Viața Bisericii Ortodoxe este plină de mărturii despre oameni sfinți care au trăit nu pentru ei, ci pentru Hristos și pentru aproapele. Printre aceștia se numără și Sfântul Cuvios Macarie de la Optina, pomenit la data de 7 septembrie, unul dintre marii stareți ai Rusiei secolului al XIX-lea, care a lăsat o amprentă adâncă asupra monahismului și a vieții duhovnicești din întreaga lume ortodoxă. Viața sa smerită, închinată slujirii lui Dumnezeu și îndrumării sufletelor, este un exemplu viu al puterii harului dumnezeiesc care se revarsă prin oamenii cu inima curată și iubitoare.
Copilăria și tinerețea
Cel ce avea să devină Sfântul Cuvios Macarie s-a născut la 20 noiembrie 1788 în provincia Orel, într-o familie de nobili, primind la botez numele de Mihail, în cinstea Sfântului Mihail din Tver, prăznuit pe 22 noiembrie. Tatăl său, Nicolae Ivanov, și mama sa, Elisabeta, aveau proprietăți în satele Shepyatino și Zhelezniki, unde familia și-a petrecut primii ani.
Mihail a rămas de timpuriu orfan de mamă, pe care o iubea nespus de mult și de la care a primit primele învățături de credință. Mama sa, grav bolnavă, a adormit în Domnul în ianuarie 1797, când el avea doar nouă ani. Această pierdere l-a marcat profund și i-a trezit în suflet dorul după viața cerească. Crescut apoi de sora sa Daria și de cumnatul său, Simeon Peredelsky, copilul și-a continuat școala la Karachev, iar mai târziu, împreună cu frații săi, s-a mutat în casa mătușii Anna Verevkina.
Încă din adolescență, Mihail s-a remarcat prin seriozitate și atenție. La 14 ani a fost angajat la Trezoreria din Lgov, ca asistent contabil, iar la 17 ani, datorită priceperii și hărniciei, a fost numit șef al Departamentului Financiar al Trezoreriei din Kursk. Tânărul citea mult, iubea muzica și cânta la vioară. Totuși, în adâncul inimii simțea că altă cale îl așteaptă.
Întoarcerea către viața monahală
Moartea tatălui său, în anul 1806, a fost un alt moment de cumpănă în viața lui Mihail. Tânărul a început să privească tot mai serios rostul existenței și să caute mângâierea în rugăciune.
În octombrie 1810 a mers în pelerinaj la Sihăstria Ploschansk, aflată nu departe de proprietatea sa. Atmosfera de liniște și rugăciune din mănăstire i-a atins inima. Într-o scrisoare către frații săi, le-a spus că se hotărăște să rămână acolo pentru totdeauna, cedându-le lor întreaga moștenire cu condiția să ridice o biserică de piatră în memoria tatălui lor.
Astfel, la vârsta de 22 de ani, Mihail a intrat ca frate la Mănăstirea Ploschansk, o comunitate modestă, cu aproximativ cincizeci de viețuitori. După o lună a fost primit ca rasofor, primind numele de Melchisedec.
Formarea duhovnicească
Deși mănăstirea era simplă, fără condiții materiale deosebite, tânărul monah era atras de viața de rugăciune și de asceză. Singurul lucru care îl întrista era lipsa unor părinți bătrâni, îmbunătățiți duhovnicește, de la care să primească povățuire. Dorul acesta avea să i se împlinească mai târziu.
În anul 1814 a făcut un pelerinaj la Kiev, unde s-a închinat la moaștele sfinților și a cunoscut părinți sporiți. Întâlnirea cu aceștia i-a întărit dorința de a progresa pe calea monahismului.
Un moment hotărâtor a fost venirea la Ploschansk, în anul 1815, a Cuviosului Atanasie (Zakharov), unul dintre ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski. Acesta era un mare trăitor și traducător al scrierilor patristice. Întâlnirea cu el a fost providențială pentru tânărul monah. În același an, starețul Pavel, noul conducător al mănăstirii, l-a tuns în monahism, dându-i numele de Macarie. La scurt timp, episcopul Dositei l-a hirotonit ierodiacon.
Sub îndrumarea părintelui Atanasie, Macarie a început să traducă și să copieze scrieri ale Sfinților Părinți. Această lucrare avea să devină misiunea principală a vieții sale.
Venirea la Mănăstirea Optina
Anii petrecuți la Ploschansk au fost o perioadă de pregătire, dar chemarea lui Dumnezeu îl aștepta la Mănăstirea Optina. În anul 1834, Cuviosul Macarie s-a mutat aici, aducând cu sine experiența acumulată și dorința de a continua lucrarea Sfântului Cuvios Paisie.
La Optina, povățuitorul său a fost Sfântul Cuvios Leon, starețul mănăstirii, căruia i-a arătat o ascultare deplină. Nu făcea nimic fără binecuvântarea starețului, iar această smerenie i-a adus bogate roade duhovnicești.
Aici, Cuviosul Macarie a început o amplă lucrare de tipărire și răspândire a manuscriselor și traducerilor Sfântului Paisie Velicikovski, adunate la Optina. Ajutorul său de nădejde au fost doi intelectuali apropiați de mănăstire, soții Kireevski, care au sprijinit financiar și editorial această lucrare.
Astfel, prin grija Cuviosului Macarie, Optina a devenit un centru de iradiere spirituală și culturală pentru întreaga Rusie. Opera Sfinților Părinți, tradusă și publicată, a început să circule, întărind viața duhovnicească și oferind călăuzire poporului.
Stareț și povățuitor de suflete
Timp de șapte ani, împreună cu Sfântul Leon, Cuviosul Macarie a condus viața duhovnicească a mănăstirii și a mii de credincioși. La el veneau nu doar oameni simpli, ci și personalități ale culturii ruse, precum Aleksei Homiakov, Aleksei Tolstoi, Nikolai Gogol și Aleksei Muraviov, pentru a primi sfat și binecuvântare.
Starețul Macarie avea darul discernământului. Fiecăruia îi spunea cuvântul potrivit, asemenea unui medic care dă fiecărui bolnav leacul de care are nevoie. De aceea, oamenii simpli și cei învățați deopotrivă găseau în el un izvor de pace și de lumină.
Se cunoaște și o întâmplare minunată care arată puterea smereniei sale. La mănăstire a fost adus un om îndrăcit, care nu îl cunoștea pe stareț. Cum l-a văzut, posedatul a strigat cu furie: „Macarie vine, Macarie vine!”, și s-a repezit asupra lui, lovindu-l peste obraz. Starețul, cu blândețe, i-a întors celălalt obraz, iar în clipa aceea omul a căzut la pământ și s-a ridicat vindecat. Demonul nu a putut răbda smerenia starețului.
Chipul său era luminos, strălucind de bucuria rugăciunii lui Iisus, pe care o rostea neîncetat. Simplitatea și blândețea sa se vedeau și în felul cum se îmbrăca și se mișca.
Ultimii ani și trecerea la Domnul
Cu doi ani înainte de sfârșitul său, Cuviosul Macarie a primit marea schimă, îmbrăcându-se și mai deplin în haina smereniei și a renunțării la cele pământești. Până în ultima clipă a primit pe fiii săi duhovnicești și pe pelerinii care veneau la el, dăruindu-le sfat și binecuvântare.
În ziua de 7/20 septembrie 1860, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, Cuviosul Macarie a trecut cu pace la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Cuvios Macarie de la Optina a rămas în memoria Bisericii ca un dascăl al rugăciunii și al smereniei. Lucrarea sa de traducere și publicare a scrierilor patristice a avut un rol uriaș în reînnoirea duhovnicească a Rusiei. În același timp, prin viața sa simplă și curată, prin cuvântul său cu putere, a fost un părinte pentru mulțime de suflete.
El ne învață că adevărata înțelepciune nu stă în cunoștința lumească, ci în ascultarea de voia lui Dumnezeu și în iubirea aproapelui. Așa cum spunea despre el mama sa pe când era copil: „Inima mea simte că din acest copil va ieși ceva neobișnuit.”
Astăzi, Biserica îl cinstește ca pe unul dintre marii stareți ai Optinei, alături de Leon, Ambrozie și ceilalți sfinți părinți care au făcut din această mănăstire un far al Ortodoxiei.
Troparul Sfântului Cuvios Macarie de la Optina
Glas 3
Om desăvârșit în fapta bună, te-ai predat pe tine ascultării în viața ta cea iubitoare de supunere, iar când Domnul a văzut umilința ta ți-a dăruit înțelepciune și smerenie. Preaînțelepte și fericite Macarie, cere pentru noi mare milă.