Într-o lume în care sfințenia pare un ideal îndepărtat, viața și minunile Sfântului Cuvios Memnon vin ca o aducere-aminte vie că Dumnezeu lucrează și răspunde acolo unde inimile ard pentru El. Nu știm multe despre locul nașterii sau familia acestui sfânt, dar ceea ce știm este suficient ca să înțelegem cine a fost cu adevărat: un om care L-a ales pe Dumnezeu mai presus de orice și a fost răsplătit cu darul minunilor, în timpul vieții și după moarte.
De la tinerețe, un monah al lui Iisus Hristos
Sfântul Memnon nu a așteptat bătrânețea ca să-și îndrepte viața spre cele sfinte. Din tinerețe, a lepădat lumea și plăcerile ei, dăruindu-se postului, rugăciunii și curăției. A trăit aspru, cu multă înfrânare, punând duhul mai presus de trup și dorințele lui. Așa cum spun vechile scrieri, el „s-a făcut locaș curat al Sfântului Duh”, căci a biruit patimile prin osteneală și ascultare.
Cuviosul a devenit conducător de monahi, nu prin vreo funcție impusă, ci pentru că a fost firesc ca frații să-l urmeze – blândețea lui, smerenia, dragostea sinceră și curăția vieții lui atrăgeau sufletele. Nu dădea porunci, ci îndemna prin exemplu. Nu cerea ascultare, ci inspira prin liniștea și puterea interioară pe care o emana.
10 Minuni ale Sfântului Cuvios Memnon
Viața Cuviosului Memnon este străbătută de harul dumnezeiesc, nu doar prin faptele sale duhovnicești, ci și prin minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit prin el, spre întărirea credinței poporului.
1. Izvorul din pustie
Într-un loc secetos și ars de soare, monahii și călătorii sufereau de sete cumplită. Sfântul Memnon, cu inima smerită și încredințare în mila lui Dumnezeu, a îngenuncheat și s-a rugat fierbinte. La puțină vreme, din locul unde s-a rugat, a izvorât apă dulce și curată. Izvorul nu s-a oprit nici până astăzi, fiind o mărturie vie a minunii.
2. Stingerea focului lăcustelor
O invazie de lăcuste a amenințat mănăstirea și toate culturile dimprejur. Sfântul a ieșit în mijlocul lor și, înălțând rugăciune cu lacrimi, a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Atunci, lăcustele au fost cuprinse de un foc nevăzut și s-au prăbușit în râul din apropiere, pierind cu toate.
3. Mântuirea corăbierilor din furtună
O corabie aflată în primejdie pe mare, lovită de furtună, a fost salvată în chip minunat. Cei de pe vas, cunoscând sfințenia lui Memnon, au strigat cu credință către el. Sfântul li s-a arătat în chip luminos, la cârmă, întărindu-i și conducând corabia în siguranță la țărm. Această minune s-a repetat de mai multe ori, devenind cunoscută în tot ținutul.
4. Tămăduirea bolnavilor de boli „fără leac”
Sfântul era chemat adesea la cei suferinzi de boli grele, pe care doctorii vremii nu le puteau vindeca. Prin rugăciune, post și ungere cu untdelemn sfințit, mulți s-au ridicat sănătoși. Vindecările nu se datorau priceperii omenești, ci harului primit de sfânt pentru dragostea și curăția sa.
5. Izgonirea demonilor
Cuviosul Memnon avea darul de a izgoni duhurile necurate din oameni chinuiți. Cu semnul Sfintei Cruci și prin chemarea numelui Domnului, izgonea demonii, care strigau cu frică și fugeau. Aceste izbăviri au întors pe mulți la pocăință și la viața în Hristos.
6. Paza neștiută a mănăstirii de tâlhari
Într-o noapte, o ceată de tâlhari se pregătea să jefuiască mănăstirea. Dar când au ajuns la poartă, au văzut un foc mare în jurul zidurilor și oștire de bărbați înveșmântați în alb, păzind locul. Cuprinși de frică, s-au retras. Erau îngeri, trimiși la rugăciunea sfântului.
7. Înmulțirea pâinii în vreme de foamete
Într-un an secetos, proviziile mănăstirii s-au terminat. Frații erau flămânzi și slăbiți. Cuviosul Memnon a cerut ca pâinile rămase să fie binecuvântate. S-au rugat, și Dumnezeu a înmulțit acea puțină hrană încât toți au mâncat îndestulat mai multe zile la rând.
8. Lumină dumnezeiască în timpul rugăciunii
Mai mulți ucenici mărturiseau că atunci când Sfântul Memnon se ruga noaptea în chilie, din ferestre ieșea o lumină strălucitoare, ca de foc ceresc. Unii spuneau că fața lui se schimba și strălucea, asemenea lui Moise pe muntele Sinai. Era semn al unirii lui cu harul lui Dumnezeu.
9. Aducerea ploii după secetă prelungită
Odată, poporul a venit la mănăstire cerând mijlocirea sfântului, pentru că pământul se uscase de tot și foametea se apropia. Cuviosul a urcat pe un deal și s-a rugat cu mâinile ridicate. Norii s-au adunat pe cer și, după câteva ceasuri, a început o ploaie binefăcătoare care a salvat ogoarele.
10. Minuni de la mormântul său
După trecerea sa la cele veșnice, mulți bolnavi care se atingeau de mormântul lui se vindecau. Lăcustele fugeau din satele care rosteau în rugăciune numele sfântului. Oameni posedați, purtați la locul odihnei lui, se eliberau. Mormântul a devenit loc de pelerinaj, iar minunile nu au încetat.
Puterea harului dincolo de moarte
Oamenii sfinți nu încetează a lucra odată cu moartea trupească. La fel și Sfântul Cuvios Memnon. Mormântul său a devenit izvor de tămăduiri. Oameni bolnavi, fără nădejde, primeau vindecare doar atingându-se de locul în care se odihneau moaștele lui. Lăcustele care amenințau roadele din satele învecinate erau izgonite doar prin chemarea numelui său. Diavolii fugeau la rostirea numelui său, ca la o poruncă dată cu foc.
Aceasta nu este magie, ci puterea harului lui Dumnezeu care a lucrat într-un om care s-a predat cu totul Lui. Dumnezeu Își slăvește prietenii și după moarte, ca o garanție vie că sfințenia este reală și că El lucrează în lume și prin oameni.
O moștenire de neuitat
Ce ne spune astăzi Sfântul Cuvios Memnon? Că nu este nevoie de faimă, diplome sau averi pentru a deveni mare înaintea lui Dumnezeu. Că sfințenia nu e doar pentru unii, ci pentru toți cei care vor cu adevărat. El ne arată că omul poate deveni sălaș al Duhului Sfânt prin viață curată, smerenie și dragoste sinceră.
Într-o lume în care suntem chemați la confort și evitarea suferinței, Memnon ne amintește că puterea vine din osteneală, că minunile vin după credință, și că liniștea inimii vine atunci când te golești de tine însuți ca să-L lași pe Iisus Hristos să locuiască în tine.
Chemare la rugăciune și încredere
Sfântul Cuvios Memnon rămâne și astăzi grabnic ajutător. Cei ce îl cheamă cu credință îl găsesc aproape, mijlocind în necazuri, în boli, în ispite. Nu este un sfânt îndepărtat, ci unul viu, care cunoaște durerile și slăbiciunile noastre și intervine cu putere, pentru că are îndrăzneală la Dumnezeu.
Pomenirea lui, pe 19 mai, nu este doar o sărbătoare a trecutului, ci o chemare la prezentul harului. O invitație de a nu uita că Dumnezeu are sfinți în fiecare generație și că, și azi, în pustia acestei lumi, pot izvorî ape vii, dacă există rugăciune adevărată.
Într-o vreme în care suntem asaltați de secetă sufletească, de „lăcuste” care distrug roadele credinței, de furtuni care răstoarnă corăbii și speranțe, Sfântul Cuvios Memnon ne cheamă să nu disperăm, ci să strigăm către Dumnezeu. Pentru că El lucrează. Și lucrează prin cei care s-au făcut locaș al Duhului Sfânt, prin cei care L-au iubit mai mult decât lumea.
Iar Memnon a fost unul dintre aceștia. Și este. Pentru că sfinții nu mor. Se schimbă doar adresa. Din pustie, au trecut în Împărăție. Dar rămân cu noi, mai aproape decât credem.
Troparul Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Memnon. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.