Sfântul Cuvios Macarie Romanul, cinstit în Biserica Ortodoxă la data de 23 octombrie, este unul dintre marii nevoitori ai lumii creștine din primele veacuri. Viața sa, plină de minuni și de o adâncă trăire duhovnicească, ne arată calea curățirii sufletului prin pocăință, rugăciune și lepădare de cele pământești.
Deși născut în cetatea Romei, în mijlocul bogăției și al slavelor lumești, Cuviosul Macarie a ales calea cea strâmtă a pustniciei, ca să-și închine viața întru totul lui Hristos Dumnezeu.
Nașterea și copilăria în credință
Sfântul Macarie s-a născut în Roma, pe la jumătatea secolului al IV-lea, dintr-o familie creștină de neam ales. Tatăl său, Ioan, era senator, iar mama sa, femeie credincioasă și înțeleaptă, i-a sădit în inimă dragostea de Dumnezeu încă din fragedă copilărie. Crescut în lumina Evangheliei, tânărul Macarie s-a îndreptat cu toată ființa către Hristos, învățând din Sfintele Scripturi și dorind să urmeze viața sfinților monahi pe care îi cunoștea din citiri și din pildele vremii.
Harul lui Dumnezeu l-a făcut să simtă că nu există fericire mai mare decât cea de a-I sluji Domnului cu inimă curată. Încă din tinerețe, în sufletul lui s-a aprins dorința de a părăsi lumea și de a se dărui în întregime vieții monahale.
Fuga din lume și chemarea lui Dumnezeu
Deși avea dorință de viețuire pustnicească, părinții lui Macarie au hotărât să-l logodească cu o fecioară de neam nobil, după obiceiul vremii. Supus voinței lor, tânărul nu a îndrăznit să se împotrivească. Dar în noaptea nunții, luminat de harul dumnezeiesc, a înțeles că nu acesta este drumul său. Cu inimă tremurândă și lacrimi pe obraz, a părăsit pe ascuns casa părintească și a plecat în taină, căutând locul unde să-și poată împlini făgăduința față de Dumnezeu.
Dumnezeu, Care privește în inimile celor curați, nu l-a lăsat singur. O femeie văduvă, evlavioasă, l-a primit în casa sa și l-a ascuns de rudele care îl căutau. După șapte zile, într-o noapte de Duminică, tânărul Macarie s-a rugat cu lacrimi fierbinți, mulțumind pentru ocrotire, și a pornit pe drumul necunoscut al mântuirii sale.
Călăuzit de Arhanghelul Rafail
Pe acest drum binecuvântat, Dumnezeu a trimis spre ajutorul său pe Sfântul Arhanghel Rafail, care i s-a arătat în chip de bătrân monah și l-a călăuzit trei ani întregi, până dincolo de hotarele Persiei. După ce au ajuns într-o pustietate depărtată, bătrânul s-a făcut nevăzut, iar tânărul a văzut o lumină cerească, în care Arhanghelul i-a grăit:
„Eu sunt Rafail, Arhanghelul Domnului, cel trimis să te conduc în acest loc. Nu te teme, ci dă slavă lui Dumnezeu și urmează-ți drumul.”
Astfel, lăsat în grija Pronie cerești, Macarie a pornit mai departe, până când a ajuns la o peșteră ascunsă între stânci, unde a aflat o leoaică moartă și doi pui care plângeau de foame. Plin de milă, a îngropat leoaica și a crescut puii, hrănindu-i cu mâinile sale. Fiarele sălbatice s-au supus Cuviosului, slujindu-l cu blândețe, semn că Duhul Sfânt lucra în el și peste întreaga creație.
Primejdia ispitei și lacrimile pocăinței
Vreme de doi ani, Cuviosul Macarie s-a nevoit în rugăciune, post și tăcere, trăind numai din mila lui Dumnezeu. Dar diavolul, pizmuind curăția lui, i s-a arătat într-o zi sub chipul logodnicei sale, plângând și cerându-i ajutor. Uitând pentru o clipă să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, Macarie a fost amăgit și a căzut într-o grea ispită. Imediat ce păcatul s-a săvârșit, femeia s-a făcut nevăzută, iar Cuviosul a înțeles că fusese înșelat de vrăjmașul sufletelor.
Cu inimă zdrobită, a ieșit din peșteră, plângând amar și cerând de la Dumnezeu iertare. Timp de trei ani a trăit în lacrimi și post aspru, rugându-se neîncetat pentru izbăvire. Iar Dumnezeu, Care cunoaște adâncul inimii, i-a trimis semn de iertare: o lumină cerească a coborât asupra lui, umplând locul de pace și de mireasmă.
Atunci, plin de bucurie duhovnicească, Cuviosul a mulțumit Domnului patruzeci de zile neîncetat, iar la sfârșit Iisus Hristos Însuși i S-a arătat în peșteră, înconjurat de cântări îngerești și lumină cerească. A fost un moment de dumnezeiască împăcare, în care omul păcătos, pocăit din inimă, a fost ridicat la măsura sfinților.
Hrănit de Dumnezeu și slujit de fiare
După această vedenie, Macarie a rămas în pustie mulți ani, nevoindu-se în liniște. Postea, se ruga, priveghea, iar Dumnezeu îl hrănea în chip minunat: în fiecare zi, un corb îi aducea o bucată de pâine, așa cum odinioară făcea și cu Sfântul Proroc Ilie. Trupul său s-a acoperit cu păr alb ca zăpada, iar chipul i s-a luminat de harul ceresc. Leii, crescuți din puii salvați odinioară, îl slujeau cu ascultare, păzindu-l și aducându-i apă.
Întâlnirea cu cei trei monahi
Când s-a apropiat vremea descoperirii sale, Dumnezeu a rânduit ca trei călugări: Serghie, Teofil și Ighin, din Mănăstirea Sfântului Asclepie din Mesopotamia Siriei, să pornească într-o călătorie duhovnicească, dorind să ajungă până la marginile pământului și să afle locul Raiului pământesc. Călătorind prin multe locuri pustii, aceștia au ajuns, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la peștera Cuviosului Macarie.
La început, Sfântul s-a rugat și s-a însemnat cu semnul Crucii, ca să se încredințeze că sunt oameni, nu năluciri ale vrăjmașului. După ce i-a primit, i-a binecuvântat și i-a întrebat de unde vin și ce caută. Monahii i-au povestit dorința lor și i-au cerut sfat. Atunci Cuviosul le-a spus cu smerenie:
„Fiii mei, nu este cu putință omului să ajungă la marginea lumii și la cunoașterea acelor locuri. Și eu am avut cândva acest gând, dar Domnul mi S-a arătat, zicându-mi: Nu te apuca să ispitești acestea, că nu vei putea trece mai departe de acest loc. Înțelegeți, deci, că omul, câtă vreme este în trup, nu poate ajunge la desăvârșita cunoaștere a tainelor lui Dumnezeu.”
Minunea hranei cerești și despărțirea celor trei monahi
Apoi au făcut împreună Vecernia, iar în timp ce se rugau, un corb mare a venit aducând o pâine și jumătate, ca hrană pentru toți. Au slăvit pe Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă și au petrecut noaptea în rugăciune și bucurie duhovnicească.
După trei zile, cei trei monahi s-au închinat Sfântului, cerându-i rugăciunea și binecuvântarea. Leii i-a însoțit până departe pe cale, iar apoi s-au întors la peșteră. Monahii au ajuns în chip minunat la Ierusalim, unde s-au închinat la Sfintele Locuri, iar mai apoi s-au întors la mănăstirea lor, povestind tuturor despre viața, sfințenia și nevoințele Cuviosului Macarie Romanul.
Trecerea la cele veșnice și pomenirea sa
După această întâlnire, Sfântul Macarie a mai trăit o vreme în pustie, petrecând în rugăciune și pace. La vremea hotărâtă de Dumnezeu, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înconjurat de lumină cerească și de slujirea îngerilor. Astfel, cel care părăsise lumea din dragoste pentru Hristos a intrat în bucuria veșnică a Stăpânului său.
Tradiția spune că, în ceasul mutării sale, leii au rămas lângă trupul său, mârâind cu jale, iar pământul s-a umplut de mireasmă sfântă. Monahii care au aflat despre el i-au cinstit viața și nevoințele, iar Biserica l-a trecut în rândul cuvioșilor părinți, pomenindu-l an de an la data de 23 octombrie.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Macarie Romanul
Viața Sfântului Macarie Romanul este o adevărată pildă de lepădare de sine și de pocăință. El ne arată că niciun păcat nu este prea mare pentru cel care se smerește și se întoarce cu sinceritate la Dumnezeu. În același timp, prin dragostea lui pentru Hristos, prin biruința asupra ispitelor și prin blândețea sa față de întreaga creație, Cuviosul Macarie ne învață că omul unit cu Dumnezeu devine prieten al întregii firi.
Cine citește viața acestui mare nevoitor simte cum sufletul se umple de dorul ceresc, de nădejde și de pace. Într-o lume plină de zgomot și de ispite, pilda Sfântului Macarie rămâne chemare vie la liniște, rugăciune și ascultare de voia lui Dumnezeu.
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8)
Așa a fost și Sfântul Cuvios Macarie Romanul, curat cu inima, plin de dragoste și de lumină, un pustnic al tăcerii și al rugăciunii neîncetate, care s-a făcut vas ales al harului dumnezeiesc și rugător neobosit pentru mântuirea lumii.
Condacul Sfântului Macarie Romanul
Glasul 8
Fericitului nevoitor și pustnic, celui ce în Roma a odrăslit și în părțile Răsăritului s-a ostenit, să-i aducem din inimă cinstire și, ca unui rugător neîncetat pentru toată lumea și învățător al smereniei, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaștrilor!
Troparul Sfântului Macarie Romanul
Glasul 1
Pe cel aflat în adâncul pustiei de treimea de sfinți monahi pelerini: Serghie, Ighin și Teofil, pe fiul Romei și Părintele Răsăritului, pe Preacuviosul Macarie, cel cu nume de fericit, care în peșteră s-a nevoit și de doi lei era slujit, să-l fericim, cântând: Bucură-te, cel călăuzit de Arhanghelul Rafail la chipul îngeresc, crinule al curăției și biruitorule al curselor diavolești, înălțime a smereniei, care ai teologhisit atotputernicia Preasfintei Treimi!