ca o stea, care alungă patimile noastre cele sufleteşti şi bolile trupului.