În istoria Bisericii lui Hristos, viața sfinților cuvioși se arată ca o Evanghelie vie, scrisă nu cu cerneală, ci cu lacrimi, nevoință și rugăciune neîncetată.
Între acești mari nevoitori ai pustiei și ai mănăstirilor se numără și Sfântul Cuvios Marcel, părinte îmbunătățit, făcător de minuni și rânduitor al vieții monahale de obște, a cărui viață a fost o necontenită slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui.
Originea și începuturile vieții duhovnicești
Sfântul Cuvios Marcel era din cetatea Apamiei Siriei, născut din părinți bogați și de bun neam. Rămas orfan încă din copilărie, nu s-a lăsat atras de desfătările lumești și nici nu a risipit averea moștenită, ci a ales calea înțelepciunii.
A mers mai întâi în Antiohia cea mare, unde s-a deprins cu filosofia, dobândind cunoaștere și ascuțime a minții. Însă, însetând după adevărata înțelepciune, cea duhovnicească, și auzind despre viața îmbunătățită a multor bărbați sfinți, a hotărât să se îndrepte spre Efes.
Mai înainte de plecare, a împărțit toată moștenirea sa săracilor, lepădându-se desăvârșit de cele lumești. Ajuns la Efes, a viețuit lângă robul lui Dumnezeu Promot, bărbat plin de har, de la care a învățat rânduiala rugăciunii, a privegherii și a curăției vieții. Aici, Cuviosul Marcel a deprins viața sărăciei de bunăvoie, lucrând cu mâinile sale la scrierea cărților, iar rodul muncii sale îl împărțea celor lipsiți.
Ucenicia și rânduiala neadormită a psalmilor
Dorind sporire duhovnicească și mai mare, Marcel a auzit despre ava Alexandru din Vizantia, mare în cuvânt și în faptă. Mergând la acesta, a fost primit cu dragoste și îmbrăcat în chip monahicesc. Ava Alexandru, văzând înainte cu duhul darul ce sălășluia în tânărul Marcel, a prorocit despre dânsul că va covârși pe mulți în darurile duhovnicești, asemănându-l cu Sfântul Ioan Evanghelistul prin feciorie și înțelepciune.
În mănăstirea întemeiată de ava Alexandru s-a așezat rânduiala cântării neîncetate a psalmilor, ziua și noaptea, frații schimbându-se pe ceasuri. Această rânduială sfântă a făcut ca locașul să se numească Mănăstirea Neadormiților. Marcel s-a nevoit aici multă vreme, dobândind darul mai înainte-vederii și al discernământului.
Smerenia și ascultarea, temelia înălțării
După moartea lui ava Alexandru, frații doreau să-l pună egumen pe Marcel, însă el, din adâncă smerenie, a fugit pe ascuns, cercetând alți părinți sfinți și adunând folos duhovnicesc. Întors mai târziu în mănăstire, a fost mâna dreaptă a egumenului Ioan, care i-a încredințat toate grijile mănăstirești.
Un moment de mare folos duhovnicesc a fost ascultarea smerită a Cuviosului Marcel de a îngriji asinul mănăstirii, de care depindea pâinea fraților și a străinilor. Cu osârdie și dragoste a primit această slujire, arătând că adevărata mărire se dobândește prin smerenie. Această ascultare l-a făcut cunoscut tuturor ca păstor vrednic al turmei cuvântătoare.
Egumen și părinte al multora
După mutarea la Domnul a egumenului Ioan, Sfântul Marcel a fost ales egumen al Mănăstirii Neadormiților. Ca păstor, era plin de milostivire, hrănind zilnic mulțime de săraci și străini. Deși mănăstirea era săracă, Dumnezeu înmulțea bucatele, asemenea minunii pâinilor din Evanghelie.
Prin purtarea de grijă dumnezeiască, mănăstirea s-a lărgit, s-au zidit biserici, chilii, bolnițe și case pentru străini. Viața monahală a înflorit, iar rânduiala neadormită a psalmilor s-a răspândit în multe mănăstiri, Sfântul Marcel devenind îndreptător și părinte duhovnicesc pentru numeroși egumeni și obști.
Minuni, tămăduiri și putere asupra duhurilor rele
Cuviosul Marcel a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul tămăduirilor, al învierii morților și al izgonirii demonilor. A vindecat boli grele prin rugăciune și atingere, a izbăvit oameni de moarte și a adus pe mulți la credința cea adevărată. Prin smerenie adâncă, a biruit puterea diavolilor, fără a căuta slavă de la oameni.
A oprit focul nimicitor din Bizanț prin lacrimile și rugăciunea sa, a scăpat pe cei nedreptățiți de moarte și a prorocit căderea vrăjmașilor Bisericii. Mulți au văzut îngeri însoțindu-l, semn al curăției și al prieteniei sale cu Dumnezeu.
Fericitul sfârșit și moștenirea duhovnicească
După șaizeci de ani de nevoință monahicească, Sfântul Cuvios Marcel s-a apropiat de fericitul său sfârșit. Asemănat prorocilor, apostolilor și mucenicilor prin viață și har, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fiind înmormântat cu cinste în biserica zidită de el.
După mutarea sa la Domnul, s-a arătat ucenicului său Luchian, prorocindu-i grabnica plecare din această viață, care s-a și împlinit. Astfel, și după moarte, Sfântul Marcel a rămas povățuitor și rugător pentru cei ce l-au iubit.
Pildă de viață și mijlocitor către Dumnezeu
Viața Sfântului Cuvios Marcel este o mărturie vie a lucrării harului lui Dumnezeu în omul care se leapădă de sine și urmează lui Hristos cu toată inima. Prin rugăciunile lui, să ne învrednicim și noi de pace, credință statornică și dragoste lucrătoare, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Marcel, Egumenul Mănăstirii Achimiţilor
Glasul 8
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Marcel, duhul tău.